sâmbătă, 4 februarie 2012
sarutul lui Iuda
Demult nu am mai citit o carte care sa ma fascineze si sa ma lumineze atat de mult. Multumesc din inima celui care m-a indreptat spre ea, se pare ca sufletul meu tanjea cumva dupa informatiile astea. Va recomand aceasta carte, e fenomenala!!!
"Evanghelistii sustin unanim ca Diavolul a intrat in Iuda in seara Cinei cea de Taina. Asadar, Iuda este posedat de diavol: in acel moment, el era forma umana ce il intruchipa pe Satana. Iuda care il saruta pe Hristos este Satana care il saruta pe Dumnezeu. Deci, in timpul tragediei Patimilor, a avut loc o alta intalnire dintre Mantuitor si Adversar, un contact corporal si chiar mai mult decat atat.
Care este insemnatatea reala a acelui sarut, ultimul sarut pe care l-a primit Iisus? El stia ca Satana salasluieste in Iuda, si totusi, atunci cand l-a vazut venind spre El din umbra, El l-a numit cu frumosul apelativ de prieten: Prietene, pentru ce ai venit?"(Matei, 26:50)
Ferdinando Tirinnanzi a incercat sa dea o solutie a misterului. Va fi desfiintata ca fiind imaginatia unui poet, dar oare nu poetii stiu sa patrunda secretele divine mai adanc decat orice istoric invatat? Sa-l lasam sa vorbeasca:
"Momentul suprem al Patimilor lui Hristos, momentul catre care s-a indreptat Eternul, pierzandu-se intre limitele timpului finit, a fost sarutul lui Iuda. Mai inainte de toate, Dumnezeu a coborat si s-a intrupat pe pamant pentru acel sarut.
Sa recitim Evanghelia (Ioan 13: 26-27). Era Cina cea de Taina. Iisus statea la masa cu discipolii; si dupa ce a inmuiat painea, i-a dat-o lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon. Si dupa imbucatura, Satana a intrat in el. Si Iisus i-a spus: Ceea ce vrei sa faci, fa mai curand!"
(...) Porunca divina nu-i era adresata lui Iuda, ci Adversarului; prin el, si nu prin altcineva, trecea calea tradarii. Asa trebuia sa fie: numai pentru aceasta a trebuit Infinitul sa se arunce in cusca Finitului. Nu exista nicio alta cale prin care buzele Umbrei sa atinga buzele Luminii, prin care Ura sa poata saruta Iubirea. (...) Satana a fost astfel atras de sarutul lui Dumnezeu. De abia a atins esenta divina cu buzele sale, in care nu a simtit mai mult decat o tresarire, asa cum nu si-a imaginat niciodata, trecand prin fiecare fibra a fiintei sale. Teroare? Disperare? Epuizare? Niciun cuvant omenesc nu o poate exprima. Indrazneala titanica? O binecuvantare reamintita, acum de neatins? Sau, daca vreodata atinsa, acum autodizolvanta? O evadare! Persoana in care s-a ascuns a fost aruncata ca o zdreanta, atarnand de o creanga. Tradatorul innebunit, a explodat: a intunecat cerul, a zguduit pamantul; cu spini, sulita, a torturat cu indrazneala trupul de pe cruce, a strapuns acea fata, acele buze. Cum ar putea nebunia sa fie mai oarba? Forma, simturile, trupul, nu sunt acestea imparatiile sale? Nu s-a maniat, nu s-a izbit pe sine de sine insusi? Ce altceva, atunci cand nimic altceva nu mai era posibil? Numai pentru a se intoarce, atunci si mereu, impotriva siesi; a se rupe pe sine, a se sfasia pe sine in bucati; si in final? In final, sa se prabuseasca. Dar printre membrele sale rupte, printre baltile de sange amar, a mai ramas o bucatica de carne intacta, cu care, prin Iuda, a sarutat: noaptea framantata ofera o stea, o pecete de nesters: dintr-o data, steaua creste incomensurabil, presara lumina, stralucirea triumfa: si, din abis, un vaiet, un tipat: Tata, iarta-ma! Tata, saruta-ma!
Atunci, din inaltimi, de pe o cruce alba ca zapada, acele brate pe care Ura le-a rastignit acolo se vor elibera, se vor deschide larg, vor cobori sa-l imbratiseze pe imploratorul mort, lumea lipsita de viata. Vino! Te-am asteptat indelung, asa cum tatal il asteapta pe fiul ratacitor; indelung am lacrimat pentru tine. Un ultim lucru iti cer: uita-te la mine, uita! Si acum, readus la ceea ce ai fost, inca o data in Lumina si in Iubire, tot ceea ce mintea a cercetat si n-a stiut, vei vedea totul, vei cunoaste totul.
Si peste toata creatia, lipsita de miscare, inca o data un cantec, un cantec nepieritor."
din Giovanni Papini, Diavolul
Asadar, haideti sa pricepem si noi pe ce fel de camp de lupta ne aflam :)
asculta RADIO VOCEA SUFLETULUI
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cartile potrivite care vin la momentul potrivit.Papinni-citit si recitit de 2 ori asa ca opera lui am explorat-o in detaliu.
RăspundețiȘtergerese pare ca toti va descurcati cu scurtarea asta de timp, numa eu nu-i dau de capat (decat in putinele momente cand gasesc iesirea din el, haha). DA, clar, e o carte care trebuie din cand in cand recitita. Subscriu. As mai zice ceva legat de povestea cu titlul tau, dar mai bine imi musc limba si tac... :)
ȘtergereNu-ti musca limba...este dureros si nu este bine sa taci pentru ca ma faci curios.
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergere