si-n jurul meu
lumea cea trecatoare se tulbura simtind
ca n-o mai cred!
caci cei ce-ar trebui sa se dezlege
se leaga-n lanturi impovaratoare
iar cei ce-n taina-au fost uniti-
se razvratesc.
dar toate cele din afara
nu sunt decat o reflectare
a celor nevazute din adancuri
astfel,
de mi-e ingaduit astazi a te cunoaste-
cum as putea, durere pieritoare
sa te mai cred?!
e trist pana spre sfasiere
sa-i vezi pe cei pe care ii iubesti
imbratisand la nesfarsit
scenariul cel impaunat
al decaderii
coplesitor
sa ti se-ngaduie sa vezi
cum poate omul confunda
lucrarea bunatatilor lui Dumnezeu
cu intinarea templului
si-altarului.
cum poate crede omul, pomul
ca fi-va-ntors la viata de cel ce nu este
cand acesta n-are habar
nici pe cine slujeste?!
cum nu-ntelege omul
ca alergand afara, spre marginea pamantului
nu va gasi a bucuriei haina?!
Imparatia Fericirilor
e pitita bine in gradina de taina
si cata vreme omul nu-si vine in fire
nimeni-ul din afara il va sorbi mereu
in acelasi blestemat flamand stomac
de semizeu
si-i va oferi iar si iar
cupa plina ochi de-al amagirii leac
numit de cei ce-au dezlegat blestemul-
dez-amagire.
tu insa nu te tulbura prea tare, suflet al bucuriei
caci cu tine este Dumnezeu!
iubeste cum ai fost invatat-
dupa masura inimii tale
si-n rest fa ce vrei!
si nu uita:
viata omului-
suma alegerilor sale!
stai bine, stai cu frica
in bucurie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu