Un inexplicabil pe care putini mai incearca in ziua de azi sa-l cucereasca!
"Dragul meu Amarel, dragutul meu,
bombonica mea, sufletelul meu,
Cum se poate, acum cand totul e pierdut, sa mi te tangui si sa ma intrebi daca afectiunea mea nu a fost cumva vorba goala de la bun inceput? Nici gand de asa ceva! Sa nu te indoiesti ca dragostea mea pentru tine sau dragostea ta pentru mine seamana ca doua picaturi de apa. Intotdeauna te-am dorit, asa cum si tu (prostule si amaratule) m-ai dorit pe mine. Singura diferenta e ca eu sunt mai puternic. Cred ca acum au sa mi te livreze intreg: sau poate doar o bucata. Daca te iubesc? Cum sa nu? Asa pulpita gustoasa mai rar.
Ai lasat un suflet sa-ti scape printre degete. Urletul de foame atatata dupa prada pierduta rasuna chiar acum si se pravaleste pe toate treptele Imparatiei Zgomotului, de tremura pana si Tronul din Adanc. Ma inceaca furia cand ma gandesc. Cat de bine stiu ce s-a intamplat in clipa cand ti l-au smuls din brate! Privirea i s-a limpezit brusc (nu-i asa?) cand te-a vazut pentru prima data- si a inteles ca pana atunci parte din el era a ta- si a stiut ca de-acum nu-l mai puteai atinge. Gandeste-te numai (si fie acesta inceputul agoniei tale) ce a simtit el in momentul acela; ca a fost ca si cum ii cazuse coaja de pe o rana veche, ca si cum se scutura de o carapace monstruoasa, ca si cum se dezbraca pe veci de o camasa grea de sudoare si mizerie care i se lipise de piele. Pe Iad, destul ne chinuie sa-i vedem in fiecare zi a vietii lor muritoare cum scot de pe ei hainele murdare si se balacesc in apa fierbinte mormaind de placere si intinzandu-si madularele. Ce sa mai zic atunci, de aceasta despuiere finala, de aceasta curatire completa?
Cu cat ma gandesc mai bine, cu atat ma ingrozesc mai tare. A scapat asa de ieftin! Fara indoieli sau temeri, fara verdict medical, fara sanatoriu, fara interventie chirurgicala, fara false sperante de viata; eliberare completa si instantanee. Pentru o clipa lumea intreaga parea sa ne apartina; suierat de bombe, case prabusite, miros greu si gustul explozibilului pe buze si in plamani, picioare frante de oboseala, inima inghetata de groaza, creierul inabusit de sange, carnea chircita de durere; si in clipa urmatoare totul s-a spulberat, s-a dus ca un vis rau, fara sa ne mai fie vreodata de folos. Nevrednicule care esti, te-au rapus si te-au dat de rusine! Ai bagat oare de seama cat de firesc - ca si cum pentru asta s-ar fi nascut- a intrat viermele tarator in viata cea noua? Cum toate indoielile i s-au aratat, cat ai clipi din ochi, ridicole?
Cat de bine stiu ce-si spunea creatura! Fireste. Intotdeauna a fost asa. Ororile urmeaza mereu acelasi curs, dau din rau in mai rau pana ce te inghesuie ca-ntr-o gaura de sarpe, si apoi, chiar in clipa in care te simti deja strivit, iata! esti scapat din stransoare si totul se indreapta dintr-o data. Extractia doare din ce in ce mai tare si apoi dintele e scos. Visul se preschimba in cosmar si apoi te trezesti. Mori o moarte si inca una, si apoi te afli dincolo de moarte. Cum m-am putut indoi vreodata?
In clipa in care te-a vazut pe tine, atunci i-a vazut si pe Ei. Stiu foarte bine cum a fost. Ai dat inapoi impleticit, buimac si orbit, mai strivit de Ei decat l-a putut strivi pe el o bomba. Cata degradare!- ca acest bot de noroi vascos sa-si ridice capul si sa stea de vorba cu spirite din fata carora tu, spirit fiind, n-ai putut decat sa te retragi cu spinarea incovoiata. Ai sperat, poate, ca spaima si cutremurul in fata straniei lor privesti au sa-i amuteasca bucuria. Dar asta-i toata blestematia: pentru ochii muritorilor, Ei sunt si straini si nestraini. Pana in momentul acela nu avusese nici cea mai vaga idee despre cum arata Ei, ba chiar se indoia ca ar exista. Dar cand i-a vazut a stiut ca ii cunostea dintotdeauna si a inteles ca fiecare dintre Ei i-a stat alaturi in multe clipe ale vietii cand se crezuse singur, asa ca acum le-a putut spune, fiecaruia in parte, nu Cine esti tu? ci Deci tu erai in tot timpul asta? Tot ce sunt Ei si tot ce i-au spus in clipa intalnirii a trezit amintiri. Vaga senzatie ca fusese inconjurat inca de mic de prieteni care i-au locuit singuratatile se explica acum, in sfarsit; acea cantare din inima fiecarei experiente pure pe care memoria nu reusea sa o retina era acum in sfarsit recuperata. Recunoscandu-i, a trecut dincolo de Ei si s-a eliberat, aproape inainte ca madularele trupului sa-si gaseasca odihna. Numai tu ai ramas pe dinafara.
Si nu doar pe Ei i-a vazut. L-a vazut si pe El. Acest animal, aceasta bucata de carne procreata intr-un asternut si-a putut atinti ochii asupra Lui. Ceea ce pentru tine e foc care arde si orbeste pentru el este acum lumina racoroasa, limpezimea insasi si i se arata in forma unui om. Ti-ar placea, daca ai putea, sa interpretezi prostratia pacientului in fata Prezentei, dispretul de sine si deplina recunoastere a pacatelor (da, Amarel, o recunoastere mai clara de care esti chiar tu in stare) prin analogie cu paralizia sufocanta pe care o resimti tu atunci cand te izbeste boarea fatala ce respira in inima Raiului. Doar ca e total lipsit de sens. Se poate ca dureri sa mai aiba de suferit, dar sunt dureri pe care le primeste bucuros. Nu le-ar da pe nicio placere pamanteasca. Toate deliciile simturilor, ale inimii sau intelectului cu care l-ai fi putut ispiti odata , pana si deliciile virtutii insesi ii par acum, prin comparatie, tot asa cum nurii indoielnici ai unei tarfe istovite trebuie sa para unui barbat care afla ca femeia iubita, pe care a adorat-o toata viata si pe care o credea moarta, traieste si se afla acum in pragul usii lui. A pasit acum in lumea in care durerea si placerea trec dincolo de orice granita a finitudinii si unde toata aritmetica noastra cade. O data in plus, stam fata in fata cu inexplicabilul."
din "Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar' de C. S. Lewis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu