anamneza

de Ziua PoeZIei

vino, copilul meu, vino, nu ma mai chinui atat-

ma indemna, la facere, mama

cu glasul ei, prin chinurile facerii trecandu-ma

prin botezul apelor din pamant

in forma de paine aburinda gandindu-ma

inca de pe cand imi calculam ora cea inexacta a nasterii
 din pantecul flacarii.

O- voce a dansandei osade de flacari-

O- voce a osandei intarzieri
cu dulceata caldurii mi-am incalzit sufletul
inspaimantatoarea transmutatie prin tunel;

cat pe ce sa ratez iar ora exacta-

inverzirea pamantului
si adierile intarziatelor de primaveri.

O- glasurile cele ingeresti mereu incurajandu-ma.
glasurile hergheliilor arhanghelesti
pazindu-ma, gandindu-ma, creandu-ma.

complet epuizata eram si eu si mama-

pe muchia nebuniei eram.
afara era o poveste de iarna
iar eu spre inceputul primei-veri visam
scanceam, habar n-aveam de-mi pierdusem lumina
si lacrima ma-ndemna iar si iar
sa ard timpul vesnicului intarziat.

ma impingea de pe-atunci, cu viteza luminii
 un dor inspre albastritele mari

spre carul trasurii de foc manat de ilie;

stiam de pe-atunci ca se iveau zorile hergheliei
insa nici moarta nu ma deziceam
de-a ingerescului liturghie.

iesise Toma sa aduca fratilor-inspaimantatilor de-ale gurii
si Hristos- fix in vremea aceea-
prin peretele vamurilor trecea.
cu sufletul meu plangea Toma, Geamanul, InDoitul
si eu cu sufletul Geamanului plangeam.

ma atinea un necunoscut pe carare-
un daimon cu umbra de catifea-
facea un pas spre mine, alti-doi, inapoi, inspre mare-
si nu mai puteam vedea decat a umbrelor umbroasa visare-
chipul Vietii- pret de o rasufare - nu-l mai puteam
revedea. 

stiam ca imperiul dictaturii se prabusise
si oda bucuriei- cerul cel nou o vestea-

vapaia pamantului sfasiindu-mi faptura
interogandu-ma la nesfarsit, iar si iar:

IlEa esti sau Ilea sau ILeah?
sau cine esti, faptura, 
un licarit de stea?
Mai ai inca o viata, sau nu mai ai niciuna-
sau totu-i doar visarea 
prafului de stea?

... si totusi, Cineva, in vis- 
mi-a trambitat 
trezirea.

tulburand fariseicele iscoade

era o zi oarecare-

oamenii asteptau primavara, erau cu gandul la ce nu fuse rostuit inca-

si-n timpul asta, un pasaroi cu aripe gigantice de vant

un soi de inspiratie cuvanta.

unii aveau alergie, altii isi inventau fel de fel de pre-ocupari-

harul primit risipindu-l in sedinte, in furtisaguri si-n dezmierdari-

prea putini mai luau in seama si
 gandurile cele straBune.

prea putini mai inviau Cuvantului 

o raza transmutata dinspre noroiul vaz-duhului

spre un pamant α-nume.

Ω- dorul straBUNIlor de l-ar mai auzi cineva-

inimile lor batande de dincolo de morMINTE-

lacrimile, inDEMNurile, lipsa sovaielilor-

soAPTele, necuVINtele.

intelegeau unii 

ceea ce nu fuse nicicand rostuit-

altii insa nu puteau patrunde 
dincolo de propriul lor chip.

undeva, o mama punea un nume unui copil-

undeva, un porumbel isi aflase ConSoarta-

undeva cazuse limba unui ceas invechit-

undeva se oprise cerul din plans si-si pieptana de pe-acum

necuvantatoarea zapada.

undeva, dormea un caine neprihanit-

undeva, un suflet era mai putin important decat toate socotelile lumii.

undeva, pe drum ce duce spre nicaieri 
ne-am pierdut fratii, parintii, surorile,
bunii-

undeva, constelatiile cele ceresti si-au regasit steaua orfana-

undeva, inca de la facerea lumii

unii- pentru sfantul soare fost-au rostuiti

altii pentru munca cea istovitoare.

iar altii, visatorii cei neintelesi-

pentru graiurile cele pasaresti.

confesiune

"Fiti dar intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii!"

cred ca trecuse Sfantul Ilie cu carul lui de foc
pe deasupra norilor

pentru ca se apucasera intunecimile sa se tanguie;

afara incepuse, dintr-o data, sa ploua-

si nu se tulburau- cei ce purtau vesmantul cel de dincolo de trup-
de lumea cea noua.

steaua in sase colturi nu mai semana a om-

desi o parte a omului (se) jurase ca este.

nu vroiam sa-mi inchid ochii si s-o reneg-

vroiam sa stau cu ea de vorba, sa o-nteleg
si-apoi sa ma strapunga sarpele veninului
si-apoi catre planeta castei mele 
sa ma indrept.

- Noi sa ramanem cu blandetea- graia de undeva vocea Mosului meu.

- Noi sa ramanem, ma, cu intelegerea si cu blandetea, 

graia vocea mosului cel intelept.

Pe drum, m-a oprit un necunoscut:

- ajutati-ma, va rog, sa trec strada!

era un om sau poate nu era un om 
fiindca purta in ochi un fel de licar sfant-
recunoscut.

-Mergi la mosul cu parul alb?- m-a intrebat.

-Merg! i-am raspuns.

-Stii ca are mosul o vorba?

Ia vino-ncoa' sa te-'ndrum:

sa nu faci, ma, ce zice mosu' 

da' sa faci ce face mosu'.
Sa nu uiti niciodata asta, da?

In rest, iti multumesc fiindca m-ai ajutat.

Mosul ma astepta (sau poate ca asa mi se parea)-

cu ochii 'ceia care pe majoritatea ii inspaimanta

apoi ma invata ce trebuie sa fac:

-Sa asculti de Dumnezeu si sa faci bine 

mai ales atunci cand nu te vede nime'

asta sa faci.

- Dar cum sa faci bine cand nu te vede nime'? l-am intrebat.

Uite asa:

........................................

- Pentru ce toate astea?! l-am intrebat

pentru ce toate astea?!

Pentru ce aceasta tara a minunilor,
pentru ce aceasta dulceata?!

- Pentru ca nu l-ai urmat pe Iuda,

pentru ca de Dumnezeul tau ai ascultat.

pentru ca ai cautat sfatul stelelor care inca din fasa 
te-au tot indrumat.

Pentru ca "nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit deja!"

si, mai ales pentru asta:
(si Mosul, Sfanta Cruce mi-a aratat!)

si eu plangeam, si mosul pangea-

si steaua diminetilor

intr-un puls de inima arzanda se prefacea.

cred ca trecuse Sfantul Ilie cu carul lui de foc

printre galaxiile universului

o-'ntalnise pe sfanta Ecaterina

o luase in carul sau sa-i arate ceva-

cred ca se aranjasera cumva cele de sus

fix cand eu il ascultam pe mosul -

altfel nu-mi explic, altfel nu-mi explic cum de in felul acesta 
toate s-au lamurit.

Cum de s-a cutremurat in mine, Iuda?
habar n-am...

Asadar-
trageti la raspundere intreg universul, voi, judecatori ai lumii!

trageti-i (iar) la raspundere pe sfintii si pe proorocii lui Dumnezeu.

trageti la raspundere alinierea sau ordinea stelelor-

opriti ploile, vantul, cutremurele, 
daca tot va numiti vrajitori sau mari intelepti-
dar facutu-s-au nebuni in fata lumii
cei care L-au inteles pe Dumnezeu

curatati-va vulcanii, spalati-va picioarele unii-ntre altii

dar tot ne va intampina apocalipsa, intrabandu-ne retoric

de care parte a crucii Mantuitorului atarnam?
glasul carui talhar vorbi-va atunci prin
faptele noastre?!

+++++++++

noi ramane sa umblam desculti o vreme si fara prea multe onoruri; 

sau- stiti ce?!- ramane cum o vrea Dumnezeu.

ramanem cu invatatura tainica, cu Fiul-Omului

si intre timp, mai stam de vorba 
cu Sarpele cel Intelept
la ceasul inserarilor.