mesajul adresat prin Parintele Siluan de Hristos umanitatii contemporane

"Держи ум свой во аде и не отчаивайся”
(Derzhi um svoĭ vo ade i ne otchaivaĭsya)

"Intrebat odata daca grijile de econom si contactele cu oamenii pe care aceasta ascultare le implica nu dauneaza linistii interioare a monahului, Siluan a dat un raspuns memorabil:

"Tacerea e rugaciunea neincetata si ramanerea mintii in Dumnezeu.
Parintele Ioan din Kronstadt era mereu inconjurat de lume, dar mintea lui era la Dumnezeu mai mult decat cea a multor pustnici. Am ajuns econom din ascultare si, pentru binecuvantarea pe care mi-a dat-o egumenul, ma pot ruga mai bine acum decat la Vechiul Russikon unde, urmand voii mele proprii, m-am dus sa caut conditii prielnice rugaciunii. Daca sufletul iubeste pe oameni si ii este mila de ei, atunci rugaciunea nu inceteaza."

Noptile insa si toate ragazurile pe care le avea Siluan erau consacrate rugaciunii isihaste, in liniste si singuratate. Problema principala care-l framanta era aceea de a sti cum se castiga, cum se pastreaza si din ce cauze se pierde harul dumnezeiesc. In ciuda eforturilor ascetice exceptionale la care se supunea, succesiunea continua si epuizanta de veniri ale harului si de parasiri nu inceta. Cu toata asceza si rugaciunea, lumina harului il parasea adeseori, iar in locul ei simtea cum in jurul lui se ingramadeau demonii.

Raspunsul la aceasta intrebare Siluan l-a primit insa abia in jurul anului 1906, cinsprezece ani de la prima aratare a Domnului, in cursul uneia dintre noptile infricosatoare si anevoioase de lupta cu demonii pentru rugaciunea curata. Descurajat de inutilitatea eforturilor depuse in acest scop, Siluan cade din nou timp de un ceas in ghearele unei disperari infernale, vecine cu moartea si necredinta. Cand deznadejdea a scazut in intensitate, a incercat ridicandu-se de pe scaunel sa se inchine la icoane, dar vede chilia plina de demoni si silueta infricosatoare a unui demon profilandu-se intre el si icoane si, asteptand ca inchinandu-se lor, cuviosul sa i se inchine de fapt lui, demonului. Descurajat, Siluan se asaza din nou jos, pleaca jos capul si se roaga indurerat:

- Doamne, vezi ca demonii ma impiedica sa ma rog cu mintea curata. Invata-ma ce sa fac ca sa se departeze de la mine.

Si atunci aude in inima glasul Domnului:

- Sufletele celor mandri sufera de-a pururea din partea demonilor.

Atunci Siluan zice:

- Doamne, Tu esti milostiv, sufletul meu o stie. Spune-mi ce sa fac ca sufletul meu sa se faca smerit.

Si din nou Domnul ii raspunde in inima sa, dandu-i solutia practica a problemei, metoda cea mai sigura a castigarii smereniei:

- Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui!
(Держи ум свой во аде и не отчаивайся)

Enigmatica si socanta, aceasta scurta fraza concentreaza esenta mesajului spiritual al Cuviosului Siluan sau, mai exact, mesajul adresat prin el de Hristos umanitatii contemporane. Poate tocmai caracterul ei paradoxal si provocator la adresa figurii triumfaliste ori pietist- edulcorante a "crestinismului" actual ofera insa explicatia succesului acestei apoftegme moderne in epoca noastra dominata de un sentiment crescand de disperare in fata absurditatii generale a existentei ca si a experientelor istorice cu adevarat infernale pe care abia urma sa le aduca cu sine secolul nostru." din

Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei

Se apropie Saptamana Patimilor, dragii mei. M-am gandit ca acest fragment este prilej de meditatie pentru noi toti in aceasta perioada in care avem nevoie de intarire pentru a duce la bun sfasit Postul Mare. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca!