vineri, 25 aprilie 2014

un poem aproape fra-bi-cat


singura cale de a scapa din iad este sa te ridici si tu odata cu flacarile

scrie-mi o scrisoare 
asa cum i-ar fi scris prietenul nostru, Bukowski
iubitei sale cu maini minuscule 
albastre

da, e-adevarat
am scris si eu poeme despre Ingeri si despre Dumnezeu
dar niciodata n-am folosit majuscule
stiam, pur si simplu stiam ca atunci cand astepti
pe coridorul ingust si intunecat pasi care te fac sa tresari
stiam ca incepi sa nu mai fii atat de sigur ca Dumnezeu e mort-
asa cum spun ei.

am iubit oameni faimosi, da, i-am iubit
dar niciodata asa cum ar fi vrut ei sa-i iubesc
asa ca m-au rastignit putin si au uitat de mine un timp
cam cat sa se scurga din mine sangele rau 
al unui caine iesit dintr-un rau 
blestemat

ar fi fost o adresa 
pe care as fi vrut sa ti-o dau
o adresa pe strada simfoniei nr 1
uneori ma intorc acolo, desi nu mai locuiesc acolo
stiu ca undeva pe-acolo mi-am pierdut un vis important al copilariei
si stiu ca acum-
cand iti scriu acest poem
visul asta stie ca l-am adus in casa asta noua
ca l-am invelit intr-o patura calda
si-acum, dupa atata vreme radem impreuna, 
stam iarasi de vorba, stau cu capul pe umarul lui
ii dau ceai cald si cateodata un biscuit 
si ma intreb-

daca ei, 
daca ei n-ar fi facut ce au facut
as mai fi indraznit eu sa plec
si sa-mi recastig visul asta pierdut al copilariei
de pe strada simfoniei 
nr.1 ?!

scrie-mi, 
scrie-mi cand iti amintesti de palma trandafirului martisor
pe care singur ti-ai asezat-o intr-o seara pe piept
in dreptul unei inimi arzande

ai sfasiat pecetea unui timp uitat, pustiule
asa ca am sa-ti las o adresa straina dar prietenoasa- strada Fratiei
caci pe Simfoniei nu mai locuieste astazi niciun om
care sa stie sa citesca printre randuri
dorul de nemurire

scrie-mi-

eu sunt tot acolo, 
langa aceiasi fantana
ai putea crede ca-i o fantana din Franta
dar fantana asta e pretutindeni atunci cand scrii poeme
despre Ingeri si despre Dumnezeu

afla intre timp ca nu mai ai nevoie de majuscule
stii deja ca Dumnezeu nu are cum sa fie mort, indiferent de ce spun ei
cei ce stau cuprinsi de frig pe coridorul ala 'ntunecos 
si nu vor sa inspire rasuflarea unei amintiri mai vii decat ei
desi seara de seara o pasare albastra ciripeste pe-acest coridor
pentru fiecare suflet care asteapta 
un semn

insa  numai trubadurul
poate s-auda 
cantecul ei

ciudat
dar de fiecare data un singur suflet-
unul singur aude

asa ca de-acum 
cand stai pe coridorul ala-ntunecat poti zambi linistit, pustiule
stiind ca ceea ce simti nu-s nebunii si nici povesti
ci adevarul ala care nu poate fi inteles
doar re-descoperit
revelat-

scrie-mi o scrisoare 
in timp ce plangi, razi sau zambesti
scrie-mi despre saracie, despre moarte
despre omul trufas, despre omul dependent
despre cel care manipuleaza fiindca n-a invatat sa stea singur cu el-
despre noptile si spaimele singuratatilor tale
scrie-mi mai ales despre tot ce nu vrem sa vedem ca se intampla 
in aceasta lume de o frumusete sfasietoare

si lasa
frumosul ala superficial de-o parte
dar sa-ti amintesti!

cine nu poate vedea frumosul in tot si in toate
nu-l mai poate vedea
nicaieri.



"Fie vreme buna fie vreme rea/ pitici pana la moarte si dincolo de ea..." :)

2 comentarii:

  1. Daca amintirile sunt urme ale lacrimilor vreau sa visez cu ochii deschisi pana la sfarsitul zilelor...Un poem atat de patrunzator si plin de metafore bune de pus la inima draga mea.

    P.S. Mii de multumiri pentru urarile facute cu ocazia zilei mele de nastere. Te imbratisez cu drag

    RăspundețiȘtergere