adevarul... asprul adevar.

„Că şi eu îl iubesc pe cel ce mă iubeşte, iar când mă mustră şi mă huleşte pentru îndreptarea unei greşeli, atunci mai mult îmi pare că mă iubeşte, că cel ce laudă pe prietenul său de ar face ori rău ori bine, acela nu este prieten adevărat, ci înşelător şi făţarnic; când laudă cineva pe cel ce face lucruri bune sau îl mustră pe cel ce face cele rele, şi-l mustră în taină, adică să fie numai ei amândoi, atunci este lucru de prieten credincios şi iubit; şi când mă laudă vreun vrăjmaş al meu, nici nu primesc, iar pe prieten când mă ceartă, îl iubesc şi dragi îmi sunt rănile lui, precum zice cuvântul filosofic. Mai credincioase sunt rănile prietenului, decât sărutarea cea de bună voie a vrăjmaşului, pentru că vrăjmaşul, ori cu dreptate ori cu strâmbătate de ocărăşte şi mustră pe om, nu spre folosul lui o face, ci ca să-i facă ruşine.” 

(Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 62) 

 „- Pentru ce deci, Hristos a vorbit de ochiul drept şi a mai adăugat şi mâna? (Matei 5, 30).
- Ca să afli că nu e vorba de mădularele trupului, ci de cei care sunt în strânsă legătura cu noi, cu prietenii noştri. Hristos îţi spune: Dacă iubeşti pe cineva atât cât îţi iubeşti ochiul cel drept sau socoteşti că-ţi este tot atât de folositor cât de folositoare ţi-i mâna, tai-o, dacă-ţi vatămă sufletul! Uită-te la tăria cuvintelor Lui. N-a spus: Îndepărtează-te, ci vrea o despărţire totală. De aceea spune: Scoate-l şi-l aruncă de la tine! Apoi, pentru că porunca Sa este neîndurătoare, arată folosul pentru amândouă părţile: şi pentru cei buni şi pentru cei răi, întărind comparaţia:
Că mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale şi nu tot trupul să fie aruncat în gheenă (Matei 5, 30).
 
Când prietenul tău nu se mântuie, ba te mai duce şi pe tine la pieire, ce fel de dragoste de prieten este aceea să pieriţi amândoi, când e cu putinţă să se mântuie unul dacă sunteţi despărţiţi?
- Atunci pentru ce Pavel dorea să fie anatema? (Rom., 9, 3).
- Nu dorea să fie anatema pentru ca să nu câştige nimic, ci ca să mântuie pe alţii. Aici, însă, paguba este pentru amândoi. De aceea n-a spus: Scoate-l, ci şi: Aruncă-1 de la tine! pentru ca să nu-l mai poţi lua înapoi dacă rămâne aşa. Făcând aceasta îl scapi şi pe el de păcat mai mare şi te scapi şi pe tine de pieire.

Dar ca să vezi mai bine folosul acestei porunci, să cercetăm, dacă vrei, spusele Domnului, aplicându-le chiar la mădularele trupului. Dacă ar fi vorba de ales şi ai fi silit sau să rămâi cu ochii teferi, dar să te arunce într-o groapă şi să pieri, sau să ţi se scoată ochii şi să-ţi mântui sufletul, oare n-ai alege a doua cale? Negreşit! N-ai făcut asta pentru că ţi-ai urât ochii, ci pentru că ţi-ai iubit întregul trup. Tot aşa trebuie să gândeşti şi de bărbaţii şi de femeile care-ţi sunt prieteni. Dacă tai orice legătură de prietenie cu acela care te vatămă sufleteşte cu prietenia lui, dar nu şi tămăduieşte boala, atunci te scapi şi pe tine de orice vătămare, dar şi pe el de un mare păcat, că nu va mai da socoteală, în afară de păcatele lui, şi de pierderea ta. 

Ai văzut de câta blândeţe şi de câta purtare de grija este plină această poruncă? 
Ai văzut câta iubire de oameni arată chiar aşa păruta multora asprime?”.  

(Omilii la Matei, omilia XVII, III, în col. PSB, vol. 23, pp. 222-223)

preluat de pe: Pelerin ortodox