de la o vreme incoace
mi-am descaltat gandurile de pantofii cu toc
si-am inceput sa pasesc desculta
pe trotuarul amintirilor alunecoase
care inca mai ard si mai dor
nu ma pot afla altfel-
doar in linistea cea despuiata si muta
sunt e-o amintire inca vie,
o mare adanca
un voi fi din am fost
de-abia ma conving sa-mi iau cate-o umbrela
-si aia cam rupta-
atunci cand ploua si alunec usor
inspre amintirea numita
potop
astazi
nu stiu in ce an suntem
nici daca afara e toamna ori iarna ori vara
caci primavara nu poate fi-
astazi stiu atat de putine lucruri despre mine
ori despre lumea in care adorm seara de seara
pentru-a pasi noaptea intr-un luuung coridor
care ma leagana lin spre un fel de somn
dincolo de geamandura cugetului
care cuvanta:
O Eli, Eli
cine mai departe se-avanta
risca sa-si aminteasca
taina cea nestiuta.
Vai tie, muritorule
de te cufunzi in adancuri
pentru care nu esti defel pregatit.
dezlegi in vis avertizarea
si-n suflet un indemn cumva vioi
ar vrea sa te intoarca inapoi dar-
inapoi
niciun drum nu mai duce iar maine
poetului au sa-i cada oasele
de pe cruce
cat despre ziua de astazi
cine mai stie cum de ce si pe unde
suntem?!
fiindca astazi
ne risipim amintirea in vant-
sa-ngenchem desculti in ploaie, in gand, in cuvant
langa steaua cea mai trista si mai vie
dintre toate cate astazi
sunt.
(neadormitului meu Inger Pazitor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu