"Intr-o noapte, poetul Awhadi din Kerman statea pe veranda casei sale, aplecat deasupra unui vas. Tocmai atunci, pe drum trecea sufitul Sham-e-Tabrizi.
- Ce faci? l-a intrebat el pe poet.
- Contemplu luna intr-un vas cu apa, a venit raspunsul.
- Daca nu cumva ai probleme cu gatul, de ce nu o contempli direct pe cer?"
Cuvintele nu sunt decat reflexii deformate ale realitatii. De pilda, cineva care a vazut o bucata de marmura din Taj Mahal a ramas convins ca stie cum arata acesta, crezand ca este o colectie de bucati de marmura. Altcineva a ramas convins ca stie cum arata cascada Niagara numai pentru ca cineva i-a adus niste apa din ea, intr-o galeata.
Intr-o noapte, un betiv se sprijinea de un pod, cand peste el a dat un prieten. Cei doi au inceput sa sporovaiasca.
- Ce se vede acolo jos? a intrebat betivul.
- Luna, i-a raspuns amicul.
Betivul a privit din nou, a scuturat capul cu neincredere, dupa care a spus:
- Hm, bine, te cred, dar cum naiba am ajuns eu deasupra ei?!
Noi nu vedem niciodata realitatea asa cum este ea. Tot ce vedem este o reflectie a ei in cuvintele si conceptele noastre, pe care le confundam cu realitatea. Lumea in care traim este in mare parte o constructie a mintii noastre.
Unul dintre cei mai renumiti sfinti din India antica a fost Svetaketu. Iata cum a ajuns el la intelepciune: la varsta de numai sapte ani, tatal sau l-a trimis sa studieze Vedele. Inteligenta si perseverenta sa l-au facut sa-i intreaca rapid pe ceilalti studenti, astfel incat a ajuns sa fie considerat cel mai mare expert in viata in domeniul Scripturilor. La intoarcerea acasa, tatal sau a dorit sa-i testeze cunostintele. De aceea, i-a pus cateva intrebari:
- Ai invatat acel lucru a carui cunoastere nu mai necesita cunoasterea altor lucruri? Ai descoperit acel lucru care anihileaza orice suferinta? Ai atins controlul asupra acelui lucru care nu poate fi predat?
- Nu, i-a raspuns cu sinceritate Svetaketu.
- Atunci, fiule, i-a spus tatal, tot ce ai invatat in acesti ani a fost in zadar.
Svetaketu a fost atat de impresionat de adevarul din cuvintele tatalui sau incat si-a propus sa descopere prin tacere intelepciunea care nu poate fi exprimata prin cuvinte.
Cand lacul seaca si pestii se zbat pe fundul sau, udarea lor cu putina apa nu este suficienta; ei trebuie aruncati inapoi in lac. Nu-i amagiti pe oameni cu doctrinele voastre; aruncati-i inapoi in Realitate. Caci secretul vietii nu poate fi gasit decat in viata insasi- nu in doctrinele care o descriu."
Anthony de Mello, "Rugaciunea broastei"
Asculta Radio Vocea Sufletului.
Si sa aveti o duminica minunata! :)
Ce tata primitiv si sadic sa-l atace pe insusi fiul lui tocmai la nivelul de competenta, doar ca sa-l regreseze, (inconstient, desigur, la nivel de "inima"), la un nivel anterior la care tatal e de obicei mereu triumfator !
RăspundețiȘtergereAsa ceva nu este, totusi, de mirare din partea culturii indiene in care se stie cat de atasati sunt fii de mamele lor si cata putere au aceste mame asupra fiilor lor de nivel ca tatii efectiv se lupta cu un nivel de gelozie mai ridicat in medie decat in cultura romana...insa, din fericire, majoritatea tatilor indieni reali nu isi vor ataca fii in felul asta de-a dreptul salbatic in care a facut-o acesta din aceasta anecdota...care ESTE o anecdota chiar pt ca ajuta tatii indieni, citind-o, sa isi recapete macar la nivel de fantezie un simt ca au si ei un oarecare nivel de putere de influenta care in real life le lipseste chiar aproape total asupra sortii copiilor lor...un fel de alternativa happy ending de nivel de basm, plus bucuria secreta ca ce simt/gandesc ei indrazneste sa o spuna, in poveste altul.
RăspundețiȘtergereCalitatea de infotainment al textului general al acestei anecdote: mediocru.
daca asta e TOT ce ai inteles tu din aceasta poveste, eu ce sa zic?! Poate a venit vremea sa-ti mai faci inca un blog unde sa le vorbesti celor care te citesc despre curele, nasterea ta prematura si altele de felul acesta. Numai bine. :)
RăspundețiȘtergereimi pare sincer rau ca nu poti razbate mai departe de propria-ti mediocritate. :) Si mai trist e ca nu depui niciun fel de efort in directia asta, doar judeci etc. Drept urmare, iti doresc drum drept si lumina si te informez pe aceasta cale ca pe acest blog comentariile nu iti vor mai fi publicate. Toate cele bune si limpezire in sulfet iti doresc.
RăspundețiȘtergereTrebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa ai atata rabdare cu Rudolph...credeam ca o sa-l 'expulzezi' mai devreme de pe blog.Ai avut foarte multa rabdare.Duminica frumoasa!
RăspundețiȘtergere:) tolerez aproape orice, dar nu rautatea. PUNCT.
RăspundețiȘtergereNU am fost rau. Singura greseala, recunosc, de nepolitete poate, (fata de cine ? ca doar nu in legatura cu persoana Maria, ci in legatura cu autorul acelui text reprodus am vorbit), pe care am facut-o a fost sa dau calificativ acelei anecdote, care este, totusi, in esenta, un text literar, pe care l-am criticat, (desi, recunosc, doar partial, ca nu am intrat si la stil, si la istorie, si la context, ci direct la ideea principala), ca atare.
RăspundețiȘtergerenu ai fost rau, Rudolph, dar as vrea sa fii putin mai atent la cuvintele pe care le folosesti, atata tot. E okei sa-ti spui parerea si ti-as fi recunoascatoare daca ai comenta strict legat de subiectul postarii. Multumesc pentru intelegere. O noapte frumoasa.
RăspundețiȘtergere