un poem aproape fra-bi-cat

singura cale de a scapa din iad este sa te ridici si tu odata cu flacarile

scrie-mi o scrisoare 

asa cum i-ar fi scris prietenul nostru, Bukowski

iubitei sale cu maini minuscule 
albastre

da, e-adevarat

am scris si eu poeme despre Ingeri si despre Dumnezeu

dar niciodata n-am folosit majuscule

stiam, pur si simplu stiam ca atunci cand astepti

pe coridorul ingust si intunecat pasi care te fac sa tresari

stiam ca incepi sa nu mai fii atat de sigur ca Dumnezeu e mort-

asa cum spun ei.

am iubit oameni faimosi, da, i-am iubit

dar niciodata asa cum ar fi vrut ei sa-i iubesc

asa ca m-au rastignit putin si au uitat de mine un timp

cam cat sa se scurga din mine sangele rau 
al unui caine iesit dintr-un rau 
blestemat

ar fi fost o adresa 
pe care as fi vrut sa ti-o dau

o adresa pe strada simfoniei nr 1

uneori ma intorc acolo, desi nu mai locuiesc acolo

stiu ca undeva pe-acolo mi-am pierdut un vis important al copilariei

si stiu ca acum-
cand iti scriu acest poem

visul asta stie ca l-am adus in casa asta noua

ca l-am invelit intr-o patura calda

si-acum, dupa atata vreme radem impreuna, 
stam iarasi de vorba, stau cu capul pe umarul lui
ii dau ceai cald si cateodata un biscuit 

si ma intreb-

daca ei, 
daca ei n-ar fi facut ce au facut

as mai fi indraznit eu sa plec

si sa-mi recastig visul asta pierdut al copilariei

de pe strada simfoniei 
nr.1 ?!

scrie-mi, 
scrie-mi cand iti amintesti de palma trandafirului martisor
pe care singur ti-ai asezat-o intr-o seara pe piept
in dreptul unei inimi arzande

ai sfasiat pecetea unui timp uitat, pustiule

asa ca am sa-ti las o adresa straina dar prietenoasa- strada Fratiei

caci pe Simfoniei nu mai locuieste astazi niciun om
care sa stie sa citesca printre randuri
dorul de nemurire

scrie-mi-

eu sunt tot acolo, 
langa aceiasi fantana

ai putea crede ca-i o fantana din Franta

dar fantana asta e pretutindeni atunci cand scrii poeme

despre Ingeri si despre Dumnezeu

afla intre timp ca nu mai ai nevoie de majuscule

stii deja ca Dumnezeu nu are cum sa fie mort, indiferent de ce spun ei

cei ce stau cuprinsi de frig pe coridorul ala 'ntunecos 
si nu vor sa inspire rasuflarea unei amintiri mai vii decat ei

desi seara de seara o pasare albastra ciripeste pe-acest coridor

pentru fiecare suflet care asteapta 
un semn

insa  numai trubadurul

poate s-auda 
cantecul ei

ciudat

dar de fiecare data un singur suflet-

unul singur aude

asa ca de-acum 
cand stai pe coridorul ala-ntunecat poti zambi linistit, pustiule
stiind ca ceea ce simti nu-s nebunii si nici povesti

ci adevarul ala care nu poate fi inteles

doar re-descoperit
revelat-

scrie-mi o scrisoare 
in timp ce plangi, razi sau zambesti

scrie-mi despre saracie, despre moarte

despre omul trufas, despre omul dependent
despre cel care manipuleaza fiindca n-a invatat sa stea singur cu el-

despre noptile si spaimele singuratatilor tale

scrie-mi mai ales despre tot ce nu vrem sa vedem ca se intampla 
in aceasta lume de o frumusete sfasietoare

si lasa
frumosul ala superficial de-o parte

dar sa-ti amintesti!

cine nu poate vedea frumosul in tot si in toate

nu-l mai poate vedea

nicaieri.

"Fie vreme buna fie vreme rea/ pitici pana la moarte si dincolo de ea..." :)

Hristos a Inviat!

Doamne,
Ia-mă de mână
Și hai să fugim din lume,
Să ieșim puțin, la aer.
Poate schimbând curenții,
O să mă simt și eu în larg,
Lângă Tine.

M.Sorescu

adevar. sau provocare.

Poem dedicat copiilor de toate varstele  care sunt marginalizati pentru ca au darul de a trezi lumea. Poem dedicat iubitorilor de viata si poezie de pretutindeni.

va veni o zi in care 

vom fi pedepsiti pentru ca imbratisam altfel

decat isi imbratiseaza paianjenul victima-

daca nu va fi vorba de o penetrare imediata

sentimentul curat, indraznet, pur

va tulbura perversitatea lumii atat de profund

incat se vor naste adevarate revolutii dintr-o simpla

imbratisare-

va veni o zi in care 

un cantec cantat cu glas de copil

va ravasi carnea celorlalti atat de puternic

incat ea se va rascula impotriva acestui glas de copil

copilul va fi pus la zid si pedepsit

pentru ca a indraznit sa rascoleasca fiinta

in vremuri cand intreaga lume silita e sa ne convinga ca suntem

doar carne-

va veni o zi in care

poezia va fi atat de lipsita de sens, de substanta

toti peretii si toti oamenii vor fi taguiti

doar pentru a ne mai demonstra unii altora inca o data

ca inauntrul nostru nu mai e nimeni si nimic de gasit in afara
de disperare

va veni o zi

cand fiintele mai mici cu patru picioare

vor fi inchise si pedepsite pentru ca indraznesc 
sa ne iubeasca mai mult decat fiinta cu doua picioare
amenintand masculilor feroce, barbatia

sau pur si simplu dand la iveala impotenta unui prezent

tot mai greu de privit

va veni o zi

cand intreg pamantul acesta fi-va otravit

iar cei cativa care vor cauta sa-i inteleaga suferinta

vor fi intimidati, defaimati, ponegriti pana cand

se vor risipi

va veni o zi in care

va trebui sa stam fata in fata cu toate acestea

si ziua aceea e din ce in ce mai aproape

daca nu cumva

a venit

va mai veni apoi  o zi 

in care calaii isi vor ascuti de trupul blanzilor lamele cutitelor argintii

atunci ochii blandetii isi vor privi tortionarii cu atata iubire

incat turbarile din ei pe loc vor incarunti

coltii fi-vor zdrobiti, parul rar si uscat le va cadea la picioare

cum cade o cortina prafuita care a fost martora unui spectacol prost 

incununat de succesele unei lumi 

nicidecum vii

si va veni o alta zi

o zi ca un rasarit-

in acea zi oamenii se vor trezi ca dintr-un somn adanc

se vor freca la ochi si din cainta lor vor izvori atat de multe lacrimi
incat pamantul  

 fi-va innoit

si ziua aceea e din ce in ce mai aproape

daca nu cumva

a venit

descantecul legendarului nimb

Calauzei... 

visez marea

visez tot mai des marea
fluturandu-si valurile transparentei
spre impietritul zidit impietrit
trup al meu
 

sa te scufunzi
sa te scufunzi in tine insuti pana la epuizare
sa rascolesti geamandura crugurilor
si sa treci dincolo
pana cand iti amintesti de tine
un fel de cal alb fiind-
 

sa iti urnesti tot mai spre larg
provocarea
pana unde nici cu ochiul abscons
nu mai zaresti
zarea

cata singuratate
cata serenitate
neexprimata-
si ce surpriza
caii-  

aici

numai cu ei ma mai inteleg

valuri inspumate- coamele lor
explorari fara putinta de tagada
pacat!
pacat ca el are dreptate mereu:
pacat ca ne-am batut joc si de cai-

spune el.
dar pana la urma
nimic nu ramane fara de plata
in acest dans al astrilor reci
in care nu ne incredem
mai niciodata

si acesta e cel mai infiorator aspect
dintre toate
ca nu am invatat sa oprim
din radacina
furtuna-

am zarit in larg un val
ca o gura flamanda de furnico-leu intarcat
am inchis repede usa
nu stiu cum se face ca poti gasi o usa  

in largul marii-
 

si am auzit dincolo de ea
doar ragetele unei fiinte turbate
suspinand de dorul blandetii acolo
in neantul infiorator
de carunt

au imbatrinit turbarile in noi-
inca dam piept in piept
cu splendori si grozavii
din acestea

 
si pasind stangaci
pe tarmul tineretii fara de batranete
si al vietii fara de moarte
imbatranim instantaneu-

am reusit s-o facem
si pe asta

iata un tinut sfasiat de aceiasi balauri
si aceeasi muma salbatica
a padurii

o usa inchisa nu inseamna nimic
cata vreme-n valea plangerii sculptam

aceleasi degete aratatoare

am invatat?!
nu am invatat nimic-
nici macar sa pasim pe nisipul marii
fara sa-i impovaram
stralucirea
 

am invatat doar sa iscodim caii
sa le admiram
gratia
nobletea
descantecul legendarului nimb-

in rest
mai nimic-
 

am mai invatat sa inchidem
aceeasi usa

dar nici macar nu stim
 

daca la timp

(7 iunie 2012)

linistea, iertarea si seninul

Atît de puţine lucruri mă pricep să fac
Nici piersici ca piersicii,
Nici struguri ca via,
Nici măcar nuci
Ca arborii cu umbră amară
Şi foşnet uşor,
Un singur lucru ştiu să fac
Cu o pricepere extraordinară :
Ştiu să mor.

Nu mă laud,
Ştiu să mor cum puţini oameni ştiu -
Mă învelesc întîi în tăcere,
Apoi în pustiu
Şi pornesc astfel încet, un pas,
Încă un pas, şi încă un pas,
Pînă nu se mai vede din mine
Decît un glas
Aşezat somptuos
În al cărţii sicriu.

Nu mă laud,
Credeţi-mă, ştiu să mor
Şi ştiu, mai ales, să înviu,
Dar asta e, bineînţeles,
Mult mai uşor.

Ana Blandiana - Inca un Pas

o bucurie si-o nadejde

Vi s-au intamplat lucruri minunate, cum se spune, in cei paisprezece ani?

- Domnule, eu am stat si in padure... Sa stiti dumneavoastra ca pe orisicine ati intreba, care nu a glumit cu rugaciunea lui- fie in inchisoare, fie in pustie, fie in chilie, fie pe strada sau, ma rog, la birou-, totdeauna o sa fereasca sa spuna ca a vazut cutare si cutare lucru, desi acestea exista. Asta pentru ca daca ati sti dumneavoastra cat este de dincolo de tine acel Cineva care apare, incat te cuprind o bucurie si-o nadejde, dincolo de ceea ce suntem noi! Iar cel dintai lucru care iti vine in minte este sa taci si sa nu vorbesti, intrebarile privind aceste lucruri sunt numai din curiozitate si nu ajuta cu nimic.

Ceea ce trebuie sa stie toata lumea este ca Mantuitorul a adus pe lume conceptia de mantuire prin suferinta; ea este foarte necesara, trebuie suportata pana cand o vrea Dumnezeu, caci El stie de ea. Care sunt castigurile, care sunt fortele nevazute care te ajuta, astea sunt foarte greu de spus... Adica, exista, sigur... Cine sa fi suferit, si sa nu fi avut momente extraordinare de relevatie si ceva mai mult?... Astea nu pot sa le spun, pentru ca va inchipuiti ce-ar fi, dupa ce plecati, in chilie cu mine, singur...

Parintele Arsenie Papacioc, Iata duhovnicul, vol 1

Momentul acela cand iti amintesti cu toata fiinta de ce-l iubesti pe Bulgakov, Sabato, Dostoievski... si pe toti Sfintii Parinti... Ei sunt cei care, in vremuri obscure te calauzesc prin intuneric!  

toate turmele pamantului au aureole sfinte

 Sunt cel mai tembel om de pe acest pamant!!!

Slava lui Dumnezeu mai ales pentru necazuri si incercari, caci acolo e mana ingerilor care vin sa sculpteze sufletele noastre de tina. Sunt cel mai tembel om de pe acest pamant si nu exista unul mai tembel ca mine! Si nu stiu de ce primesc atata ajutor de la Dumnezeu, fiind cel mai tembel om de pe acest pamant.

"Am înţeles păcatul ce apasă peste casa mea
ca un muşchi strămoşesc.
O, de ce am tălmăcit vremea şi zodiile
altfel decât baba ce-şi topeşte cânepa în balţă ?
De ce am dorit alt zâmbet decât al pietrarului
ce scapără scântei în margine de drum ?
De ce am râvnit altă menire
în lumea celor şapte zile
decât clopotarul ce petrece morţii la cer ?
Dă-mi mâna ta, trecătorule şi tu care mergi,
şi tu care vii.
TOATE turmele pământului au aureole sfinte
peste capetele lor.
Astfel mă iubesc de-acum :
unul între mulţi,
şi mă scutur de mine însumi
ca un câne ce-a ieşit dintr’un râu blestemat.
Sângele meu vreau să curgă pe scocurile lumii
să-nvârtă roţile
în mori cereşti.

Sunt tremur de fericire :
ziua întreagă deasupra mea
puterile păsăreşti au arătat în triunghiuri
spre ţinte luminoase."

Lucian Blaga

TOATE TURMELE PAMANTULUI AU AUREOLE SFINTE PESTE CAPETELE LOR :)

inainte de tacere

"In vremuri obscure, ne ajuta cei care stiu sa mearga prin intuneric."

Ernesto Sabato