„În singurătate, viața noastră e un dialog cu oamenii. Când altul îmi vorbește se interpune între mine și lucruri, iar separația dintre noi dăinuiește. Când el absentează, atunci gândurile lui sunt cu mine, în solitudinea mea sunt cu ceilalți. ‘‘Căutăm societatea doar pentru ca fiecare să fugă de sine însuși, iar fugind așa, fiecare de sine, nu ne unim, ci conversăm ca niște umbre goale, mizerabile spectre umane. Oamenii nu conversează între ei decât din slăbiciune, golindu-se de înșiși, și de aici rezultă că niciodată nu sunt mai singuri cu adevărat ca atunci când sunt împreună și că niciodată nu sunt mai împreună ca atunci când se separă‘‘. Vaierele oamenilor din discuții sunt minciuni. Ar trebui să-l ascultăm pe om când vorbește cu sine, jeluirea solitară a inimii s-o auzim, dar să nu știe în vorbirea sa solitară că-l ascultăm căci ne-ar minți.”
cititi intreg articolul pe Lumen in Mundo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu