este un adanc de neinteles inima omului

Din postarea anterioara am aflat ca cuvintele sunt vii sau aducatoare de moarte. Asadar, un cuvant de ocara, de judecata venit din partea unui om care nu are inima curata poate avea de multe ori greutatea unei pietre mari. Dar cati dintre noi putem marturisi ca avem inima curata, cand Sfintii Parinti, inainte de a-si da duhul cereau de la Dumnezeu inca un minut in plus pentru a se pocai? Nu putem ajunge la Rugaciunea neincetata a Inimii pana nu am trecut prin aceasta treapta a pocaintei. Si de aceasta treapta e bine sa nu uitam niciodata. Caci daca cumva uitam, ne va descoperi Dumnezeu (in bunatatea Lui) niscai pacate din adanc de se va cutremura intrega fiinta cand va lua cunostinta de ele.

"Intra tu, cela ce vrei sa ai inima curata, si inainteaza catre cugetul tau robit pacatului si priveste mai jos decat cugetul, mai adanc decat gandurile tale, in visteria graitoare a sufletului tau, priveste deci sarpele raului care se taraste si se cuibareste inauntru. Este un adanc de neinteles inima omului. Si de vreme ce il vei omori, atunci sa te lauzi in Domnul ca ai inima curata." Sfantul Macarie

Si acum, cate ceva despre noi si pentru ce e necesar postul, plansul si rugaciunea:

"Dumnezeu i-a zis lui Cain: De ce este trist chipul tau? Daca faci bine, nu iti va fi iertata vina? Dar daca faci rau in viata aceasta, pacatul tau se va pastra pana in ziua cea mare a Judecatii si va sta la usa inimii tale. Iata, am schimbat pentru tine puterea asupra firii tale rele; vei avea pornirea acesteia (care te va indrepta catre rau); dar vei avea stapanire asupra ei , fie pentru a o indrepta catre bine, fie catre pacat." Cartea lui Adam si a Evei

Si imi revine mereu si mereu in minte intrebarea parintelui Arsenie Papacioc:
- Ce n-ai putut?! 

Nu exista "nu am putut"; exista numai rea-vointa.
Caci "ceea ce e cu neputinta la om, e cu putina la Dumnezeu."
Si Dumnezeu ajuta acolo unde este vointa.
Cine "ajuta" cand e vorba de rea-vointa, nu mai e cazul sa amintesc si sa spun.
Iata povestea care, pare-se, se repeta mereu si mereu:

"Amandoi l-au ascultat pe Adam, tatal lor si au luat jertfele lor si le-au inchinat pe muntele de pe altar. Dar Cain s-a purtat cu semetie cu fratele lui si l-a tras de la altar si nu l-a lasat sa aduca darul lui la altar; ci a inchinat darul sau cu inima mandra, plina de viclenie si inselaciune.
Cat despre Abel, a ridicat pietrele care erau la indemna si pe acestea a inchinat darul lui cu inima plecata si neprihanita. 

Iar Cain statea langa altarul pe care inchinase darul sau si a strigat la Dumnezeu sa primeasca jertfa lui; dar Dumnezeu nu a primit-o de la el; nici nu a venit un foc dumnezeiesc sa arda jertfa lui. Iar el a ramas, stand pe partea cealalta a altarului, suparat si manios, si uitandu-se la fratele lui Abel, sa vada daca Dumnezeu primeste sau nu jertfa lui.
Si fiindca Dumnezeu a fost foarte multumit de Abel, a trimis la el un inger luminos sub infatisarea unui barbat care se impartasise din jertfa lui, caci El mirosise aroma dulce a jertfel lui si l-a mangaiat pe Abel si i-a intarit inima.

Iar Cain vazuse tot ce se petrecuse cu jertfa fratelui sau si era manios din pricina aceasta. Apoi a deschis gura si a hulit pe Dumnezeu, fiindca nu primise jertfa lui.
Dar Dumnezeu i-a zis lui Cain: "De ce este trista fata ta?Fii neprihanit, ca sa primesc jertfa ta. Nu impotriva Mea ai murmurat, ci impotriva ta. (...)
 
Cat despre Cain, era atat de amarat si de mahnit, incat a mers la camp unde Satana a venit la el. (...) S-a umplut de manie, dar nu a lasat pe nimeni sa vada. Ci asteptand sa-si omoare fratele, l-a dus la pestera si apoi i-a spus:
- (...) Astazi, o, fratele meu, vreau foarte mult ca tu sa vii cu mine pe camp, sa petreci si sa binecuvantezi campurile si turmele noastre, caci tu esti neprihanit, iar eu te iubesc mult, o, fratele meu! Insa tu te-ai instrainat de mine. 

Atunci Abel a consimtit sa mearga cu fratele lui Cain la camp. Dar inainte de a iesi, Cain i-a spus lui Abel: Asteapta-ma, pana aduc un bat pentru fiarele salbatice.
Atunci Abel a stat, asteptand in nevinovatia lui. Iar Cain, cel razvratit, a luat un bat si a iesit. Si au inceput, Cain si fratele lui Abel, sa mearga pe drum; Cain vorbind cu el si mangaindu-l, ca sa faca sa uite totul. (...) 

Abel a mers inainte iar Cain a ramas in spatele lui. Si Abel mergea in nevinovatia lui, fara prihana; fara sa banuiasca ca fratele lui l-ar omori. Apoi Cain, cand a urcat la el, l-a mangaiat cu vorba, mergand putin in spatele lui; apoi s-a repezit si l-a lovit cu batul, lovitura dupa lovitura, pana ce l-a naucit. Iar cand Abel a cazut la pamant, vazand ca fratele lui vrea sa-l omoare, i-a zis lui Cain: O, fratele meu, ai mila de mine. Pe pieptul de la care am supt, nu ma lovi! Pe pantecele care ne-a purtat si care ne-a adus pe lume, nu ma lovi de moarte cu batul acela! Daca vrei sa ma omori, ia una din pietrele acestea mari si omoara-ma fatis. 

Atunci, Cain, cel cu inima impietrita si ucigas nemilos, a luat o piatra mare si l-a lovit pe fratele lui in cap, pana i-a iesit creierii si el s-a scaldat in sangele lui. SI CAIN NU S-A CAIT DE CEEA CE FACUSE. 
Iar pamantul, cand sangele neprihanitului Abel a curs pe el s-a cutremurat, ca si cand i-ar fi baut sangele si l-ar fi nimicit pe Cain. Si sangele lui Abel a strigat tainic la Dumnezeu , ca sa-l razbune. Apoi Cain a inceput de indata sa sape pamantul in care sa-l ingroape pe fratele lui. Caci tremura de frica care venise asupra lui, cand a vezut pamantul cutremurandu-se din pricina lui.
El l-a aruncat apoi pe fratele lui in groapa pe care o facuse si l-a acoperit cu tarana. Dar pamantul nu a vrut sa-l primeasca, ci l-a aruncat de indata in sus.
Iarasi a sapat Cain pamantul si l-a ascuns pe fratele lui in el; dar din nou l-a aruncat pamantul de la sine; de trei ori a aruncat pamantul astfel trupul lui Abel de la sine. 
Pamantul mocirlos l-a aruncat prima oara, fiindca el nu era prima creatie; si l-a aruncat a doua oara si nu a vrut sa-l primeasca, fiindaca era neprihanit si bun si a fost omorat fara pricina; si pamantul l-a aruncat a treia oarasi nu a vrut sa-l primeasca, ca sa ramana in fata fratelui sau un martor impotriva lui.
Si asa a ras pamantul de Cain, pana a venit la el Cuvantul lui Dumnezeu pentru fratele lui.
(...)

Iar Cuvantul lui Dumnezeu catre Cain: Unde este fratele tau?, Dumnezeu l-a spus din mila fata de el, ca sa-l incerce si sa-l faca sa se caiasca. CAci daca atunci Cain s-ar fi cait si ar fi spus: O, Dumnezeule, iarta-mi pacatul si uciderea fratelui meu, Dumnezeu i-ar fi iertat pacatul. (...)

Si El i-a spus: Unde este fratele tau? La care el a raspuns si a zis: Nu stiu. Apoi Creatorul i-a spus: Sa tremuri si sa te infricosezi.

APOI CAIN A TREMURAT SI S-A INFRICOSAT; SI PRIN SEMNUL ACESTA DUMNEZEU L-A FACUT O PILDA IN FATA INTREGII CREATII, CA UCIGAS AL FRATELUI SAU. 
Iar Dumnezeu a adus infiorarea si groaza asupra lui, ca sa vada pacea in care era la inceput si sa vada si infiorarea si groaza pe care le-a indurat la sfarsit; ca sa se smereasca in fata lui Dumnezeu si sa se caiasca de pacatul lui si SA CAUTE PACEA DE CARE S-A BUCURAT LA INCEPUT.

Si in cuvantul lui Dumnezeu care spunea: Voi pedepsi de sapte ori pe cine il omoara pe Cain, Dumnezeu nu cauta sa-l omoare pe Cain cu sabia, ci cauta sa-l faca sa moara de post, de rugaciune si de plans prin lege aspra, pana in ceasul cand va fi izbavit de pacatul lui."

din Cartea lui Adam si a Evei (Lupta lui Adam si a Evei cu Satana)

Asadar, cuvintele si gandurile pline de ocara si manie, invidie etc intru judecarea fratelui nostru pot fi (si chiar sunt) pietre care ucid si omoara. Iar gandurile si faptele noastre nu prea le putem ascunde in "pamant", caci ele cam ies la suprafata si chiar se arata pe fata noastra. Nu putem face decat sa ne privim cu atentie in oglinda si sa purcedem cu nadejde si sarguinta la curatarea gradinii din inima noastra. Caci, "inainte sa isi omoare Cain fratele, pamantul dadea roade ca gradina Edenului; dar dupa omor a inceput sa dea numai spini si ciulini". Asadar, cine se simte fara de pacat, sa arunce primul cu piatra. Dar eu cred ca e mai intru folosul nostru al tuturor sa ne ingrijim de post, de rugaciune si de plans. Si sa ne suportam unii pe altii. Sau macar sa ne dorim sa putem.  Caci frumos ar fi ca noi, cei de astazi- calai si victime- care ne-am nascut dupa venirea lui Hristos, sa ne amintim iertarea, compasiunea, iubirea. Si asta, prin post, rugaciune si mult plans. Si cu ajutorul lui Dumnezeu, sa razbim la Lumina. Important e sa vrem. Caci ceea ce e cu neputinta la noi, e cu putinta la Dumnezeu. Dumnezeu sa ne ajute! 

Va doresc sa aveti o duminica plina de lumina si cat mai blanda cu putinta!