"Vrei sa-ti biruiesti dusmanul fara arme?
Vrei sa-i aduci amaraciune, facandu-l sa turbeze?
Urmareste-i miscarile si foloseste virtutea."
Parinti necunoscuti
Nu ma consider un om virtuos... dar observ tot mai des ca pana si dorinta mea de a trai altfel in ideea de a ma regasi pe mine pe cale e prilej pentru semenii mei de a ma osandi si eticheta. Ba ca nu e bine ca m-am retras (cu nasul in carti, ca sa intelegeti), ba ca trebuie sa stau mai mult printre oameni (fum de tigara, cafele, ce altceva?!), ba ca aia, ba ca aialalta... Ce sa fac si eu?! Zambesc... cu durere. E zambetul meu preferat.
Imi vine si mie dupa un secol gandul cel bun, sa stau cu mine, sa-mi amintesc cine sunt, sa ma regasesc si deja am tulburat atmosfera. Si-mi tot amintesc de Dostoievski si al lui Mare Inchizitor care-l intreaba pe Hristos: "pentru ce-ai venit sa ne tulburi?"
Cum i-a tulburat Invatatorul nu pot nici macar sa-mi imaginez... nici nu cred ca mai vreau sa-mi imaginez ceva... ma multumesc cu sentimentul care se declanseaza in mine. Prefer de la o vreme sa ascult ce si cum zice inima mai degraba decat ce zic gandurile razlete din capul meu virusat... Da totusi, ce vremuri mai traim si noi, mai fratilor mai. Cand rataceam, n-a fost unul care sa ma mustre cu iubire si buna intentie. Acum, cand incerc sa revin si eu pe cale, ma mustrati aproape toti. Dar nu a fost mereu asa... oare?! Da, sunt recunoscatoare pentru aceasta mustrare, altfel n-as avea puterea sa zambesc catre soare...
Dar cred ca ar trebui sa stim cu totii, daca tot am ajuns la varsta la care am ajuns, ca poti iubi si ajuta un om doar atunci cand tu esti vindecat, cand ti-am amintit cat de cat cine esti, cand ti-ai regasit echilibrul si calea. Pana atunci... iaca... ne smintim unii pe altii, pentru ca atata putem. Sau ne retragem, pentru ca ne dorim mai mult limpezirea decat sminteala... Cand ne limpezim, tusti! intre oameni. De ce sa nu fie bine si asa, daca asta e calea mea?! De ce sa nu avem fiecare dreptul de a ne alege propria cale fara de a fi judecati?
Ooo, de-ar fi mai mare iubirea decat osanda, de buna seama ne-am putea numi vindecati. Pana atunci... etichete... etichete si iar etichete... Ocheade, priviri iscoditoare, viclene... et cetera, et cetera, et cetera... Sa ne fie iertat! Iaca... a iesit si soarele, semn ca Dumnezeu inca ne iarta, ne ingaduie si ne iubeste. Noi de ce nu am face la fel... "pe noi insine si unii pe altii?!" O zi minunata, dragii mei! Si sa nu uitam indemnul cel bun:
IUBESTE SI FA CE VREI!
iata de ce in padurea verde
nimeni nu se pierde...
Asculta Radio Vocea Sufletului
imi dau si eu cu parerea... :D
RăspundețiȘtergerefa ce-ti spune inima ta, nu mintea altora, pt ca pana la urma tu cu tine ramai, nu cu ei, ei vin si pleaca, si chiar de-ar vrea sa ajute, numai tu cunosti toate circumstantele, toate sentimentele, toate imboldurile si toate ungherele sufletelului tau...
si pe de alta parte, poate ca intrebarea sau parerea lor vine si dintr-o oarecare indoiala de a ta, ca daca e bine sa te retragi, si daca dupa toate intrebarile, rostite si nerostite, raspunsul e da, atunci urmeaza-l, daca e nu, atunci urmeaza si pe acela, poate fi azi da, si maine nu, oricum nu conteaza,
fa ce simti in secunda aceea, indiferent de ce zic ceilalti, oricum tot timpul vor avea ceva de obiectat...
poate ca faptul ca te vor intre ei, ar avea ca motiv faptul ca iti simt lipsa, chiar daca at cand esti acolo nu sunt de acord cu tine, tu esti o oglinda pt ei, si daca tu pleci, cine sa-i mai oglindeasca, ii sperie singuratatea si faptul ca si ei ar putea ramane singuri cu ei insisi
does it make any sense?
scuze, in ultima vreme am probleme de exprimare verbala si scrisa, oricum sper ca ai inteles cam ce am vrut sa spun
basically, se reduce la ce ai zis: 'iubeste si fa ce vrei'
big hug
kati
multumesc, Kati, da, are sens ce spui, cum sa nu aiba. Eu oricum fac ce simt, asa am facut de cand ma stiu, iti dai seama ca acum ar fi chiar haios sa ma apuc sa fac ce zice lumea... :) Indoieli nu prea mai am in ultimul timp legate de aspectul acesta, mai ales ca ies si merg acolo unde simt. Nu prea mi-a placut, recunosc, faptul ca imi spun altii ce e mai bine pentru mine. Cum sa stii tu ce e mai bine pentru altul? Asta insemna ca nici macar nu-l respecti pe omul din fata ta incat sa crezi ca e capabil sa stie mai bine decat tine ce e mai bine pentru el. Si mai cred ca daca oamenii vor sa fiu in preajma lor sau alaturi de ei, e suficient sa-mi spuna. Numa ca oamenii una spun si alta gandesc. :) E, ce sa facem: sa iubim si sa facem ce vrem! :)
RăspundețiȘtergereImbratisare, Kati!