Astazi vantul si-a strigat toata ziua durerea...
- Ce mare lucru? zic unii. S-a innorat putin cerul...
- Ce mare lucru? zic altii. A batut putin mai tare vantul...
Ce pacat ca nu mai sta nimeni sa-i asculte dorul, iubirea, durerea... Parca nici nu-mi vine sa merg sa dorm si iar sa dorm cata vreme striga asa de dincolo de fereastra ta, a mea, a lui, a ei, a noastra... a mea. Si cred ca nici nu am s-o fac pana cand nu simt eu ca o sa se linisteasca. Cum sa mergi pur si simplu sa dormi cand vantul e atat de suparat?! Cum sa te faci ca nu-i auzi suspinul, durerea?! Incet incet parca nu mai auzim nici plansul lumii, nici plansul nostru, nici pe noi insine, nici unii pe altii, nici dorul vantului, nici cararea gandului, nici vocea cea tainica care e mereu busola magica spre acasa noastra.
Si uite-asa ... as mai vrea sa-ti zic ceva...
Si ai sa auzi numai tu, cel care ai invatat sa-mi asculti tacerea.
Noapte buna, prieteni!
Care nu puteti dormi, stati si voi putin, cat de putin... de vorba cu vantul...
Intrebati-l de unde vine, unde pleaca, pe cine cauta, pe cine iubeste, de dragul cui jeleste asa, pe cine a lasat in urma si care anume muritor l-a suparat...
Fratioare vant! Te iubesc! Nu mai fi suparat!
Asculta Radio Vocea Sufletului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu