sa intri in concordie cu tot ceea ce vine, cu tot ceea ce este

Acum mi-e si mai clar de ce e important mai ales sa recitesti anumite carti. 
Pentru ca ceea ce candva era doar o poveste, acum e povestea ta... 
Mi-e dor de padure, de crestele de munti, de vant, de natura, de valuri, de izvoare, de pasari, de pescarusi, de alge, de soare, de iarba, de mare...

"Imagineaza-ti acolo sus, deasupra capului tau, un vultur cu ochii ageri, atent, precis, rece. Tine-te legat de el printr-un fir luminos. Vulturul te vede. Vede, de asemenea, si ceea ce te inconjoara. El vede ceea ce esti tu, o fiinta printre altele, o fiinta pe drumul sau, carandu-si povestea, fricile, credintele, inima, sorii si norii sai, o fiinta si versiunea sa despre lume- nici mai putin fantezista, nici mai putin exacta decat cele ale vietatilor care se misca in jurul sau. Fiecare are modul sau de a vedea, de a simti, de a interpreta lucrurile. (...)

Ochiul vulturului vede tot ce tu nu poti vedea jos, la nivelul ierbii. El te desprinde de tine insuti; vede ce gandesti si vede, de asemenea, dincolo de ceea ce gandesti. Vede, de exemplu, ca povestea ta in aceasta lume nu e numai cea pe care ti-o povesteste capul tau. Capul tau stie el multe, dar nu totul! Corpul tau stie tot atat cat capul. Poti sa-i ceri corpului sa-si povesteasca propria versiune despre viata ta.

Am facut-o. I-am cerut vulturului sa intrebe corpul meu. Si stiti ce a raspuns trupul? A spus: ce prostie sa-ti imaginezi sufletul separat de mine! Sufletul este templul memoriei. Cum sa intri in suflet daca nu prin simturi?! Si cum sa intri in simturi, daca nu prin portile corpului? Iata ce i-a spus corpul meu vulturului. Si in ziua aceea am inteles unde era adevaratul secret: in atentia vulturului. Numai ea permite sa percepi lucrurile in nuditatea lor simpla, sa te hranesti din toate, sa intri in concordie cu tot ceea ce vine, cu tot ceea ce este: iarba, pestii, muntii, pamantul. Si ei au bucuriile lor, durerile lor, povestea lor, ideea lor despre Dumnezeu, versiunea lor depsre lume. Cine poate fi asa de nebun pentru a se gandi ca Pamantul este o minge inerta? E viu, are sperantele sale, accesele sale de febra; Pamantul vorbeste, e suficient sa vrei sa-l asculti pentru a-l intelege. Cereti vulturului sa urce atat cat sa cuprinda cu vederea Pamantul, si cereti Pamantului sa va povesteasca istoria sa de cand oamenii se misca pe el. 
Poate ca-l veti intelege, oftand pentru ca-i pasa de noi, speriindu-se de razboaiele noastre si plangandu-se ca nu stie ce rau ne-a facut ca noi sa-l iubim atat de putin. (...)

Am auzit, in fine, un capat de briza murmurand: Ti-am spus tot. Salut." 

Henri Gougard "Cele sapte pene ale vulturului"


Asculta Radio Vocea Sufletului