trairea insasi a sentimentului

 "Ürmeaza sa vorbim despre viata practica si cea gnostica, [expunand], nu ce-am vazut si auzit, ci cat am invatat [ca se cuvine] sa zicem si altora. Am impartit, prescurtand, pe cele practice intr-o suta de capete, iar pe cele gnostice in cincizeci pe langa sase sute. Pe unele le-am tinut ascunse, pe altele le-am prezentat obscur, ca sa nu dam cele sfinte cainilor, si sa nu aruncam margaritarele inaintea porcilor. Pentru cei care pasesc pe urma lor toate vor fi cat se poate de clare".

 "In centrul practicii crestine se afla ideea de progres spiritual infinit (Viata lui Moise de Grigore de Nyssa este exemplul cel mai elocvent in acest sens). Sufletul nu se elibereaza de patimi decat in clipa mortii. Nu e o viziune pesimista, ci, dimpotriva, plina de fagaduinte. Deschiderea absoluta catre un viitor aflat in continuu recul dinaintea noastra presupune un maximum de speranta. Implinirea e parcursul, trairea insasi a sentimentului ca oricand o implinire superioara poate avea loc. Intr-o asemenea viziune soteriologica infinit deschisa, infinit promitatoare, ideea unui capat al perfectiunii (idee tipic greceasca) nu-si are locul firesc." - Evagrie Ponticul, Tratatul practic. Gnosticismul

dez-amagirile

disappoint = a dez-amagi

a amagi = a (se) insela, a ispiti, a momi, a atrage prin promisiuni mincinoase.

De unde rezulta ca  ...

"M-am asezat sub becul cel mai puternic
ca sa ma vezi si sa stii:
sa nu poti spune vreodata
ca ti-am ascuns stângaciile mele,
asimetriile si zonele imperfectiunii.

Fiecare sarut a fost definit.
Fiecare îmbratisare, sarbatorita prin idei.
Atât de limpede îti stau în fata,
încât îmi poti vedea durerea si bucuria,
ca pe doi pesti, în doua nuante de-albastru,
înotând în cristalul trupului meu." 

LIMPEDE - N. Cassian

gratia

Quod fuit est sicut quod erit
Et quod erit est sicut quod fuit
Quod fuit ad perpetranda
Miracula aeternitatis

"Tu cautai gratia
pandind crapaturile din ordinea lucrurilor
nestiind ca moartea
va intinde mana printr-una din aceste crapaturi
si te va trage delicat
in partea cealalta."

Sophia

Icoana „Înțelepciunii lui Dumnezeu“ (Rusia, regiunea Vologda).

Înțelepciunea, arătată încă din Vechiul Testament ca o persoană - a fost identificată, în timpurile Nou Testamentare, cu Mântuitorul Iisus Hristos. Pildele lui Solomon ne spun: „Înțelepciunea și-a zidit casă rezemată pe șapte stâlpi, a înjunghiat vite pentru ospăț, a pregătit vinul cu mirodenii și a întins masa sa. Ea a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor cetății: Cine este neînțelept să intre la mine!, și celor lipsiți de buna-chibzuială le zice: Veniți și mâncați din pâinea mea și beți din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii. Părăsiți neînțelepciunea ca să rămâneți cu viață și umblați pe calea cea dreaptă a priceperii!“ (Pilde 9, 1-7 ș.u.) 

În Noul Testament se precizează: „Dar pentru cei chemați, și iudei, și elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu și Înțelepciunea lui Dumnezeu“. (I Corinteni 1, 24) 

Icoana „Înțelepciunii lui Dumnezeu“ („Sofia“), se prezintă astfel: în centru este Înțelepciunea, ca un înger în haine imperiale, cu părul lung, cu fața și mâinile ca focul, cu aripi de foc, cu o coroană de aur. În mână ține un sceptru și un sul strâns. El stă pe un tron. Acesta este înconjurat de un nimb turcoaz. În unele reprezentări nimbul e ornamentat și cu stele de aur. De o parte și de alta a tronului se află Maica Domnului – în dreapta, și Sfântul Ioan Botezătorul – în stânga, în atitudini evlavioase, care amintesc de icoana Deisis, a Dreptei Judecăți. În unele icoane „Sofia“ și ei au aripi. Maica Domnului Îl ține pe Fiul Său, într-o sferă. Deasupra Înțelepciunii se află icoana Mântuitorului mult milostiv, pe tron de îngeri și evangheliști. Iar deasupra Acestuia este un alt tron, pe care sunt pregătite materiile Sfintei Jertfe. Înțelepciunea este personificată de Hristos, cu toate că este o trăsătură comună, în aceeași măsură, Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, înțelepciunea desăvârșită. Și această Icoană „Sofia“ indică împlinirea tainicelor profeții ale Vechiului Testament, în Persoana lui Hristos, fiind chiar mai apropiată de viziunea misterioasă oferită de Apocalipsă, despre Hristos – Împăratul și Judecătorul făpturii, Centrul universului. 

„Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El. El este mai înainte decât toate și toate prin El sunt așezate. Și El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morți, ca să fie El cel dintâi întru toate. Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată plinirea. Și printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale.“ (Coloseni 1, 16-20; vezi și Epistola Sfântului Pavel către Evrei, cap. I) Icoane de tipul „Sofia“ există în Kiev, în Novgorod, în Moscova, dar și în alte locuri. Cea mai veche icoană cunoscută, a „Înțelepciunii lui Dumnezeu“, datează din sec. V. În alte părți din spațiul ortodox, Icoana „Sofia“ este cinstită la 15 august.

in ritmul tainicelor ploi

Iuliei...

paseam pe portativul-gand

ca pe un fir de sarma ghimpata

paseam cu talc, dar nu-mi puteam feri piciorul de osanda

cautam singurul cuvant care m-ar fi putut reintoarce la sursa

cautam sa aflu- 

dincolo de toate sentimentele propuse-

singurul sentiment autentic camuflat printre sutele de cuvinte 

gata sa-ti taie in carne pana la sange

  gandurile-cuvinte care nu sunt cernute

sunt aruncate precum pietrele intr-o oglinda-apa

atunci oglinda se tulbura si privindu-te fara mintea cea treaza

s-ar putea sa te vezi prin prisma celor care-au fost trimisi

sa-ti incendieze portativul, si asa

de sarma ghimpata

paseam pe portativul de sarma ghimpata

cand deodata mi-am dat seama

ca drumul seamana cu tulpina unui anume trandafir

din gradina des-ferecata

mi-am ridicat usor in aer talpa

si-am scos din ea un ghimpe care

in pumnul mic si imbibat de ploaia din launtru soptea:

afla cuvantul care ascunde

singurul sentiment autentic.-

 aceasta e taina! 
dar cum sa gasesc cuvantul

printre atatea alte cuvinte-sageti indreptate spre mine?!

cum sa gasesc cuvantul sau taina de care mi-e dor

cand, in jurul meu, mai toate cuvintele necernute

ma osandesc cu durere, cu asprime, cu manie, 

cu dor?!

am adunat toti spinii cu talpile mele-

daca mai trece careva pe acest drum patimas

n-as vrea sa se raneasca din pricina 

gresalelor mele

as vrea sa dorm dar nu mi-e somn

stiind ca noptile-i sunt grele si sub povara lor

genunchii-nvata sa se plece aidoma cazatoarelor stele-

as vrea sa dorm, dar nu mi-e somn-

cand numai noaptea, in tacere

poti auzi in ritmul tainicelor ploi durerea care cheama 

vindecatoarea durere

acolo-n inima acestei taceri

cu spinii drumului in talpi

facand echilibristica pe un portativ de sarma ghimpata

poti auzi dintr-o data cuvantul care ascunde 

singurul sentiment autentic-

 acceptata ofranda.

daca plutesti in unda

dincolo de gandurile ascutite din creier

ai sa gasesti si tu acest cuvant 

atunci tacerea va fi

o rasplata 

propria divina comedie

mi-e atat de rusine sa pasesc

pe acest taram al blandetii, al iertarii, 

al fraternitatii

aici, unde insingurarea e prilej de intalnire 

cu un vant duios si bland

aici, unde pasarile iti dezleaga taine

aici , unde nu te poti opri din plans

aici, unde in inima solitudinii

nu exista singuratate

aici

unde sensul iti desluseste tradarile 

propriilor neputinte si 

distorsionatelor fapte

aici

unde oglinda te arata 

asa cum ne-ai vrea nicicand sa te vezi

aici nu se poate pasi decat trecand printr-o tainica moarte

aici nu mai e nimeni care sa te judece

aici esti propriul tau judecator-

suflete

aici 

in linistea acestei retrageri

intelegi de ce trandafirul are un ghimpe in inima

pentru a reusi sa supra-vietuiasca

aici 

e- de fapt- inauntru

tot ce e in afara-

si tot aici 

trimise-au fost sa te indrume 

inteleptele ganduri ale tuturor celor

care-au pasit- pentru o vreme-

in luntrea lui Caron

simte, suflete al meu 

aceasta blandete, aceasta iubire

si vindeca-ti toate ranile ignorantei

vindeca-ti intalnirea cu propriul infern

rescrie-ti propria divina comedie

si multumeste Creatorului tau, tuturor fratilor, surorilor 

sufletelor intelepte de pretutindeni

 si nu in ultimul rand

 lui Dante, poetul Florentei

porunca iubirii de oameni

"Dupa ce Domnul l-a batut pe diavol in Pustia Carantaniei in sfant sufletul sau- curat de lumea aceasta ca o pustie- a venit sa-l bata si intre oameni. Cuvintele Evanghelistului ne descriu si aceasta latura a razboiului, caci zice: "Si dupa ce sfarsi toata ispita, diavolul se departa de la El, pana la o vreme." (Luca, 4, 13). Semn ca a mai venit iarasi, insa de data aceasta razboiundu-se cu Domnul prin oamenii lumii acesteia. Satana a rasculat impotriva Mantuitorului pe oamenii puternici de atunci, viclenii vremii, carturarii si fariseii lumii vechi, unelte ale sale, oameni slabi dar cu putere mare, ca doara doara Iisus ii va blestema, sau ii va uri, si asa va gresi macar impotriva celei de-a doua porunci, porunca iubirii de oameni.

Aceasta e, cum zice Sf. Maxim, ispita a doua, prin durere, care e starnita de potrivnicul cu menirea de a invrajbi pe Iisus cu oamenii si pe oameni intreolalta. Iata cuvintele Sf. Maxim Marturisitorul despre acest numit al doilea fel de ispita pe care l-a avut Mantuitorul de invins: "Dupa ce, asadar, prin biruinta asupra primei ispite, cea prin placere, a zadarnicit planul Puterilor, Capeteniilor, Stapanitoriilor celor rele, Domnul le-a ingaduit sa-si puna in lucrare si al doilea atac, adica sa vina si cu incercarea ce le mai ramasese, cu ispita prin durere. Sa urmarim deci uneltirile potrivnicului, sa vedem metoda lui si metoda lui Dumnezeu, tot dupa cuvintele Sf. Maxim.

"Neputand vrajmasul sa-l faca pe Domnul sa calce porunca iubirii de Dumnezeu, prin cele ce I le-a fagaduit in pustie, s-a straduit pe urma, dupa ce a venit in lume, cu ajutorul nelegiuitilor iudei, sa-l faca sa calce porunca iubirii de oameni. Satana (care inseamna "potrivnicul") ii indemna pe carturari si farisei la felurite mestesuguri impotriva lui Iisus, ca, neputand rabda incercarile- cum credea el- sa fie adus sa-i urasca pe cei ce-i intindeau curse si asa sa calce porunca iubirii de oameni. Dar Domnul, ca un Dumnezeu, cunoscand gandurile potrivnicului, n-a urat pe fariseii pusi la lucru de el (caci cum ar fi facut-o, fiind prin fire bun?) ci, pe cei purtati de el, nu inceta sa-i sfatuiasca, sa-i mustre, sa-i infricoseze, sa-i planga, ca pe unii ce puteau sa nu se lase condusi de el. Blestemat de ei, se purta cu indelunga rabdare. Mantuitorul, e drept, i-a mustrat si i-a certat ca nimeni altul, insa nu i-a urat nicio clipa, de vreme ce pe diavolul din ei il certa si-l umilea, dandu-l la iveala si arzandu-l cu adevarul, iar pe ei ii iubea si-i invata inainte. Patimea cu indurare si le arata toate faptele iubirii; ii invata caile vietii si zugravea prin fapte chipul vietuirii ceresti; vestea invierea mortilor si fagaduia viata vesnica si Imparatia Cerurilor celor ce cred; iar necredinciosilor (ateilor) le vestea infricosatele pedepse vesnice. Iar pe cel ce lucra prin ei (prin atei ) il batea cu iubirea de oameni, iubindu-i si pe ei, desi-i ducea diavolul.

O, minunat razboi! In loc de ura, Iisus arata iubirea si rapune pe tatal rautatii prin bunatate. In acest scop, rabdand atatea rele de la ei- mai adevarat vorbind, pentru ei- S-a straduit pana la moarte, in chip omenesc, pentru porunca iubirii si, dobandind biruinta deplina impotriva diavolului, a primit cununa invierii pentru noi. Astfel Adam cel nou a innoit pe cel vechi." Parintele Arsenie Boca, "Cararea Imparatiei"

Si deoarece cred ca in aceste vremuri multi dintre noi simtim un dor de aceasta Desavarsita Iubire... am sa inchei, cum altfel, decat incercand sa-mi reamintesc indemnul Invatatorului celui Bun:

“Oricine vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” 

"L-am cautat pe Dumnezeu si nu L-am gasit.

M-am cautat pe mine insumi si nu m-am gasit.

 Si cand l-am cautat pe fratele meu, i-am gasit pe toti trei."

Parintele Pantelimon de la manastirea Oasa

ce este iubirea?!

In aceasta lume, oamenii sunt asemeni celor trei fluturi din jurul flacarii unei lumanari. 

Primul s-a apropiat si a zis:
- Stiu ce inseamna Iubirea.
Al doilea a atins flacara usor cu aripile sale si a zis:
- Stiu ca focul Iubirii poate arde.
Al treilea s-a aruncat in inima flacarii si a fost mistuit.   

Doar el a stiut ce este Iubirea cu adevarat.