Tarkovski- filmul ca rugaciune

Am tot vrut sa va recomand cartea aceasta. 

"Daca dorinta criticului de a tine in mana taina operei este legitima si poarta, implicit, acordul creatorului, (caci opera a fost faurita tocmai pentru a vorbi), impulsul de a pune mana pe taina persoanei este sacrileg, asemeni oricarui impuls posesiv asupra fiintei umane si, asadar, oarecum demonic. Interogand taina operei, vom pastra taina creatorului- speram, intru totul in spiritul lui Tarkovski, ale carui personaje favorite se impun cel mai adesea prin densitatea tacerii, rareori prin vorbire si mai niciodata prin dezgoliri psihanalitice."

"Pe de alta parte, orice comunicare umana neinscrisa in ordinea firescului si a iubirii de semeni, orice tentativa de vedetism, orice pretext de participare la slava lumii erau respinse din start, organic."

"Faceam baie in paraul rece, alergam desculti, aproape dezbracati, ne inzdraveneam si ne faceam mai voinici. Dar pe nesimtite, cu ajutorul mamei, patrundeam adancimea frumusetilor naturii si descopeream maruntele ei miracole. Padurea de mesteceni, proaspata si luminoasa, crangul umed de plopi tremuratori..."

"Aceia si-au platit cuvantul marturisitor cu ani grei de progoana, de detentie, chiar si cu viata, dar strigatul lor si-a infaptuit menirea, a ajuns la contemporani."

"Intr-o societate si cultura atee, lipsita de un reazam spiritual autentic, orice portita de evadare de sub teroarea educatiei si a gandirii materialiste, cea de toate zilele, era de bun augur. Tarkovski nu are incredere in dialectica materialista, iar problematica sociologica si politica - de orice nuanta, fie ea si voalat contestatara- ca si emanciparile de orice fel, nu il intereseaza. Il preocupa tot ceea ce evoca realitatea unui plan superior al existentei, cauta intelepciunea lumii, este atras- fara a avea, pentru inceput, o busola precisa- de semnele unei ordini mai inalte a spiritului. "

"Iubirea omeneasca este acea minune capabila sa reziste oricarei teoretizari seci despre lipsa de speranta a existentei. Pe ea se sprijina omul, ea este ceea ce ii este dat pentru totdeauna."

"Dar ce stim noi despre moarte, cand nu stim nimic despre viata? Si cand stim ceva, facem totul ca sa uitam cat mai repede."

"Tarkovski era un adevarat artist rus, intruchiparea constiintei, a perfectionismului, a libertatii interioare, a tariei morale. Si, cel mai important, avea o tarie launtrica, fireasca pentru el, sa ia asupra sa si sa traiasca durerile si suferintele noastre. In asemenea oameni se intrupeaza constiinta unei generatii."

"El cauta in permanenta sensul sensul vietii, sensul libertatii si al nebuniei. Iar, pe de alta parte, sinceritatea sa in relatiile cu lumea are ceva din increderea unui copil. Toti vad ca Domenico este nebun, poate ca asa si este. Dar motivul nebuniei, al sentimentelor si al reactiilor lui este intru totul normal."

"Lupta lui Domenico ne priveste pe toti, el are dreptate atunci cand ne acuza de pasivitate. El este nebunul care acuza normalitatea de slabiciune si care se sacrifica pentru a-i trezi, pentru a-i obliga sa actioneze."

"Naiv, ca multi artisti, era intr-adevar un om artistic si paradoxal, in sensul ca putea sa fie deschis sau misterios, vesel sau serios. Avea multa tandrete."

"Aflata nici la sat, nici la oras, casa tarkovskiana este o casa izolata, traind in mijlocul naturii, eventual intre o padure, o campie si o apa: este casa din vis."

"Casa filmelor lui Tarkovski este centrul in jurul caruia graviteaza intreg universul sufletesc al personajelor, este polul central al amintirilor esentiale; aflata intr-o vesnica opozitie fata de prezent, ea este casa sufletului."

"In afara este spatiul devenirii, al luptei, al adultilor, al dialecticii; inauntru e taina neschimbarii, al eternei copilarii, al metafizicului."

"Iar absenta lui Dumnezeu din constiintele oamenilor este cea care face ca insasi speranta, dorinta, iubirea, compasiunea sa devina exercitii spirituale aproape imposibile."

"Regizorul ne sopteste ca Paradisul se afla aici, pe insula planetei albastre pe care traim; problema este ca am uitat sa mai udam copacul din inima ei, firavul pom al vietii."

"Amagit de mirajul urcusului fara sfarsit al cunoasterii si al cuceririi cosmosului exterior, omul isi descopera, deodata, haosul si marele vid interior si imposibilitatea comunicarii cu semenii: teorema timpului faustic a esuat, omul isi descopera cu stupoare absurditatea tuturor eforturilor si se repede, instinctiv, in mirajul amintirilor fericite ale originilor (individuale sau cosmice), in illo tempore."

"O mare concetrare de vointa de purificare, jertfelnica, rugatoare, poate aduce pogorarea harului dumnezeiesc si spalarea, sfanta spalare de murdaria pacatului si a necunostintei, prin lacrima pocaintei si a smereniei, aducand fiinta inapoi, pana la starea originara, adamica." 

"Cine poate sa-si elibereze constiinta de teroarea trecutului, acela s-a eliberat de timp. Este acel acum pot vorbi, pe care-l rosteste adolescentul balbait din prolog, la sfarsitul sedintei de hipnoza- parabola a eliberarii prin creatie, prin descatusarea limbajului artistic."

Elena Dulgheru- "TARKOVSKI filmul ca rugaciune"

O carte care mie mi-a mers direct la suflet!