"Pareau a venera rasaritul soarelui, ca si mine. Imi aminteau de pavianii mari din templul de la Abu Simbel, In Egipt, care executa gesturi de adoratie. Ei spun mereu aceeasi poveste: dintotdeauna noi l-am venerat pe marele zeu, care elibereaza lumea, ivindu-se brusc, lumina celesta stralucitoare, din marele intuneric.
Atunci am inteles ca in suflet salasluiesc inca de la inceputul inceputului o nostalgie a luminii si o dorinta inepuizabila de a iesi din originara-i obscuritate. Cand vine noaptea cea mare, totul capata nuanta unei melancolii si a unui nespus dor de lumina. Este ceea ce exprima ochii primitivilor si ceea ce se poate citi si in ochii animalelor. In ochii animalului e tristete si noi nu stim daca ea tine de sufletul lui sau contine o semnificatie dureroasa care emana din aceea fiinta primitiva. Asta e experienta Africii, experienta solitudinilor ei. Sunt tenebrele primordiale, un secret matern. De aceea nasterea soarelui dimineata este o traire coplesitoare pentru negri. CLIPA IN CARE SE FACE LUMINA ESTE DUMNEZEU. Clipa aduce mantuirea, eliberarea. E o experienta originara a momentului trait, si este deja pierduta si uitata cand se crede deja ca soarele este Dumnezeu. Suntem bucurosi ca noaptea, in care batuie spiritele, s-a sfarsit acum!- inseamna deja o rationalizare.
IN REALITATE, O CU TOTUL ALTA OBSCURITATE DECAT NOAPTEA NATURALA APASA GREU ASUPRA ACELUI LOC DE PE PAMANT: E ORIGINARA NOAPTE PSIHICA- NENUMARATELE MILIOANE DE ANI IN DECURSUL CARORA TOTUL A FOST ASA CUM INCA ESTE SI AZI. DORUL DE LUMINA ESTE DORUL DE CONSTIINTA. - C. G. JUNG, Amintiri, vise, reflectii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu