Viata (mi) s-a transformat
intr-o minunata poveste
cand am inceput sa ma bucur...
De elfii care nu existau dar eu stiam ca exista,
de prietenii pe care nu i-am intalnit dar stiam ca-i voi intalni,
de singuratea care pe altii ii ingrozeste cand pe mine cel mai ades' ma incanta,
de lucrurile care par ca stau in loc
doar pentru ca oamenii
nu mai sunt vii.
Am inceput sa invat sa ma bucur
si parca toate s-au asezat, in cele din urma,
intr-o desavarsita ordine divina.
Tarziu de tot am invatat sa multumesc:
si pentru tradari, si pentru fericiri
si pentru aplauze si pentru neimpliniri
si pentru primavara si pentru iarna
si pentru golul din suflet
si pentru nesfarsita toamna.
Caci in toate acestea-
ca le dorim, ca nu le dorim-
se ascunde o taina.
Nu le iubesc pe toate,
nu am ajuns la aceasta masura
dar am invatat sa nu mai opun rezistenta
cand viata ma surprinde
in FEL si CHIP
Asadar,
eu in seara asta ma bucur.
M-am bucurat
si atunci cand am iesit pe strada cu flori in brate
era o bucurie nascuta dintr-o rana adanca
si n-as fi iesit daca as fi simtit (macar o secunda)
ca sufletul meu a murit.
Unii spun ca nu murise inca.
Altii au inceput sa creada
ca ma pasioneaza magia neagra.
(n-am sa-mi pierd timpul cu astfel de nezorii).
Altii au fost de parere
ca sunt doar curioasa
si ma preocupa mai ales sa inteleg
cum functioneza universul, ceasul, timpul, compasul
Sau ca n-as spune nu!
daca m-ar invita la balul sau
necuratul.
Eu pur si simplu ma numar
printre nebunii care stiu cat de multe au de invatat
de la copii. Da, in continuare printul Miskin
e una dintre marile mele iubiri!
(strofa asta nu am scris-o eu-
e fiinta aia care nu se lasa prea usor convinsa
de cei ce se trezesc in gandurile ei cand ea, natanga,
crede ca vegheaza)
Asadar, fiecare e liber
si-n acelasi timp determinat de propria-i limita
sa inteleaga atat cat poate
din tot ce i se-ntampla.
Dar daca pe Dumnezeu
nu-L regasesti pretutindeni
nu-L mai poti nicaieri regasi...
in toata aceasta poveste,
e important sa nu uiti, omule, ca atunci cand te uiti la mine,
chipul meu se transforma intr-un fel de oglinda.
Si tot pe tine si tot propria-ti limita
ai sa o vezi.
Tot o iluzie-
ar rosti fiinta aia ce crede despre sine
ca-si poate stapani gandurile
Si care de fiecare data e surpinsa de tot ce i se-ntampla
in vis in somn sau in viata.
Tot o iluzie-
Si timpul si tic-tacul si dorul si victoriile.
Si rolurile si gandurile si uitarile
si iubirile
afara de una...
Numai bucuria,
ooo, daaaaaaaaaaa
bucuria copilariei ar putea fi o harta
si cu cheia credintei am putea regasi
a minunilor poarta
Atunci
in acel moment totul-
dar absolut totul ar avea un sens
si pe Dumnezeu l-ai gasi pretutindeni
insa cei ce reusesc
cei ce reusesc sa faca asta macar o data in viata
sunt acuzati in acesta lume
ca ar practica un fel de magie neagra.
numai ignoranta
pare ca scapa de fiecare data basma curata-
asta numai pana cand pe lume sunt trimisi anchetatorii lui Dumnezeu-
stii, asa i-a numit un sfant
care l-ar fi inteles pe iubitul meu
Mihail Afanasievici Bulgakov
tu ce mai scrii
cand mai scrii?!
ce mai speri
cand mai speri?!
visele
le mai lasi sa paseasca-n secunda?
(Acesta nu-i un poem
nici o ciudata manifestare a schizofreniei
e un fel de exercitiu numit dicteu menit a o-ntelege pe doamna
care insista sa se trezeasca in mine-
sau poate-i doar un dor
al rusiei de ieri
habar n-am...
cine stie?!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu