"Dumnezeul luminii paseste pe puntea om venind din directia zilei, umbra lui Dumnezeu insa din directia noptii. Cine va decide in aceasta teribila dilema care ameninta, cu nemaicunoscute infiorari si incantari, sa sparga bietul vas? Va fi desigur revelatia unui Duh Sfant din chiar launtrul omului.
Dupa cum omul a aparut candva din Dumnezeu, tot asa, daca se inchide cercul, e posibil ca si Dumnezeu sa apara din om. Dar de vreme ce in aceasta lume alaturi de fiecare lucru bun se afla si unul rau, acel antimimos pneuma (spiritul imitator) din om va face din locuirea Paracletului o autodivinizare omeneasca si va produce o inflatie a arogantei, al carei preludiu a fost conturat in mod deslusit inca de cazul lui Nietzsche.
Cu cat problema religioasa se va pune in viitor mai inconstient, cu atat va fi mai mare primejdia ca omul sa abuzeze de samanta divina din el, transformand-o intr-un motiv de ingamfare ridicola sau demonica, in loc sa ramana constient, sa nu fie mai mult decat ieslea in care s-a nascut Domnul. Nici pe cel mai inalt pisc nu vom fi dincolo de bine si de rau, si cu cat aflam mai multe despre impletirea inextricabila dintre bine si rau, cu atat mai nesigura si mai confuza va fi judecata noastra morala. Situatie in care nu ne va fi cu nimic de folos daca vom arunca la fiare vechi criteriul moral si vom "intocmi noi table" (dupa modelele cunoscute); deoarece, ca si pana acum, nedreptatea facuta, intentionata si gandita se va razbuna in viitor pe sufletul nostru, indiferent daca lumea s-a rasturnat sau nu pentru noi. Stiinta noastra despre bine si rau s-a imputinat odata cu dezvoltarea cunoasterii si a experientei, iar in viitor se va imputina si mai mult, fara ca noi sa putem scapa de cerinta etica. In aceasta nesiguranta extrema avem nevoie de lumina adusa de un spirit sfant, generator de totalitate care poate fi orice, cu exceptia tocmai a intelectului nostru." - C. G. JUNG, Psihologia religiei
Iata de ce toti Sfintii se considerau pe ei insisi a fi mai pacatosi decat toti. Pentru ca ei ajunsesera la o totala cunoastere de sine. Iata diferenta dintre a-ti pierde vremea "observandu-i" pe ceilalti ca fiind rai si pacatosi sau a castiga vremea pentru a te cunoaste pe tine!
Si mai cred ca atunci cand ii "vedem" pe ceilalti rai si pacatosi, e semn clar ca "cineva" nu vrea sa ne ingaduie sa purcedem la cunoasterea proprie si ne tine ochiul ocupat si vrajit, pentru a-si rade de noi... Oooffff, intelepciunea Sfintilor Parinti... Pacat ca n-avem mintea treaza, sa o pricepem in maretia si in minunatia ei.
Sa vina zapada! Noapte constienta si cat mai buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu