meditatii despre rugaciunea inimii

"El (Sfantul Grigorie Panama) spune ca Sfanta Fecioara, petrecand in sfanta sfintelor si intelegand din Sfanta Scriptura mare indurare dumnezeiasca pentru neamul omenesc, care se prapadea din pricina neascultarii sale, a luat asupra sa rugaciunea mintii, rugand pe Dumnezeu pentru o cat mai grabnica implinire, miluire si mantuire a neamului omenesc. Iata propriile lui cuvinte, vrednice de o minte ingereasca: 

Cand prunca lui Dumnezeu a auzit si a vazut tot ce se petrecea, umplandu-se de indurare si de mila pentru neamul omenesc si cautand mijlocul lecuirii si vindecarii, potrivit cu asemenea suferinte, ea gasi de trebuinta sa se adreseze indata cu toata mintea catre Dumnezeu, luand asupra-si pentru noi rugaciunea, ca sa sileasca pe Cel ce nu poate fi silit si sa-L atraga spre noi, ca El insusi sa darame osanda si sa lege cu sine faptura, vindecand cele neputincioase.

Negasind insa din toate cele existente nimic mai potrivit pentru neamul omenesc decat aceasta rugaciune, punandu-se tare pe rugaciune cu toata staruinta, Fecioara gaseste sfintita tacere, ca cea mai de trebuinta rugatorilor pentru convorbirea cu Dumnezeu. Orice alta virtute este ca un fel de lecuire a bolilor sufletesti si pentru poftele viclene, inradacinate prin ticalosie; vederea lui Dumnezeu insa este rodul unui suflet sanatos,ca o desavarsire desavarsita. De aceea omul se indumnezeieste nu prin cuvinte si nu prin privirea actelor unei chibzuite cumpatari, caci toate acestea sunt si pamantesti, si nedemne, si omenesti; ci prin petrecerea in tacere, multumita careia noi ne desprindem si ne eliberam de cele pamantesti si ne ridicam catre Dumnezeu si, petrecand la inaltimea vietii netulburate ziua si noaptea, nevoindu-ne cu rabdare in rugaciuni si cereri, ne apropiem oarecum si ne atingem de firea cea neatinsa si fericita. Si astfel, facand cu rabdare rugaciunea care, amestecandu-se in chip inexplicabil cu lumina mai presus de minte si de simtire, noi vedem in sine ca in oglinda pe Dumnezeu, sfintind inima prin sfintita tacere. 
Iata pentru ce Preacurata, lepadandu-se de cele lumesti si de zgomot, s-a departat de oameni si a preferat o viata nevazuta de toti si retrasa, petrecand in cele nepatrunse. Aici, dezalipindu-se de toate legaturile materiale, renuntand la orice legatura cu toate si trecand peste orice indurare catre propriul sau trup, ea si-a concentrat mintea sa petreaca timpul, sa vorbeasca si sa ia aminte numai la El si la necontenita rugaciune dumnezeiasca. Si, prin aceasta, fiind in sine insasi si stand mai presus de tulburarile si cugetele cele de multe feluri, ea deschide o cale noua si negraita spre cer, care este asa numita cugetare tacuta. Lipindu-se de ea si luand aminte cu mintea , ea strabatu in zbor toata zidirea si faptura; vede mai bine decat Moise slava lui Dumnezeu; contempleaza harul dumnezeiesc, care nu cade sub puterea simturilor in niciun fel, precum nici vederii sufletelor si mintilor neintinate, si devenind partasa lui, ea devine nor luminos, apa vie, zarea zilei cele gandite si caruta de foc a Cuvantului."

Meditatii despre Rugaciunea inimii, Colectia "Comorile pustiei", alcatuita la initiativa unor monahi romani de la Sfantul Munte Athos