cred in steaua mea

Adevarul e ca visul e mult mai mult decat ceea ce iti amintesti tu despre el ca ar fi! Si adevarul e ca de fiecare data iti aduci aminte altceva, in functie de cat de curata este oglinda in care ti-l privesti. Nu ai cum sa pierzi un vis... Sau nu are cum un vis sa te piarda. Cand am crezut prima data nerozia asta m-am panicat atat de tare incat am uitat ca trebuie sa mai si respir pentru a trai. Sau poate ca tocmai de aceea nu am mai vrut sa respir. Acum rad. Numai ca senzatia aceea de a nu putea respira nu a fost chiar atat de amuzanta in momentul acela. De-abia acum e amuzant. Daca as fi stiut atunci unde ma voi afla astazi... daca as fi avut incredere in Inger si in Dumnezeu.
Pentru ca visul a spus atunci: hei, inca nu sunt pregatit, vreau sa apar in fata ta desavarsit! - eu mi-am pierdut respiratia. Cum sa nu rad? Rad de nerozia mea, ce altceva sa fac?! Totul, dar absolut totul e legat de perceptia noastra. TOTUL. Tu alegi sa traiesti intr-o lume absurda sau intr-una magica. Tu alegi sa privesti spre pamant sau spre stele. Ce privesti- aia primesti. Pentru ca tu alegi!
Adevarul e ca, daca am avea credinta cat un bob de mustar, chiar am muta muntii din loc. Ne amintim asta in putinele momente in care reusim sa miscam firul de iarba...

Si ce frumos ca stelele nu se lasa pacalite usor! Asta e cel mai magic si cel mai frumos aspect dintre toate! Stelele se recunosc numaidecat, dincolo de toate fardurile si anticearcanele acestui pamant. Pentru ca ele se ascund in lumina ochilor, acolo unde niciun fake nu poate patrunde. Si de acolo ele nu mai pleaca niciodata! Altfel nu s-ar mai osteni sa te gaseasca. Asa sunt ele, stelele, statornice si asta e un alt indiciu pentru a le recunoaste. Asa sunt ele... si asa putem fi si noi incepand de ASTAZI!
In Iubirea asta cred eu! Orice altceva e vanare de vant, prietene...

Zboara spre stele ascultand Radio Vocea Sufletului