frumusetea diavolului

"Ce frumos mi te-ai arătat tu mie, în câtă splendoare, ce armonie de imne nemaiauzite, câtă lumină și câte culori, ce poezie îngerească, o clipă veșnică-n într-un spațiu nesfârșit. Și ce bine mă cunoști, prietene de-o viață, nici nu știu… mi-ai câștigat încrederea sau era deja a ta. Privirea ta mă-nfiorează totuși, vezi ca prin mine dar parcă nu în mine, ai o putere, o recunosc, mă învăluie și totuși… ce-mi dorești și cine ești ? Tu știi atâtea, minte milenară, geniu al văzduhului și, de-aș vorbi cu tine, câte aș mai afla… și totuși, cine ești și ce-mi dorești ? Atâtea neliniști mă cuprind în prezența ta, emoții fără număr, întâmplări și chipuri, un labirint de sensuri și idei, o operă a vieții sau poate că-i a morții, în care tu pari cheia… și totuși, cine ești și ce-mi dorești ? 

          Una din cele mai mari greșeli din istoria oamenilor pe acest «guguloi al flegmei lactee» [1] este împământenirea percepției că demonii sunt urâți și fac tot felul de rele care se manifestă sălbatic: distrug, omoară, vatămă fizic creația, sperie lumea, au boală pe clerul eretic etc. În realitate, demonii care sperie lumea și atrag spre fascinația ocultului sunt printre cei mai inofensivi și ușor de deconspirat. „Adâncurile satanei” (Apoc. 2, 24) sunt de departe mult mai periculoase, mult mai rafinate și mult mai greu de pătruns pentru cei mulți care petrec „potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării, întru care şi noi toţi am petrecut odinioară (…) şi, DIN FIRE, eram fiii mâniei ca şi ceilalţi” (Efeseni 2, 2-3). Creștinismul ortodox vorbește în întreaga sa învătură revelată despre ceea ce se numește discernerea sau „deosebirea duhurilor” (I Cor. 12, 10) „căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Ef. 6, 12). Cu alte cuvinte, discernerea duhurilor este darul dumnezeiesc care ajută credinciosul să-și dea seama când și în ce măsură ceva din cele ce se petrec în el sau în jurul lui, în comunitatea locală sau în istoria lumii, sunt influențate sau lucrate de demoni. Primirea acestui dar necesită o SCHIMBARE A FIRII omenești căzute."

(...)

 „Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: «Oare cine poate să le treacă pe acestea ?». Şi am auzit glas zicându-mi: «Smerenia !»”. [2] Smerenia, opusul mândriei, este calea cea mai simplă și mai directă de deconspirare a îngerilor căzuţi. Majoritatea religiilor și sistemelor de gândire „spirituală” populare acum sunt întemeiate pe tot felul de „vizualizări”, „meditații”, „concentrări”, „vise”, „vedenii”, „descoperiri”, „energii”, „inițieri”, „dumnezeul sinelui” și alte învățături, care stimulează ÎNALTA PĂRERE DE SINE și MÂNDRIA – patimi deosebit de perverse de vreme ce individul însuși nu simte lucrarea lor, fiind ca un cancer care se manifestă dureros doar la metastază.

(...)

" Îngerul decide când, cum, în ce vreme, în ce măsură ne ajută și ne apără și toate cele pe care le face pentru mântuirea noastră. Nu decidem noi prin „relaxare”, „meditaţie”, „puterea minţii”, „rezonanţă”, „mantre” sau tot soiul de metode inventate de mintea omenească, ce să facă el și eventual dacă să ni se arate. Vederea nestingherită și permanentă a îngerilor și duhurilor în general este un dar al unei înalte stări duhovnicești de curăţie interioară după îndelungată asceză creștină explică Sfântul Ignatie Brianceaninov (1807-1867) [4]. Sfântul Isaac Sirul (~640-700) ne arată calea cea mai sigură pentru a ne feri de înșelare, subliniind că este un semn de smerenie plăcut Domnului și sfinţilor săi îngeri să nu primim gânduri, arătări, vise, și vedenii, ci să le ignorăm chiar de am crede că sunt de la El. Tot el ne spune că: „Cel ce-şi simte păcatele lui e mai bun decît cel ce scoală morţii prin rugăciunea lui, cînd locuieşte în mijlocul multora.  

 Cel ce suspină un ceas pentru sufletul său e mai bun decît cel ce foloseşte lumii întregi prin gîndirea lui. Cel ce s-a învrednicit să se vadă pe sine e mai bun decît cel ce s-a învrednicit să vadă pe îngeri.” [5]. Acestea sunt adâncurile de lucrare duhovnicească neînșelătoare și bineplăcută Lui Dumnezeu care nu se face după mintea celor din lumea aceasta, ci a celor care „au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor” (Evrei 6, 5) astfel „agonisindu-şi lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viaţa veşnică.” (I Tim. 6, 19)

un articol care te pune pe ganduri.

puteti sa-l cititi in integime aici: invitatielaortodoxie

Sa ne fie cu folos tuturor. 

Doamne ajuta!