„Slava desarta vede de departe privitorul cum se apropie, si pe cei maniosi ii face blanzi, pe cei usuratici – seriosi, pe cei imprastiati – adunati, pe cei lacomi – infranati, si asa mai departe – toate acestea atata timp cat sunt spectatori…"
Subtilitatea aceasta imi cutremura adancul ... un cutremur necesar, venit sa darame piatra care s-a intarit in jurul inimii si abia apoi sa o macine, sa o mature, sa o spulbere, praf in vant devenind, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu ajutorul Rugaciunii inimii.
Doamne ajuta!
De asta iubesc eu Rugaciunea Inimii.
Pentru ca darama piatra din tine, scoate din tine praful, zgura, fumul, negreala, tot ceea ce e din ce in ce mai ascuns si mai subtil si devii constient ca pe lumea aceasta nu ai cum sa ajungi la desavarsire. In clipa in care ai ajuns sa crezi asta despre tine, deja ai deschis usa prin care intra fumul negru si inecacios si intr-o secunda te trezesti iar in intuneric, in bezna si intr-o inselaciune de nedescris. Daca vom fi atenti la cei din jurul nostru, vom afla foarte multe lucruri despre noi insine si despre cine suntem.
Uneori am senzatia ca traiesc intr-o lume plina de vanitate camuflata si de murdarie si ca, in loc sa purcedem spre curatirea noastra, fie ne laudam unii pe altii, vazand in celalalt ce stiu eu ce stralucire care ESTE nu zic nu, undeva, adanc adanc, dar nu despre aceea vorbim. Caci Lumina cea blanda vine sa-ti arate pacatul stramosesc si pe acela il lumineaza, sa-ti reaminteasca si te invete sa nu mai inclini sufleteste inspre el, desi ti-e mereu sub ochi si in amintire... Si nu, amintirea aceasta nu e o povara, nu e o pedeapsa... e amintirea care te indeamna sa-ti reamintesti mereu greseala, pentru a nu mai inclina cu sufletul intr-acolo...
Iar cealalta lumina vine cu o asemenea stralucire si slava, ca iti orbeste ochiul cel bun, ti-l sminteste cu totul si intai de toate te indeamna sa uiti fix de acest pacat si-ti inclina sufletul fix inspree aceasi directie, spre pacatul cel stramosesc... Daca intelegem ca unii din din ceruri s-au prabusit din cauza acestei inclinatii, o sa cadem nitel pe ganduri si o sa facem tot posibilul sa ne educam sufletul ca pana in ceasul iesirii din trup sa se dez-vete de aceasta placere a maririi de sine.
Pai cum sa-i zici coserului: vai ce curat esti, domnul meu! Ce haina alba ai pe tine"
Nebunul de coser nu se mai baga la dus, daca asculta de oglinda distorsionata si de analiza vicleana... Dar daca-i vine in gand ideea sa se privesca cu sinceritate, o sa vada clar si limpede cum sta treaba cu el. Asta in cazul in care nu a fost cu totul ametit si luat pe sus de laudele cele viclene, pentru ca atunci, dragii mei, nu prea mai vedem cum sta treaba cu haina noastra cea murdara si cu cenusa care ne-a ajung la piele, in urechi, pe pleoapele ochilor si chiar pana imprejurul inimii noastre, facand cetate dura si bolnavicioasa si neagra.
Uneori ma uit la lume si la mine... si nu-mi doresc decat sa scot fumul, sa arunc funinginea, sa-mi curat inima innegrita, sa daram piatra din jurul inimii mele si sa-mi vad de ale mele... prea multe zile si nopti am ascultat de vorbele acestea, din acest motiv simt sa scriu despre ele. Ingaduie Bunul Dzeu intr-o zi sa te vezi asa cum esti, sa-ti re-cunosti gresalele si mai ales rezistenta ta la Iubire, sa afli cat de ne-curat esti, ca esti doar inca un om care nu s-a luat la tranta cu viclenia ce lucreaza in el, esti doar un om cu inima invartosata, esti doar un om care nu se cunoaste pe sine cu adevarat, pana in adancul cel mai neplacut si mai ne-bun si mai intunecat. Dar cu ajutorul Lui, ingaduie intr-o alta zi sa-I simti iubirea, rabdarea, mila si apoi iertarea... iar cand te-a lasat o vreme sa te odihnesti pe umarul Sau plin de o dulce si negraita odihna si blandete si pace... nu-ti mai doresti decat sa poti sa fii intr-o zi ca El. Si cred ca abia atunci incepe cu adevarat lupta!
Dumnezeu sa ne ajute!
Sa va fie ziua cu incredere si nadejde intru manuirea Lui.
Amin.
"Iar aceea ca S-a suit ce altceva inseamna decat ca S-a pogorat in cele mai de jos ale pamantului?’ (Efeseni 4, 9).
Si atunci, cum sa nu ma intreb: la ce-mi folosesc mie mastile tale, secol 21, cand ai invatat atat de subtil sa ma pacalesti?! Esti lapte si miere, ai numai intentii bune, zambetul ti-e atat de larg si chipurile, senin, intentiile atat de nobile si bune, dar cand imi intorc naiva spatele, ma injungii cu atata cruzime si oricat m-as stradui, numai vina imi gasesti.
Dar acolo unde loveste si lasa cicatrici viclenia si rautatea, vindeca Dumnezeu!
Iata la ce-mi folosesc!
Slava Lui pentru toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu