"Vezi, noi nu iubim precum florile, cu puterea
unui singur anotimp; noua ne urca in brate, cand iubim,
o seva imemoriala. Da, draga fetita, asta e:
noi am iubit nu o singura fiinta care sa devina cu timpul in noi,
ci o intreaga semintie; nu un anume copil
ci stramosii, cei care se odihnesc in strafundurile eului nostru
ca o pravalire de munti, albia raului secat
al mamelor de odinioara-, intregul peisaj
incremenit sub un cer innorat sau senin-
toate acestea, draga fetita, te-au precedat.
Si tu, chiar, ce stii tu-, tu ai rascolit
acest timp al originii in cel pe care-l iubesti. Ce senzatii
s-au inaltat din aceste adormite fiinte. Ce fel
de femei te-au urat. Ce barbati sumbri
ai desteptat in vinele tanarului? Copii
disparuti te-au dorit... Incet, incetisor,
fa ceva pentru el, ceva placut, o nobila fapta- condu-l
pana in preajma parcului, da-i suprematia noptii...
Retine-l..."
R. M. Rilke, Elegia a III
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu