o draga revedere...

via GIPHY

perspectiva samanica asupra bolilor mentale

preluat de la Anticariatul de Noapte

In perspectiva samanilor, bolile mentale semnaleaza “nasterea unui vindecator“, explica Malidoma Patrice Somé. De aceea, dereglarile mentale sunt de fapt irumperi spirituale, crize spirituale si trebuie sa fie privite ca atare pentru a ajuta vindecatorul sa se nasca.

Ceea ce in vest este vazut ca boala mentala, poporul Dagara priveste ca “o veste buna din partea lumii exterioare”. Persoana care trece prin criza a fost aleasa ca medium pentru un mesaj pentru comunitate, ce trebuie sa fie adus din taramul spiritului. “Dereglarile mentale, de orice fel, sau de comportament, semnaleaza faptul ca cele doua energii in mod evident incompatibile au fuzionat in cadrul aceluiasi camp“, spune Dr. Somé. Aceste dereglari se nasc atunci cand persoana nu are asistenta atunci cand apare prezenta energiei din taramul spiritului.

un articol extrem de interesant, care poate fi citit pe urmatoarele linkuri:

Ce vede un shaman intr-un spital de boli mintale- partea 1

Ce vede un shaman intr-un spital de boli mintale- partea a doua

intr-o directie grava

cand calc stramb pe cate o vocala

 imi reamintesc timbrul unui glas inventat intr-o 
calimara;

mi-ai spus ca esti un fel de shaman

ca tatuajul tribal nu inseamna nimic

cata vreme mirosul trandafirului de pe bratul meu strang 

ar apune;

- nu am niciun tatuaj pe bratul strang, ti-am raspuns!

- totusi, daca privesti mai atent, ai sa vezi acolo o pecete, o iscalire. 

priveste cu ochii spre soare si cu coada ochiului spre bratul cu care ai caligrafiat

din frageda-ti pruncie, prima scrisoare.

despre ce era ea, iti mai amintesti?

- era despre copilarestile zapezi.

- cand ai sa vezi ceva pe bratul tau strang, sa nu zici nimic, 

sa surazi si atat.

- si iubirea, te-am intrebat.

unde mai incape acolo unde exista dreptate?!

- iar schimbi subiectul intr-o directie grava, mi-ai spus.

nu vezi ca habar n-avem de nimic?!

nu vezi ca inca mai credem ca le stim pe toate

cand habar nu avem de nimic?

nu vezi ca e doar un vis al visului creatiei in care 
ne-am prins?!

- si cum sa scap lucida din visul asta? te-am intrebat.
cine si cand a visat intaiul vis?

te rog, raspunde-mi! macar la asta intrebare.

dar clopotul batea intr-un fel anume

si ti-a acoperit familiara voce iar

si-am inteles cum ca absenta argumentului e astazi

 dintre toate, cea mai de neinteles minune

si am ales sa imi raman cu visul si-a nimanui; 

sau poate doar a mea.

tu ce mai faci? esti fericit? mai esti?

sau totu-i doar poemul ce l-am scris cu 2000 de ani in urma

noi toti, pe scoarta inasprit-a unui cosmos

mult prea impovarat de-atatea ganduri

taiati si despicati pana la os.

ori poate cosmosul ne e mormantul

iara poemele, cheite- de-a evada din cand in cand

in gandul unui strasnic necuvant

in gandul gandului Cuvantului

celui Dintai, sau celui 
de pe Urma.

sa mai innebunim putin

- da, ma, tie iti dedic acest poem.
daca ai urechi, n-ai decat sa-l auzi, daca n-ai urechi, n-ai decat sa-l visezi!
- pe cine, ma, sa visez?!
- pe tine, ma, sa te visezi, cand erai prunc.

mi-am ramas in lancrimi

mi-am ramas in veghea unui lan de grau

mi-am ramas intr-o padure a baciului unde canta pianistul sfiosului murg

mi-am ramas pe o nava

sau dincolo de scaietii uscati ai desertului

pe marea marilor de asupra oceanelor mi-am ramas

in adevarul imbracat in mantia minciunilor

sau in minciuna necesara lumestilor adevaruri

mi-am mai ramas.

in cugetul actorului celui mai genial 
dintre toti cati au fost sau vor fi printre stele ori pe pamant mi-am ramas 
pe muchia nestiutului mi-am ramas 
acolo unde nici nu vrei sa stii ca 

poti sa mai cuvanti.

mi-am mai ramas in vreun indescifrabil chip
de prunc nenascut;

mi-am mai ramas cu culpa-lupa

cu infrangerea ingerescului si cu sangele omenescului-

mi-am ramas cu osanda

sau cu Poe-Cain-tza tza-tza-tza pasarestilor graiuri 
dintr-un Cugetat Necuvant.

-de ce Ioan Botezatorul are aripile negre aici?

m-a intrebat copilul, tulburandu-mi ruga.

- habar n-am! cat e ora? l-am intrebat.

- e 6 fix, mi-a raspuns el, zimbind mult prea curat
pentru al meu neghicios chip.

am zambit. am lacrimat. am tacut.
sau, poate am inmurgurit, innebunind
de dorul unui pacatos, mirosind 
a ploaie ori a vin, a munca ori a calusar 
printre atatea si atatea chipuri rotunjoare
de sfinti si ingerimi.

- Murim?
- Murim! 
... ... ...
Sa nu zici ca nu ti-am siz.
............

(21 iunie 2015)

E Luna MAI

E luna mai-

imi cad in suflet pietre

copacii toti s-au dezbracat de suflet

ducand pe frunze cand scuipat de zi

cand lacrima de noapte, 
toata sange.

E luna mai-

aud in ape, planset

scrisori trimiti cu nunta si cu ceruri,

sperand sa vezi padurile apuse

prin care alergam 
la curcubeuri.

E luna mai-

atunci te vad copil

venind pe lume si-ntreband de mine,

ma rog la chipul unui prieten drag

cum sa ma ierte ca gandesc 
la tine.

E luna mai-

priveste inca-o data

la cel tablou ce ti l-am dat in dar

iar noaptea, de citesti cumva Nichita

gandeste-te la negru-mi par, 
macar.

E luna mai-

am fost candva icoana-
tu sa ma ierti ca azi sunt toata lut
mai sper s-ajung copac nascut din ape
sa-i plang pe oameni, dar plangand
sa-i uit.

E luna mai-

sa-mi spui ce crezi de oameni

cand plang copiii, implorand iertare

ma-ntreb de mai visezi in noapte sfanta

si ale ei indemnuri 
ancestrale.

(mai, 1999)

azi

azi

nu mai avem cuvinte-

nu ne-au mai ramas decat tacerile arborilor

cu brate de om cuprinzandu-ne

pana dincolo de marginile pamantului.

cu ochii zeilor

scrutand adancul cel necunoscut

pana unde pulsul stelelor cuvantatoarelor

clipesc catre constelatia care nu are nume.

cand inima ii va fi cuprinzand intregul

cand glasul Pescarusului

va domoli patima naravasului nepatruns

atunci Cineva ii va boteza Fiinta

cu un nume ce nu are nume

cu un nume al Omului

Numinosului-

Fratelui soare

Oftatului pamant.

suras din stofa viselor

mai lasa-ma, rogu-te 

cu taratoarea asta a ta...

viseaza-te cum ai chef, 

tristule, impovaratule-

da nu-mi arunca mie-n obraz

ca masura omului are vreo legatura 

cu halucinatia amarului venin hulpav, 

ooo, tristule, 
impovaratule.

si ce daca pasesc 

pe meleaguri ghimpate?

ce treaba ai tu 

ca pasesc eu pe meleaguri ghimpate?

poti tu simti 

sangerarea unei inimi desferecate?!

poti tu vindeca 

o rana a prabusirii de dorul Iubirii 

celei Necreate?!

ce poti tu altceva sa faci

decat sa te visezi in locul vindecatorului sarpe?

ce poti tu altceva sa faci, tristule, incercanatule

decat sa sadesti visele maririi 

sau ale prabusirii

si-apoi, cand Luceafarul noptii renaste

 intr-a diminetilor blanda trezie

s-o iei la fuga ca un descreierat

sperand sa-ti speli si tu picioarele

in roua cea vie.

nu-mi mai sopti, rogu-te, 

sa fiu taratoare

ca-mi ridic picioarele in aer

ma pregatesc sa-mi iau zborul spre- 'nalt

si cand ai sa te bucuri mai tare

am sa te calc fix pe cap

ca asa-i Scriitura 

atunci cand vrei sa faci din femeia surazatoare-

o taratoare!

Sa nu zici 

ca nu ai fost 

avertizat!

celor care m-au trezit intr-o alta lume

 Am citit ieri intr-o carte de povesti ca cea mai puternica arma impotriva goblinilor sunt versurile, caci ei urasc poezia de orice fel, iar pe unele nu le pot suferi deloc. Se pare ca le displac atat de mult versurile pentru ca nu sunt in stare sa le compuna ei insisi. :) Imi amintesc, de cand am citit pasajul acesta, de multe momente in care le raspundeam celor care ma enervau, cu cate o poezie sau un vers... "Nu stii ca numa-n lacuri cu noroi pe fund cresc nuferi?!" sau "Din bube, mucegaiuri si noroi, iscat-am frumuseti si preturi noi" sau "Cand nu te vad, ce nu ti-as spune iar cand te vad vreau sa te-ascult..." sau "De dor de tine vad iarba inverzind" sau "Ea il privea pe Dumnezeu, eu il vedeam prin ochii ei si cerul devenise mai albastru"... Versuri, versuri, versuri de inspaimantat goblinii din adancul muntelui din inima, din suflet... Pentru ca "viata insasi este cheia inaltarii noastre", dupa cum spunea un drag frate.

"Nu frumosul, o nascocire omeneasca intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai savarsit o opera mai pretioasa decat toate frazele din lume... " (Liviu Rebreanu)

„! şi acest cîntec este numai pentru tine
(şi este numai pentru bunătatea ta)
care din somnul morţii mă trezeai pe mine
cum maica mea din somnul morţii mă trezea,
care din somnul morţii mă trezeai pe mine
cum maica mea din somnul morţii mă trezea !

! tu-mi aminteai trezindu-mă că înviasem,
că înviasem şi că-n veci voi învia,
mă-nduioşai precum demult mă-nduioşasem
cînd maica mea deasupra mea îngenunchea,
mă-nduioşai precum demult mă-nduioşasem
cînd maica mea deasupra mea îngenunchea !

! tu-mi aminteai trezindu-mă că înviasem,
că înviasem şi că-n veci voi învia,
uitai să-mi spui că-n somn de tine-adînc uitasem,
uitasem tot ceea ce-n veci nu poţi uita,
uitai să-mi spui că-n somn de tine-adînc uitasem,
uitasem tot ceea ce-n veci nu poţi uita !”

Cezar Ivănescu, Rosarium (Legenda aurea)

un model taciturn

daca ar fi sa mi se teasa o ie

pe care s-o imbrac la propria mea nastere

as incuviinta degraba un model taciturn

in care sa se impleteasca in dans 

verdele vindecatorului sarpe.

si chiar daca mi s-ar cuibari o vreme in jurul inimii, sufocand-o 

si desferecandu-i amintirile pana la refuz

eu tot as striga in gura mare:

mai desluseste-mi, rogu-te, 

a nemuririi cale.

vreau sa-mi amintesc hora strabunilor mei

dansul calusarilor si rotirea astrelor 

sa ne invartim pana cand murim

si murind, sa ne reamintim  cine suntem
si nu suntem

fiecare.

suntem totul.

si suntem

nimic.

deseara am sa-mi iau pensula in mana

am sa ma plimb cu ea pe strazile pustii

si am sa strig in gura mare:

heeeeeeeei! 

unde sunteti, frumosilor nebuni?!

in orasul acesta nu se-ntampla deocamdata nimic

vanzatorii de iluzii nascocesc zi de zi

aceleasi planuri moarte.

sau poate ca eu sunt cea care dorme-

si-n somnul cel adanc si greu, 

ma trezesc usor din propria-mi visare.

heeeeeeei!

nebunilor, calatorilor frumosilor, dragilor, zburatorilor

ajutati-ma sa imbrac ia strabuna 

a pamantului meu.

I A

NE-bun-IA

sa-i tulbur putin pe cei ce ne tulbura
focul cel viu.

s-apoi om mai vedea cum se vor regrupa pe cer stelele-

iar si iar-

 asa incat sa fie bine pentru fiecare.

de bine ce-mi este scriu.

de dor ce-mi este.

de jale.

iar tu-

cel care auzi astazi glasul cuvantului meu

sa te-nspaimanti o vreme

afland ca-n jurul inimii mele cuibaritu-s-a 

aprigul sarpe.

el spune:

comoditatea e o povara.

lupta- o bucurie.

el spune:

orice-ar fi, nu te teme!

el spune:

cei care m-au primit la sanul lor

danseaza hora astrilor

si tulburarea inimilor lor

e doar prilej de-a mai desfereca

o alta amintire de pe taramul 

razelor de soare. 

ce este iubirea?!

In aceasta lume, oamenii sunt asemeni celor trei fluturi din jurul flacarii unei lumanari. 

Primul s-a apropiat si a zis:
- Stiu ce inseamna Iubirea.
Al doilea a atins flacara usor cu aripile sale si a zis:
- Stiu ca focul Iubirii poate arde.
Al treilea s-a aruncat in inima flacarii si a fost mistuit.   

Doar el a stiut ce este Iubirea cu adevarat.

 

Hristos a Inviat!

Doamne,
Ia-mă de mână
Și hai să fugim din lume,
Să ieșim puțin, la aer.
Poate schimbând curenții,
O să mă simt și eu în larg,
Lângă Tine.

M.Sorescu

o bucurie si-o nadejde

Vi s-au intamplat lucruri minunate, cum se spune, in cei paisprezece ani?

- Domnule, eu am stat si in padure... Sa stiti dumneavoastra ca pe orisicine ati intreba, care nu a glumit cu rugaciunea lui- fie in inchisoare, fie in pustie, fie in chilie, fie pe strada sau, ma rog, la birou-, totdeauna o sa fereasca sa spuna ca a vazut cutare si cutare lucru, desi acestea exista. Asta pentru ca daca ati sti dumneavoastra cat este de dincolo de tine acel Cineva care apare, incat te cuprind o bucurie si-o nadejde, dincolo de ceea ce suntem noi! Iar cel dintai lucru care iti vine in minte este sa taci si sa nu vorbesti, intrebarile privind aceste lucruri sunt numai din curiozitate si nu ajuta cu nimic.

Ceea ce trebuie sa stie toata lumea este ca Mantuitorul a adus pe lume conceptia de mantuire prin suferinta; ea este foarte necesara, trebuie suportata pana cand o vrea Dumnezeu, caci El stie de ea. Care sunt castigurile, care sunt fortele nevazute care te ajuta, astea sunt foarte greu de spus... Adica, exista, sigur... Cine sa fi suferit, si sa nu fi avut momente extraordinare de relevatie si ceva mai mult?... Astea nu pot sa le spun, pentru ca va inchipuiti ce-ar fi, dupa ce plecati, in chilie cu mine, singur...

Parintele Arsenie Papacioc, Iata duhovnicul, vol 1

Momentul acela cand iti amintesti cu toata fiinta de ce-l iubesti pe Bulgakov, Sabato, Dostoievski... si pe toti Sfintii Parinti... Ei sunt cei care, in vremuri obscure te calauzesc prin intuneric!  

inainte de tacere

"In vremuri obscure, ne ajuta cei care stiu sa mearga prin intuneric."

Ernesto Sabato

si o tacere adanca se asternu

"Cand isi indrepta privirea spre Martin parca ii aparura fulgere in ochi, un fulger poate profetic, macar ca era un modest profet de mahala, betiv si ca vai de lume (dar ce putem sti despre instrumentele de care se foloseste destinul pentru a-si insinua avertismentele? Si oare, avand in vedere ambiguitatea perversa cu care obisnuieste sa procedeze, nu se putea sa-si trimita mesajele viclene prin fiinte arareori luate in serios, cum sunt nebunii si copiii?), si ca si cum ar fi vorbit o alta persoana, nu cel ce glumea cu baietii de la bar, adauga dar tu nu, pustiule, ca tu trebuie sa ne salvezi pe toti, si toti tacura deodata si o tacere se lasa in jurul cuvintelor acelora neasteptate iesite din gura nebunului (...) momentul in care Martin, impresionat, privindu-l fix, lega cuvintele lui de cuvintele Alejandrei despre visurile prevestitoare si despre purificarea prin foc. (...)

- De aceea, fratilor, va spun ca fericirea trebuie sa o cautam in adancul inimii. Pentru asta insa e nevoie sa se intoarca Hristos din nou pe pamant. L-am uitat, i-am uitat invataturile, am uitat ca a fost martirizat pentru vinile si pentru salvarea noastra. Suntem o gloata de ingrati si de canalii. Si daca vine din nou, poate chiar nu-l recunoastem si suntem in stare sa-l luam in bascalie. (...). Toti suntem tristi - unii protestara, spusera eu nu, baga de seama etc. Toti suntem tristi, fratilor. Sa nu ne inselam pe noi insine. Si oare de ce suntem tristi? Fiindca inima noastra e nemultumita, ca stim ca suntem niste mizerabili, niste canalii. Pentru ca suntem nedrepti, hoti, pentru ca ne e sufletul plin de ura. Si toata lumea alearga. La ce bun, va intreb? Spre ce anume alearga? Toti lupta pentru o bucatica de paine. De ce? Oare n-o sa murim cu totii? Si la ce bun sa mai traim daca nu credem in Dumnezeu? (...)
Baieti, eu mi-s un betiv si un nebun. Mi se spune Nebunul Barragan. Trag la masea, imi petrec ziua hoinarind aiurea pe cand muierea trudeste de dimineata pana seara. Ce vreti sa fac? Asa m-am nascut si asa o sa mor. Sunt o canalie, nu zic c-as fi altceva. Dar nu de asta era vorba, fratilor. Nu se zice ca nebunii si copiii spun adevarul? Ei bine, eu sunt nebun si de multe ori nici macar nu stiu de ce vorbesc. Da, radeti, dar eu va spun ca domnul Hristos mi-a aparut intr-o noapte si mi-a spus: Nebunule, lumea trebuie purificata prin sange si prin foc, trebuie sa se intample un lucru grozav de mare, focul va cadea asupra tuturor, si-ti spun ca nu va ramane piatra peste piatra. Asa mi-a vorbit Hristos. Sigur, baieti, dati-i inainte. Radeti si pe urma o sa-mi spuneti cum a fost. Aici nu se afla decat unul singur care stie ce spun.

Rasetele incetara si o tacere adanca se asternu peste aceste ultime cuvinte. Apoi insa, toti se intoarsera la glumele lor si incepura sa faca fel de fel de calcule in legatura cu meciul de duminica.

Martin se uita la nebun, in vreme ce in minte i se perindau cuvintele Alejandrei despre foc."

din "Despre eroi si morminte"- Ernesto Sabato

intr-una din acele zile...

"Si atunci, oameni nemultumiti, putin orbi si oarecum nebuni incearca sa regaseasca pe dibuite acea armonie pierduta a misterului si a sangelui, pictand sau descriind o realitate deosebita de cea care, din nefericire, ii inconjoara, o realitate care pare adesea fantastica si nebuneasca dar care, ciudat, se adevereste a fi, pana la urma, mai adanca si mai adevarata decat cea de toate zilele. Si astfel, visand putin pentru toti, aceste fiinte fragile reusesc sa se ridice deasupra nefericirii individuale, transformandu-se in interpreti si chiar in salvatori (indurerati) ai destinului colectiv. (...)

Si deodata, intr-una din acele zile, intensitatea chemarii crescu pana ajunse irezistibila. Si atunci am sarit din patul unde imi petreceam multe ceasuri de meditatie inutila, si am alergat stapanit subit de ideea angoasanta ca ar fi trebuit sa sosesc mai demult, mult mai demult, pentru a recupera ceea ce mai ramanea din copilarie." 

E. Sabato, "Despre eroi si morminte"

"despre eroi si morminte" sau despre trandafirul alb

Un citat postat undeva, de curand. O amintire, o reamintire...
O banca, anul 1 de actorie si un profesor care intreaba:

- Care e cartea ta preferata, Laura?
- Despre eroi si morminte, raspund. Proful amuteste.
- Nu pot sa cred, zice. Nu pot sa cred!!!

Aceasta e o farama mica din viata mea, care de-abia de la o vreme incoace pare sa aiba vreun sens. Curioasa fiind, ma pun sa caut una alta. Gasesc ceva care zice:

"Prezentul genereaza trecutul" 
 
 E un citat din roman. Ce mai zice romanul?! 
Zice ca "nu se poate trai fara eroi, sfinti sau martiri". Asta mai zice. Si mai zice ca "„in viaţă mai importante sunt iluzia, imaginaţia, dorinţa, speranţa“, căci „printre neguri, există un trandafir alb şi gingaş“. 

Am deschis cartea, care era acolo, undeva pe raft. Ma asteapta sa o recitesc a treia oara, parca... Pe interiorul copertii am insemnat ceva, prin 2001:

"Si de aceea, a doua zi suntem si nu mai suntem aceiasi oameni, caci apasa asupra noastra ingrozitoarele experiente secrete ale noptii."

Romanul se numeste "Despre eroi si morminte" si are urmatoarele capitole:

1. Dragonul si Printesa
2. Fetele invizibile
3. Dare de seama despre orbi
4. Un Dumnezeu necunoscut



"Iar descinderea în infern, adică în tenebrele subconştientului, descrisă halucinant, cu accente suprarealiste de factură onirică, atingând dimensiuni apocaliptice în „Raport despre Orbi“, este jurnalul redactat de un paranoic, tatăl Alejandrei, Fernando Vidal Olmos, personaj întunecat, – „Întotdeauna m-a preocupat problema răului“, mărturiseşte Sábato –, obsedat de orbi şi de orbire, de convingerea că menirea sa este aceea de a investiga răul din sufletul omului, prin descoperirea sectei orbilor care guvernează implacabil existenţa întregii lumi.
Şi totuşi, mesajul definitoriu al lui Ernesto Sábato, acest mare creator şi totodată apărător al libertăţii omului şi al drepturilor sale, este plin de generozitate şi nobleţe: „În viaţă mai importante sunt iluzia, imaginaţia, dorinţa, speranţa“, căci „printre neguri, există un trandafir alb şi gingaş“. 

parerea mea sincera

Photo: vi.sualize.us

 "Va spun voua (profetica urmare) ca lumea e plina de Stimi si Stami gata sa fie descoperiti, de caini rotunzi, de luni care sa se tina dupa voi. De astfel de miracole care te anunta ce nu poti sa eviti. De copii care se fac mari si nu uita chiar tot, dar nu vor sa mai stie de nimic, gasesc explicatii, luna e un satelit, fantome nu exista, spiridusii nici atata, era doar o mana de om, a mamei care punea surprizele acolo, ce parca nu stim noi cum sta treaba. 

Parerea mea sincera e sa nu-i bagi pe astia de la urma in seama (sunt niste clevetitori, niste fricosi). Cel mai bine e sa te opresti putin, sa tragi aer in piept, putina apa rece pe fata poate sa faca minuni, iar in felul asta, daca ti-a disparut bazdacul, s-ar putea ca unele lucruri sa se milostiveasca de tine si sa se intoarca asa cum le-ai lasat altadata. Si s-ar mai putea sa te obisnuiesti atat de bine cu ele, incat nici nu le mai numesti miracole sau minuni. Luna se tine dupa tine. Punct.  
 Daca nu sunteti convinsi, asta e, imi pare rau." 

Matei Florian (fragment)

continut retinut

 "Sunt imagini fantastice inselatoare in care se amesteca sensul sublim si nonsensul cel mai pieritor, un adevarat val al mayei care-l ademeneste pe muritor in toate ratacirile lumii. Din aceste imagini inteleptul isi extrage inspiratiile superioare, adica tot ceea ce este plin de sens si valoare; el extrage aceasta ca intr-un proces de distilare, un proces de separare, cu alte cuvinte un procedeu critic de judecata, ce separa graul de neghina- o componenta indispensabila a confruntarii cu inconstientul! 

Sa o iei razna nu e nicio arta; dar sa extragi intelepciunea din nebunie se pare ca este toata arta. Distilatul, respectiv extrasul trebuie retinut, devenind convingere ferma si continut de durata."

C. G. JUNG, Opere Complete, vol. 13

puntea om (intre constient si inconstient)

 "Dumnezeul luminii paseste pe puntea om venind din directia zilei, umbra lui Dumnezeu insa din directia noptii. Cine va decide in aceasta teribila dilema care ameninta, cu nemaicunoscute infiorari si incantari, sa sparga bietul vas? Va fi desigur revelatia unui Duh Sfant din chiar launtrul omului. 

 Dupa cum omul a aparut candva din Dumnezeu, tot asa, daca se inchide cercul, e posibil ca si Dumnezeu sa apara din om. Dar de vreme ce in aceasta lume alaturi de fiecare lucru bun se afla si unul rau, acel antimimos pneuma (spiritul imitator) din om va face din locuirea Paracletului o autodivinizare omeneasca si va produce o inflatie a arogantei, al carei preludiu a fost conturat in mod deslusit inca de cazul lui Nietzsche.

Cu cat problema religioasa se va pune in viitor mai inconstient, cu atat va fi mai mare primejdia ca omul sa abuzeze de samanta divina din el, transformand-o intr-un motiv de ingamfare ridicola sau demonica, in loc sa ramana constient, sa nu fie mai mult decat ieslea in care s-a nascut Domnul. Nici pe cel mai inalt pisc nu vom fi dincolo de bine si de rau, si cu cat aflam mai multe despre impletirea inextricabila dintre bine si rau, cu atat mai nesigura si mai confuza va fi judecata noastra morala. Situatie in care nu ne va fi cu nimic de folos daca vom arunca la fiare vechi criteriul moral si vom "intocmi noi table" (dupa modelele cunoscute); deoarece, ca si pana acum, nedreptatea facuta, intentionata si gandita se va razbuna in viitor pe sufletul nostru, indiferent daca lumea s-a rasturnat sau nu pentru noi. Stiinta noastra despre bine si rau s-a imputinat odata cu dezvoltarea cunoasterii si a experientei, iar in viitor se va imputina si mai mult, fara ca noi sa putem scapa de cerinta etica. In aceasta nesiguranta extrema avem nevoie de lumina adusa de un spirit sfant, generator de totalitate care poate fi orice, cu exceptia tocmai a intelectului nostru." - C. G. JUNG, Psihologia religiei

Iata de ce toti Sfintii se considerau pe ei insisi a fi mai pacatosi decat toti. Pentru ca ei ajunsesera la o totala cunoastere de sine. Iata diferenta dintre a-ti pierde vremea "observandu-i" pe ceilalti ca fiind rai si pacatosi sau a castiga vremea pentru a te cunoaste pe tine!

Si mai cred ca atunci cand ii "vedem" pe ceilalti rai si pacatosi, e semn clar ca "cineva" nu vrea sa ne ingaduie sa purcedem la cunoasterea proprie si ne tine ochiul ocupat si vrajit, pentru a-si rade de noi... Oooffff, intelepciunea Sfintilor Parinti... Pacat ca n-avem mintea treaza, sa o pricepem in maretia si in minunatia ei. 

Sa vina zapada! Noapte constienta si cat mai buna!

La science des rêves