... desigur ca dupa furtuna urmeaza linistea aceea de dupa, cand razele soarelui patrund pana in adancul cel nepatruns, cand coralii isi dezvelesc frumusetea de neimaginat ochiului de lut pamantesc si omenesc si lumesc. Se deschide un alt fel de ochi, care-ti ingaduie sa privesti intr-un alt fel adancul...
Atunci te hotarasti sa smulgi mastile si sa le arunci cat mai departe, acolo unde iluzia lor sa nu tulbure frumusetea... si inca una si inca una... si cea in care ai crezut cel mai mult e cel mai dificil de smuls. Acolo e lupta, e lacrima, e rana adanca cu gust de cicatrice netamaduita... Acolo e durerea de nemasurat... si e naruirea unui imperiu in care ai crezut pana la neputinta... e cea mai autentica iluzie posibila. Atat de autentica, incat ai putea sa-ti pierzi mintile, daca nu ai fi intre timp pregatit pentru lectia asta din urma...
Am reusit sa-i supar pe toti, alegand sa fiu sincera! Nu mai e unul din trecutul meu pe care sa nu-l fi suparat macar o data pentru ca am vrut sa urmez un drum in care el sau ea nu au crezut in acel moment. Nu mai e unul! E foarte ciudat sa te trezesti in mijlocul nebuniei, in mijlocul scenei (daca lumea-ntreaga e o scena si toti oamenii actori) sa vezi sala cu sufletul la gura urmarindu-ti miscarile si deodata sa spui: Eu nu mai am chef de jocul asta! Eu am chef de altul. Daca vreti sa ne intalnim, haidem mai bine acolo, in adevar... cum o fi el, had, cu sange, cu rana, dar fara masca asta penibila a aceluiasi ras nevrotic, a aceluiasi zambet mai mult occidental decat autentic, a aceleiasi neputinte, a aceleiasi iubiri cu brate sccabroase de caracatita, gata sa te imbratiseze si sa te inghita pana la sufocare... Nu pretind ca am gasit adevarul, ci doar ca sunt un cautator de-al sau. Am dreptul (la fel ca oricare jucator) ca atunci cand simt ca jocul s-a incheiat, sa incep un altul, pana ma prind unde naiba e iesirea aia labirintica... Nu pot sa joc decat atata vreme cat CRED in acel joc! Daca se intampla sa se stinga, o sa caut adevarul jocului in alta parte, acolo unde ma ghideaza el... De ce ma pedepsesc toti pentru asta, fir-ar sa fie? Pentru ca sunt sincera? Pai daca preferam minciuna, la ce ne mai miram ca parenerii de joc doresc sa iesa din joc si sa-si gaseasca parteneri pe masura?! Chiar nu inteleg... Vorba lui Vanyok: iar nu mai inteleg nimica! DA NIMICA! Doamne, cum am ajuns in filmele astea? Ma simt inconjurata de oameni care ma tin de haina, de brate, de gat, de rochita, de par, de degete, de pleoapa, de spranceana... Ma sufoc! Ce sa facem, prieteni, cu genul acesta de relationari? A trebuit sa ma mai scufund inca o data pentru imaginea asta?! Pentru asta m-am mai scufundat eu inca o data in adancul meu? Pentru asta am tulburat pacea aceea ne neimaginat la care am ajuns in iarna? DA, PENTRU ASTA! Felicitari, Maria!!!
- Nu, nu pentru asta, Maria... sopteste o voce binevoitoare si calda... Pentru a descoperi coralii, pentru a vedea cu ochii cei noi frumusetile din adancul sufletului tau...
Am fost trista zilele astea... Cumva, reusesc sa ii supar si sa ii dezamagesc pe toti! Pentru ca vreau eu sa le spun cine cred ca sunt si nu ii las sa-si duca mai departe visul despre femeia Maria care ar vrea ei sa fiu! Le trag o palma, cum s-ar zice. Desteptarea! Nu conteaza ca sunt AICI cu tot sufletul, conteaza ca nu sunt ACOLO asa cum vor ei sa fiu... Iata oglinda!
Asta sa fie pretul atunci cand te hotarasti sa te intorci la A FI? E firesc, nu, sa se rastoarne intregul imperiu pe care ti l-ai construit in ani si ani de zile cu aceasta masca iluzorie (numiti-o cum vreti) sau masca-Pacalici... Buuuum!!! Cutremur in adanc... din adanc... Bum! Bum! Bum! Se cutremura si apa si pamant... si chiar ametesc... chiar ametesc si simt ceva, ca si cand s-ar narui muntii de piatra din mine... ca si cand s-ar muta muntii din mine dintr-o parte in alta, lasand apa sa curga firesc si sa cada iar si iar, ca o cascada, in mine, din mine si iar in mine... Si iar si iar imi vin in minte aceleasi vorbe, atat de dragi:
"Va rog sa lasati totul liber cum si eu am lasat totul liber; oricine ati fi tinandu-ma acum de mana, lasati-ma si mergeti pe propriul vostru drum" Walt Whitman
Oare vom lua vreodata aminte? DA... atunci cand vom avea minte...
Asadar, cine are minte, sa ia aminte!
Si pana la urma si до свидания! e o vorba de duh!
Сергей Есенин - Серебристая дорога (Sergei Yesenin - Silver road)
***
Серебристая дорога,
Ты зовешь меня куда?
Свечкой чисточетверговой
Над тобой горит звезда.
Грусть ты или радость теплишь?
Иль к безумью правишь бег?
Помоги мне сердцем вешним
Долюбить твой жесткий снег.
Дай ты мне зарю на дровни,
Ветку вербы на узду.
Может быть, к вратам Господним
Сам себя я приведу.
1918
English translation
"Silver road, I wonder whereYou are calling me anew?
Like a Thursday candle there
Shines a starlet over you.
Are you fraught with joy or sorrow?
Isn't madness your intent?
Help me, heart and soul, tomorrow
Love your hard snow to the end.
Give me sunset for the sleigh and
Willow branch that beautifies.
Maybe I will in the end
Reach the gate of paradise.
Translated by Alec Vagapov
prima data te imbratisez, apoi te intreb: ceilalti trebuie sa-ti dea drumul sau tu trebuie sa le dai drumul lor? nici eu nu m-am prea dumirit inca :P
RăspundețiȘtergeree cel putin interesant cum ceilati isi creeaza o imagine despre tine, sa-i spunem o masca si ti-o aseaza pe fata, si aia e tot ce vad ei, ce vor ei sa vada, orice altceva e masca altcuiva, nu a lor, nu ei ti-au pus-o acolo, ci altii, asa ca ei nu o accepta, ci numai pe a lor si daca vrei sa ti-o dai jos nu te lasa caci le e frica ca atunci nu o sa te mai cunoasca, nu o sa mai poata sa te identifice (o sa devii invisibila pt ei, o sa te piarda in retea), si nu ai voie, iti este interzis sa fii altceva, altcineva decat cine iti spun ei ca esti, decat cine te-au invatat ei ca esti; sa-ti dai masca jos??? cum adica, asta e de neconceput pt ei, sa te razvratesti? dar cine te crezi ca sa faci asta? cine ti-a dat tie voie sa faci asta? esti nebuna sau ce?
si cand le convine, asa numa din joaca, ca se plictisesc si ei, iti mai modifica putin masca, dar tu nu ai nimic de zis, si te trezesti (asta in cazul in care indraznesti sa o faci, dar vezi ca-ti asumi multe riscuri, asa ca ai grija) ca ai masti, peste masti, peste masti, de nici tu nu mai stii care e fata ta si care e masca, si dai jos, si dai (dar vezi ca e periculos, ai innebunit? ce faci?) si dai, si crezi ca ai ajuns in sfarsit la fata, si stai linistita si te mandresti cu ea, si respiri, in sfarsit, si apoi... te uiti in oglinda... oare asta e fata mea sau e o alta masca? hmm, hai sa o dam si pe asta jos, ups, dar uite ca mai e una, oare cate sunt? hmm, poate una pentru fiecare persoana pe care ai intalnit-o, plus cate una sau mai multe pentru fiecare situatie in care ti-a fost frica.
pai daca noi suntem toate fricile noastre, toate experientele noastre, oare nu suntem si toate mastile noastre? oare noi chiar ne luptam sa le dam jos pe cele care credem ca nu ne apartin sau numai punem altele peste, care credem ca ne reprezinta in acel moment?
oare nu suntem noi toate acele masti si multe altele? oare chiar conteaza care din ele suntem acum? care am fost? de ce pierdem timp simtindu-ne prost pt mastile care le-am purtat, care am fost fortati sa le purtam si pe care ni le-au pus altii? daca suntem si furtuna si claritatea din adancuri si frumusetea de acolo, de ce suntem atat de masochisti incat petrecem mai mult timp contempland furtuna?
scuze, m-a luat valul filozofiei si fac si eu surf printre intrebari, ganduri si sentimente in cautarea comorii (personale) din adancuri si a unei plaje insorite...
pup, kati
Au fost furtuni geomagnetice solare mai puternice zilele astea, de aia mai toti oamenii au fost parca ceva mai emotiv sensibil. Mi s-a parut ca s-a resimtit si pe Norvegia, (si nu numai la mine). Dar, poate ca te poti interesa politic ca sa mai scapi de melancolie. As fi curios ce parere ti-ai formula daca ai avea rabdarea sa privesti filmul documentar promovat si de Oprah Winfrey Network, Miss Representation, regizat de Jennifer Siebel Newsom, daca ai avea de unde sa-l iei.
RăspundețiȘtergereda, chiar ma gandeam si eu la furtunile astea. E mai mult ca sigur ca au si ele partea lor de 'vina'. Multumesc pentru recomandare, am sa cazut filmul zilele astea. Poate dau de el.
Ștergeresi eu te imbratisez, Kati si am zambit larg citindu-ti comentariu, pentru ca m-am recunoscut in vorbele tale! Din experienta mea, atunci cand se rupe o legatura, pur si simplu se rupe si in acel moment, unii accepta acest lucru, altii nu. Dar cred ca drumul tot in acelasi punct va duce si incercand sa ne convingem ca ata rupta nu are nici un fel de nod nu facem decat sa ne adaugam o povara in plus, aceea de a ne plimba ceva mai liberi pe strada dar cu un lant greu atarnand de picior si facand un zgomot neplacut ori de cate ori se izbeste de noul drum (imi place imaginea asta, acum mi-a venit in minte :). Inclin sa cred ca daca noi oferim iubire, primim iubire... daca oferim libertate, la fel, intr-o buna zi, o vom primi... Dar in zilele astea nu mai sunt sigura de absolut nimic. Si vorba cea mai draga mie de acum E: CEVA TOT MI-E FOARTE CLAR: CA NU STIU NIMIC! :) Si asta imi da o anume bucurie si cumva ma face sa ma simt de parca as fi un copil... Te imbratisez cu drag, Kati
RăspundețiȘtergere