Ce drag mi-e dorul acesta,-
care nu numai ca nu te arde dar
te mangaie bland, nobil, linistitor-
dorul de ingerul
cel pazitor.
In oglinda din fata
il vedeam -in vis- doar pe el
si prin el si numai prin el stiam unde, cum si
cine anume sunt eu.
Ce frumosi suntem noi doi impreuna-zise el,
dorul meu de ingerul pazitor
care avea, iata,
grai si cuvant.
Ah! si-o blandete si-un discernamant-
cum arareori poti afla
pe acest pamant.
M-am trezit plangand
departe, tot mai departe de el
locuind o cu totul alta oglinda.
Visul si dorul s-au spulberat intr-o clipa
manate de-al diminetilor vant
si-nspre trezie, 'cel poet imi aseza mirarea sa pe tampla-
vai mie, totusi
SUNT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu