"1. Chiar daca a fost un timp in care creatia nu exista inca, n-a fost un timp in care Dumnezeu n-a iubit-o; caci chiar daca ea nu era inca, n-a fost totusi un timp in care Dumnezeu sa nu-si fi cunoscut creatia. Si chiar daca El nu se facuse cunoscut ei, pentru ca nu era creatia inca, Dumnezeu o cunostea insa dintotdeauna in toate feluritele ei parti si firi. Caci a facut-o sa existe atunci cand i s-a parut lucru bun.
2. Adevarata iubire a lui Dumnezeu pentru creatie se cunoaste din faptul ca, dupa ce a sfarsit plasmuirea ei in toate feluritele ei parti, a asamblat-o in intregime intr-o unica entitate: a asamblat intr-o unica legatura cele sensibile si cele inteligibile; a unit-o cu Dumnezeirea Lui; a facut-o sa urce mai presus de toate cerurile; a facut-o sa seada pe un scaun vesnic si a facut-o dumnezeu peste toate.
3. Daca creatia ar fi primit o soarta mai mare decat asta, oare aceasta te-ar fi convins, omule, ca o asemenea stare e un adevarat semn al maretiei iubirii lui Dumnezeu pentru creatia Sa?
4. Ce cerere a facut creatia ca sa primeasca aceasta? Ce rugaciune a adus pentru ea insasi? Cand s-a urcat un asemenea gand la inima ei? Ce purtare a oferit in schimb pentru a ajunge dumnezeu? Cum de mai ratacim in gandurile noastre in fata maruntelor lucruri muritoare si nu ne apropiem de marea bogatie pe care am primit-o si pe care nu o simtim? De ce nu meditam ziua si noaptea la frumusetea noastra, la faptul ca am ajuns dumnezei? Spune-mi, asadar, iubitule: daca ti-ar fi fost data o deplina libertate de alegere, de a alege pentru intreaga fire ceva frumos pentru noi si ceva foarte nobil, cine dintre noi ar fi ales pentru el insusi sau pentru intreaga fire ceea ce i-a harazit Dumnezeu?" Isaac Sirul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu