" - Dragostea nu trebuie sa roage, spuse ea, si nici sa pretinda. Dragostea trebuie sa aiba puterea de a se lamuri asupra ei insasi. Atunci ea nu mai e trasa, ci trage.
Alta data insa, imi istorisi o alta poveste.
Era un indragostit care iubea fara speranta. Se retrasese cu totul in sufletul sau si avea impresia ca se mistuie de dragoste. Lumea se naruia in fata lui, nu mai vedea cerul albastru si padurea cea verde, izvorul nu-i mai susura, harpa nu-i mai dezmierda auzul, totul era inghitit, iar el ajunsese sarac si oropsit. Dragostea lui insa crescu si el voia mai degraba sa moara sau sa dispara decat sa renunte la femeia pe care o iubea. Atunci simti cum dragostea lui arsese toate celelalte in el si ea deveni uriasa si tragea, si frumoasa femeie trebui s-o urmeze, veni, iar el statea cu mainile intinse pentru a o trage spre el. Cum statea ea insa in fata lui, era cu totul schimbata, iar el simti si vazu infiorat ca trasese catre el intreaga lume pierduta. Statea in fata lui si i se oferea, cer si padure si izvor, totul ii venea in culori proaspete si marete in intampinare, ii apartinea, vorbea graiul lui. Si in loc sa castige doar o femeie, avea intreaga lume in inima, si fiecare stea de pe cer stralucea pentru el si ii trimitea in suflet pofta de viata. IUBISE SI SE GASISE ASTFEL PE EL INSUSI. CEI MAI MULTI INSA IUBESC PENTRU A SE PIERDE."
H. Hesse, "Demian"
Asculta Radio Vocea Sufletului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu