Visez uneori o padure in care oamenii, leii, tigrii si toate salbaticiile pamantului vietuiesc impreuna. Buburuze mici, de toate culorile invadeaza feeric crengile copacilor. E atata pace acolo si atata liniste si SIGURANTA! Trec printre lei si ei sunt ca niste gardieni si pazitori ai acelei gradini- din care sunt fericita ca fac si eu parte. Nici urma de frica, de amenintare, de moarte. E pace- si atat! E o pace cum credeam ca nu gasesti pe acest pamant...
Sufletul meu s-a intristat vazand ca un om drag sufletului meu, care scrie si vorbeste despre iubire si iertare, cere eutanasierea cateilor. Si recunosc ca asta m-a debusolat! Nu ma mai las prea des debusolata, dar nu aveam cum sa nu ma intreb ce l-a determinat pe acest om frumos sa simta asa?! Apoi m-am intrebat: oare de ce am permis sa ma las de-busolata?! Simplu: pentru ca atunci cand e vorba de oameni in care am incredere, prefer sa treaca sufletul meu printr-o lupta decat sa-mi dau instant doar mie dreptate. Si cum eram eu ferm convinsa ca el trebuie sa stie mai multe decat mine (caci stie) uite, am aflat din nou ca prin rugaciune poti sa primesti (ca fiecare) raspunsuri care sa-ti readuca pacea sufletului.
Mie mi-au venit in minte doar aceste vorbe: NU POTI SLUJI LA DOI STAPANI! Si punct.
Nu ai cum sa vorbesti despre iubire si sa ceri eutanasierea unor fiinte cu doua perechi de picioare pare doar pentru ca Dumnezeu te-a facut om, omule! Ai uitat ca tot El te-a pus stapan peste vietuitoare ca sa le imblanzesti, sa le ingrijesti sau cel putin sa gasesti modalitati de convietuire demne de acest nume- OM- pe care il porti?! Ai uitat, tu, omule frumos, ceea ce spus-a FERICITUL AUGUSTIN: IUBESTE SI FA CE VREI!
Sterge-ti negura de pe frunte si fricile si traumele trecutului, caci tu, fratele meu ar trebui sa stii- mai mult ca noi, ratacitii si zevzecii de prin lume- ca am venit aici sa luptam cu aceste frici, sa le vindecam, sa le imblanzim! De ce vietuitoarele pamantului nu ar intra si ele in aceasta lege a iubirii? De ce ele trebuie sa plateasca cu viata ca omul sa se simta in siguranta. Siguranta omului e oare in afara lui?! Si vindecarea fricii lui e oare in afara lui?! Asta sa fie leacul fricii, eutanasierea?! Nu e asta a sluji la doi stapani, fratele meu, cand "milostiv este Domnul, indelung-rabdator si mult-milostiv?"
Sunt trista, da, sunt trista! Dar de ce sa fiu trista, cand mi-ai ingaduit sa-ti vad frica si durerea si apoi sa inteleg si sa vad limpede ce om frumos esti? Si stiu ca frica asta nu-i de la tine, fratele meu. Caci de-ar fi de la tine n-ai fi atat de puternic orbit de ea... Doar ca s-a lasat un soi de negura acolo unde stralucea puternic soarele, dar stiu ca iubirea va alunga din nou aceasta negura. Iubirea e leacul a toate, fratele meu frumos! Parintele Arsenie Boca statea de vorba cu ursii prin paduri si noi ne insterizam ascultand presa?! Parintele Arsenie Papacioc statea noaptea prin pustiu cu haita de lupi la un metru si noi ne smintim ascultand ce spune televizorul asta in care nu mai crede omul cel limpede la minte?! Nu suntem noi la masura lor, desigur, dar e oare o greseala sa ti-i pui mereu in fata ochilor ca pe exemplele cele mai vii? Cum vom putea macar spera la sfintenie cand avem in minte gandul de a ucide si nu pe cel de a lupta cu acest gand?! Poate ca undeva, candva, dincolo de nori vom afla ca si treaba asta a fost tot o manipulare si ca de fapt cu totul altfel au stat lucrurile. Poate ca traim vremuri in care suntem siliti, prin diverse situatii si imprejurari, sa ne aratam pe noi insine asa cum suntem acolo, in adanc, unde nu ne vede si ne cunoaste nimeni, nici macar noi insine- numai lumina lui Dumnezeu! Dar pentru asta trebuie sa o lasam sa patrunda acolo, in acel intuneric! Lumina care va aduce blandete, mila si incredere acolo unde este frica si intuneric! M-ai luminat de multe ori, fratele meu, cu cartile si cunoasterea ta. Iarta-ma daca te-am suparat exprimandu-mi parerea. Dar nevoia asta vine de fapt din dorinta de a sta de vorba eu cu mine despre zilele pe care am ajuns (cu voia lui Dumnezeu) sa le traiesc si despre modul viclean si subtil prin care incearca vrajmasul sa ne dezbine. Sa ma ierti, fratele meu si sa sa nu te superi ca am indraznit sa simt asa- altfel decat tine. Dumnezeu sa ne apere de intuneric si sa ne inmoaie inimile! Doamne ajuta!
„Nu fi deşert, o, suflete al meu, şi nu deveni surd de urechea inimii din cauza zgomotului deşertăciunii tale. Ascultă şi tu: Cuvântul însuşi îţi strigă să te întorci la tine însuţi, căci locul liniştii tale netulburate va fi acolo unde nu este părăsită dragostea, dacă nici ea nu părăseşte. " Sf Augustin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu