 |
| Hobbitului M. |
sunt frici in noi
care nu se vor vindeca niciodata
se vor trezi in miez de noapte
cum se trezesc trenurile internationale
intr-o gara pustie, uitata
iata-
vreau sa-ti spun acestea:
cand dimineata primaverii va veni
sa fii pregatit-
sa nu spui ca nu ti le-am marturisit
pe toate care dintru mine
s-au ivit-
sunt frici in noi
care nu se vor vindeca niciodata
dar cand zambetul acela curat
in launtru se va ivi
atunci ele vor adormi si vor toarce incet
langa semineul incalzitor al unei amintiri
ce-n miez de iarna se va fi trezit
vom invata astfel sa traim cu ele
si parca chiar pe perna lor
visul ne va fi putin mai aproape
caci am invatat sa le mangaiem sub barbia aspra
asa cum mangaiem un pisoi alb
in cea mai crancena ora
din noapte
iar ele, mangaiate fiind,
vor surande prin somn
si atunci cand lumea ne va fi iarasi draga
se vor fi deja imbunat
si nu ne vor mai da de gol-
pentru ca acolo, undeva,
fix in inima lor s-a nascut un nou chip
cunoscut, recunoscut
si din ce in ce mai aproape
de-al vindecarilor dor
am vazut azi un nor ca un balaur
luminand prin limbile lui de foc
doi arbori hraniti de o apa
in care se reflecta
un mic soare
cum se face?!
cum se face ca mereu acolo
in inima noptii celei sacre
zburda vesel si increzator licuriciul indrumator
al sufletelor noastre?!
cum se face?!
cum se face ca pe chipul cel bland
pot astazi sa vad limbile de foc pecetluind
a regasirilor infiorare?!
o muscatura de glezna
ca o sarutare
ce se va transforma
intr-al vietii recunoscator rost
sunt gata, sunt pregatita!
dati startul
si fie ca aceasta calatorie
de-abia acum sa ne conduca
spre ce vom fi fost
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu