Iar sunt incognito pe meleagurile natale.Am avut niste revelatii pe tren... iar... Ma gandeam asa, privind la formele norilor, cum ar fi ca eu, din cauza greselilor facute, sa fiu condamnata la moarte si Cineva sa-si ofere viata in locul meu pentru a ma salva? Si cum ar fi ca acel Cineva sa nu se opreasca aici in Iubirea Sa?
Cum ar fi ca dupa trei zile El sa invie, de exemplu si sa-mi ingaduie sa cunosc aceasta, sa-mi arate chiar Calea care duce spre aceasta Inviere?!
Cum ar fi sa-mi surprind gandul mai mult decat ascuns: mie mi se cuvine asta si apoi sa-l inlocuiesc cu un alt gand: poate chiar nu am meritat asta, dar El a venit nu pentru ca am meritat ci pentru ca aceasta este Iubirea! Parca ni se cuvine si darul acesta, nu-i asa?
Cat de stangace imi pare aceasta incercare a mea de a transpune o revelatie in cuvinte... cat de saraca... Asa ca am sa tac o vreme. Nu inainte de a va mai marturisi ceva.
Privind asa, la forma norilor si la frumusetea lumii acesteia pe care o vedeam pe geam nu am putut sa nu ma intreb: si cum ar fi ca lumea aceasta intreaga, pentru care acest Salvator si-a dat viata suportand umilinte de neinchipuit, sa-si aminteasca peste mii de ani de shamani, de cristale, de flacara violeta, de filosofia hindusa, brahmanica, chineza, de meditatii, de asane, de mantre, de vise, de chakre, de vieti trecute si viitoare si sa uite tocmai de Rugaciunea Inimii si de numele Sau, al Salvatorului, al Celui care ne-a salvat?! Cum ar arata oare acest prezent al nostru, rataciti fiind in aceasta uitare? N-ar arata cumva exact asa cum il stim si-l recunoastem deja?
Bineinteles ca nu am raspunsuri ... doar intrebari... intrebari... intrebari... Si nu vreau sa cad in niciun fel de capcana, dar ies din mine intrebarile astea si ... Incep sa cred ca oricate vieti trecute ne-am aminti, oricate chakre ne-am debloca si oricate rani trecute ne-am vindeca, cata vreme il punem pe Acest Salvator pe ultimul loc in viata noastra, suntem departe de Viata, de Vindecare, de Iubire, de Iertare, de Inviere, de Simetrie, de Smerenie si Ascultare...
Ne vedem la conferinta maine... care sunteti prin Arad.
Si sper ca e destul de clar: tot cu mine vorbesc!
Despre mine!
Despre identitatea mea!
Sigur ca vei avea raspunsuri la intrebarile tale. Ti le va da inima, cand va fi timpul.
RăspundețiȘtergereConferinta placuta!
a fost mai mult decat placuta. A fost o seara deosebita. Multumesc pentru ganduri, Mircea. Un sfarsit de saptamana minunat iti doresc.
ȘtergereEu sincer sper ca daca as fi condamnat la moarte in mod just si legal totodata, cf respectare drept de om si pt o infractiune larg recunoscuta de un cod criminal modern civilizat contemporan de sec XXI cultural iudeo-crestin, inclusiv in conformitate cu infractiunile recunoscute de la Tribunalul de la Haga, si s-ar oferi un alt om sa fie el executat in locul meu, oricat de tare m-o iubi sau oricat de public, inclusiv politic ar dori sa isi declare el aceasta dragoste fata de mine, Dragostea fiind o autentica valoare universal recunoscuta in mod real, eu, cognitiv intact, adult legal, IQ in limite medii, si cu simt de discernamant fiind la toate etapele acestui proces, inclusiv al comiterii crimei, sa am, totusi, taria etica/morala de a REFUZA sa ii permit acest lucru, ba chiar de a depune EFORT real suplimentar activ de a-l DESCURAJA cat as putea eu personal sa faca asa ceva.
RăspundețiȘtergereP.S. As merge, sper ca m-as pricepe cum, pana la a-l da in gat la Politia locala de pe acolo, si chiar a-l da in JUDECATA pt incalcarea unor legi pe care m-as chinui sa le gasesc eu personal, numai ca sa fie impiedicat sa faca acest lucru. Si nici nu m-as impiedica de posibilitatea, orica de mica sau mare ar fi ea, ca acest om sa fie el cumva un fel de unic fiu al unui unic D-zeu, nu m-ar interesa provenienta sau functia lui, caci eu chiar daca m-am decis sa cred intr-unul D-zeu, si consider totodata la nivel teoretic ff vag ca la figurat e posibil ca toti oamenii sa fim intr-un fel copiii Lui la nivel conceptual de gandire a Lui despre noi, (desi nu as putea fi sigur ca continem toti in noi toti un fel de scanteie divina, atat timp cat suntem vii), dar efectiv nu m-as impiedica nici in speculatii din astea, ci daca e om viu deja nascut ca om, e om imi zic, deci asa il voi considera, si de aia sper ca voi avea taria etica de a-l impiedica de a face asa ceva, cu riscul urias de a lipsi omenirea de o evolutie posibil favorabila in viitor, (pt ca in primul rand eu nu ma consider chiar asa de puternic, intelept, sau important ca printr-o simpla decizie de-a mea sa pot in mod real influenta chiar eu destinul omenirii, plus in al doilea rand omenirea e o notiune abstracta pt mine pe cand acest om sta in fata mea, deci la el trebuie sa ma gandesc mai intai, nu la omenire sau viitorul ei.)
ȘtergereIar la nivel istoric juridic mi se pare interesant ca acest concept de sacrificiu personal pt un alt om eventual condamnat la moarte nu pare sa fi fost niciodata luat vreodata in serios la nivel juridic, (desi poate ca nu stiu eu despre legi mai vechi), deci in mod real nu stiu daca vreodata in real life s-a oferit vreodata cineva sa moara expres in locul altui condamnat, si sa-i si fie permis sa faca acest lucru asa la nivelul ala legal de atunci.
RăspundețiȘtergereDesigur nu ma refer la sacrificii personale de tip de niste posibile actiuni intamplatoare de incercari de sacrificiu sau salvare ca s-a fi azvarlit unul in fata altuia in fata vreunui pluton de executie legal constituit, sau de tehnica neetica de lupta de tip kamikaze, sau de sacrificii personale ale unor prizonieri unii fata de altii in timpul unor activitati militare clar ilegale si impermisibile in sec juridic XX ale armatelor naziste pe vremea celui de-al doilea razboi mondial.
Dar sincer sa fiu, eu nu ma pot inchipoui vreodata intr-o asemenea situatie limita, eu nu am avut niciodata experienta de a fi vreodata intr-o situatie limita din punct de vedere moral sau, Doamne fereste, de risc vital fata de mine personal, nici macar nu am fost martor direct, ci doar mediat prin mass-media, la alti oameni in risc vital in fata ochilor mei, de fapt in primul rand as evita cat as putea de tare sa ma gasesc intr-o asemenea situatie, (prudenta caracteristica la mine personal de nivel ca, zau, eu personal stau mai mult in casa ca sa nu fac riduri premature de la vantul de coasta mai salbatic de pe aici !), plus ca in mod cat se poate d econcret nu cred ca vreodata o sa ma iubeasca pe mine personal cineva in asa hal incat sa propuna sa fie condamnat in locul meu, (si daca ar face-o as considera imediat ca e ori beat ori nebun, dar, de fapt, cine stie daca nu as si profita de fapt in mod total cras exploatativ de aceasta vulnerabilitate a lui ca sa-mi scap pielea mea personala, si, ca sa nu-mi fac tulburari d econstiinta prea mari, as mai da si vina pe el ca tap ispasitor, la nivel de rationalizare/justificare total NEETICA si IMORALA de gen ca ce sa-i faci, mai bine mnoare el in locul meu, si poate chiar, mi-e si rusine sa scriu, poate asa "mai scapa lumea de un nebun sau de un alcoolic"). Deci eu sunt cat se poate de realist ca e usor sa zic vorbe frumoase dar mai greu sa actionez frumos fata de semeni la o adica, si inteleg in acest sens si valoarea Crestinismului, in ciuda unor devieri istorice, re toleranta fata de semeni vs religia Islam, de exemplu.
RăspundețiȘtergereasa este, Rudolph, este usor sa zicem vorbe frumoase, dar uneori, in spatele acestor vorbe exista trairi autentice si aceste trairi autentice duc mai apoi si spre fapte autentice despre care vorbesti.
RăspundețiȘtergere"Condamnati la moarte" suntem toti cei care ne-am nascut, in sensul ca alegerea noastra de a cunoaste binele si raul o platim cu acest pret. Eu despre asta vorbeam si credeam ca s-a inteles asta din ceea ce am scris aici. Dar daca nu, repet, ca nu mi-e greu sa fac asta. Si desigur ca suntem pe drept "condamnati la moarte", pentru ca am ales neascultarea pentru a cunoaste.
Si apoi, cand se alfa omenirea in plin declin, a venit El sa innoiasca lumea si nu inteleg de ce consideram noi ca ni se cuvine si acest dar pe care l-am primit. :) Cred ca la acest aspect ar trebui sa lucram cu totii mai mult, dar mai ales eu, caci pentru mine am scris ce am scris.
Sa ai o zi frumoasa si linistita!
Partea 1:
RăspundețiȘtergerePai mie mi se pare normal ca murim. Niciodata nu mi-am facut spaime deosebite in legatura cu asta, de fapt niciodata nu m-am gandit la asta, pt ca eu nu am avut in jurul meu direct oameni care au murit in conditii traumatice sau prematur neobisnuite ca sa fiu marcat de asa ceva, sau sa ma gandesc la asta in mod special. Am vazut, desigur la TV oameni ucisi la nivel criminal de niste psihopati, (reali), si am fost socat si chiar suparat, dar atunci cand am vazut, consecinta cea mai directa a fost ca am simtit nevoia sa fac ceva cu viata mea in amintirea acelor oameni ucisi in mod criminal si injust, nu m-am gandit ca o sa mor eu, dar asta era doar la TV, nu stiu cum ar fi fost daca as fi fost martor la asa ceva in real life.
Partea 2:
RăspundețiȘtergereEu am citit o data mai de mult o carte, Toti Oamenii sunt Muritori, de Simone de Beauvoir, si era acolo un personaj care traia perpetuu si tot avea diverse relatii cu alti oameni care in jurul lui imbatraneau si mureau, si eu tin minte ca acest om era ff obosit in primul rand, (desi am apreciat ca parca nu am avut senzatia ca devenise cinic). Mie nu imi place sa fiu obosit. Si mie nu mi-ar place sa traiesc asa aiurea, mai ales daca imbatranesc, pt ca dupa 90 de ani incolo, riscul de a deveni dement este real din ce in ce mai mare, asa ca la ce mi-ar folosi sa traiesc inca 100 de ani in strae de dementa ? Sau chiar tanar daca as fi, la ce naiba mi-ar folosi sa devin asa de intelept (prin exercitiu) la diverse chestii, ca doar nu-mi doresc eu sa fiu de toate pt toti, sau sa am cine stie ce experiente noi deosebite.
Poate doar sa vizitez Japonia as mai vrea. Desigur, daca imi va fi dat sa am un copil, ceea ce nu cred, si nici nu stiu daca ar fi recomandabil, atunci precis voi obosi asa de tare cat timp va creste acel copil pana sa fie in stare sa aiba grija de el insusi singur, ca dupa aia ma voi considera pe deplin satisafacut cu menirea mea pe Pamant. Pe bune. Ce menire mai mare decat sa iti reproduci specia si sa participi constiincios la cresterea unui copil ? Restul e doar de distractie, si de cata naiba distractie sa ai nevoie intr-o viata de om, ba chiar si dincolo de ea ? Eu si asa nu stiu (si nici nu am capacitatea sa invat prea mult) cu ce sa-mi umplu timpul pana ies la pensie, asta ar mai lipsi, sa bantui pe bloguri sau sa citesc stirile de pe Al-Jazeera inca vreo 200 de ani !
Partea 3:
RăspundețiȘtergereSi chestia asta cu dorinta de Cunoastere care ar fi dus la cine stie ce nenorocire de "pedeapsa" de Gonit din Rai. Zau, pai ce D-zeu nu stia ce face atunci cand a conceput ideea de Om ? Sau poate ca nu i-o fi dat in minte si a mai facut si greseala sa se bazeze pe mama Natura sa faca ea ce-o taia capul, si uite ce-a iesit ?! Pai cine sunt eu, ca simplu om sa ma bag intre relatia lui D-zeu cu mama Natura si ce a Gandit, la nivel de Conceptie, Unul sau ce a facut, la nivel de implementare a acelor idei, alta ? Ce, mi-au cerut mie sfaturi de terapie de cuplu, sau la nivel de mediere judecatoreasca intre El si ea ? El si ea sunt ff bine mersi, si n-am eu grija de ei, ca El si ea au fost si or sa fie parteneri de business si 100 de milioane de ani inainte de Adam si Eva, si 100 de milioane de ani, (sper, ca nu ma pricep la astronomie si istoria Universului), dupa ce eu nu voi mai fi.
Partea 4:
RăspundețiȘtergereAdica de ce sa ma torturez eu, ca simplu om, (cu simpla datorie de a avea grija de mine, de viata asta care mi-a fost efectiv daruita mie total pe gratis si in mod cu adevarat norocos, eventual poate sa urmez niste percepte etice in viata personala si profesionala, si, la nivel ideal sa imi reproduc specia), in plus, in mod total rasfatat nerecunoscator pt creatorii mei originari (D-zeu si mama Natura), cat si personali (mama si tata), ineficient, si totodata si risipitor de resurse personale, (ca ingrijorarea excesiva cauzeaza risipire de energie nejustificata), deci neecologic, sa imi fac eu griji despre moartea mea ? (Desigur, sper sa survina cat mai tarziu posibil, pt ca eu nu am de gand sa nu fiu cuminte si sa sar cu parasuta, sau sa fac alte chestii din astea ff riscante, de ex sex fara condom, sau sa calatoresc cu avionul pe linii aeriene nereputabile ff des, sau fara centura de siguranta chiar si ca pasager, nu doar sofer, intr-o masina, sau fara casca in cap daca e sa ma urc vreodata, ceea ce nu prea cred, pe vreo motocicleta.)
Dar, Lubileah, eu NU ma cert cu TINE. Eu doar resimt uneori un curent de aer care ma deranjeaza cum cand citesc unele texte publicate de tine pe blogul tau, (NU toate, si nu alea scrise de tine, ci doar unele citate sa opinii ale altora pe care chiar sper ca nu te bazezi asa la nivel de calauzire reala). Eu cu alea cu care imi trezesc o anxietate oarecare ma cam cert, desi, desigur, e la nivel de mori de vant, (chiar imi place sa ma gandesc la imaginea lui Don Quixote, desi nu ma identific neaparat cu el, eu in mod real fiind mai mult pe post de Sancho Panza, prietenul oarecum ingrijorat al lui Don Quixote, si cred ca am voie si eu sa ma relaxez in acest rol uneori, desi nu stiu daca e perfect etic sa o fac asa fara explicatii pe blogul altcuiva, pt ca sa nu fie cumva inteles gresit ca un fel de atac la persoana, sau ofensa expres fata de tine sau ala care opineaza in mod iritant pt mine, si pe care recunosc ca e posibil nici sa nu-l inteleg pt ca eu in mod real si concret nu o am cu metaforele sau parabolele), dar am scris asta just in case ca sa intelegi.
RăspundețiȘtergereDar daca tu doresti sa scrii in mod principial in solitudine si iti displac comentarii la posturile tale, (pt ca intr-adevar, si eu de fapt prefer sa NU am vizitatori prea multi pe blogul meu, si recunosc ca reprezinta un efort in plus sa trebuiasca sa citesti si sa raspunzi la diverse comentarii din care maj oricum cad ca nuca in perete), tu trebuie sa SPUI, pt ca eu uneori chiar am tendinte de a fi nediplomat si am experienta de a dezamagi destul de multi oameni atunci cand comunic cu ei prin cuvinte, deoarece eu in primul rand nici nu am rabadrea sa ascult ce vor sa-mi zica mie unii prin cuvinte, si in al doilea rand, nici nu STIU sa ma exprim prea bine prin cuvinte (in nici o limba din lume), in scris chiar mai rau decat verbal, pt ca verbal, in real life, de obicei in primul rand EVIT sa vorbesc, atat timp cat ma pot abtine, si vorbesc numai cand efectiv simt ca e ff important de comunicat ceva verbal, si prefer sa folosesc cuvinte ff concrete, EVIT cat pot de tare sa folosesc cuvinte cu intelesuri posibil diferite pe diverse culturi, (mai ales ca de pe la 8 ani incoace am functionat destul de frecvent periodic in medii cu adevarat multiplu culturale), cuvinte mai abstracte, etc.
RăspundețiȘtergereeu n-am putut merge, dar a fost mama... tu mai esti prin arad?
RăspundețiȘtergereRudolph, stiu ca nu te certi cu mine, stai linistit. Nu ma deranjeaza in niciun fel comentariile tale, doar ca eu nu prea sunt genul vorbaret si amator de astfel de discutii si comentarii lungi care sunt consumatoare de energie si cam atat.
RăspundețiȘtergereTreci linistit pe aici si ia doar cele ce-ti sunt tie de trebuinta! Si iarta-ma ca nu ma prea lungesc la discutii, dar chiar nu duc nicaieri- in special genul asta- si tu o stii prea bine. :)
O seara frumoasa!
Da, Bogdan, sunt prin arad pana pe 20. Nu am apucat sa va sun ca am fost tot cu drumuri si curatenii de sarbatori, dar ne auzim zilele astea. Va imbratisez tare tare :)
RăspundețiȘtergere