scopul oricarei vieti este bucuria de a trai

                    (sa nu va fie cu suparare, dar poza indraznesc sa mi-o dedic doar mie)

 Desi e o nuvela lunga, ma bate gandul sa o scriu in intregime pe blog... in fiecare zi, o pagina. Cred ca intr-o luna as termina... :) Mare pacat ca aceasta nuvela sa nu fie citita macar de cei care intra pe acest blog... Ma mai gandesc... Pana una alta, a iesit soarele la Sibiu! :)

"- Ce cauti aici se de ce stai pe loc? izbucni Kovrin. Tu nu esti decat un miraj. Asta nu se mai potriveste cu legenda.
- Ce-are a face? raspunse calugarul dupa o clipa, cu o voce linistita, intorcand capul spre el. Legenda, mirajul si eu insumi nu suntem decat plasmuirea inchipuirii tale infierbantate. Sunt o vedenie.

- Atunci nu existi in realitate?
- Crezi ceea ce vrei, spuse calugarul cu un zambet usor. Insa, din moment ce inchipuirea ta exista si face parte din realitate, inseamna ca fac parte eu insumi din realitate.
- Ai trasaturi imbatranite, inteligente, extraordinar de expresive, ca si cum ai fi trait cu adevarat peste o mie de ani. Nu stiam ca inchipuirea mea poate sa creeze astfel de fenomene, spuse Kovrin. Dar de ce te uiti la mine cu atata bunavointa? Ma gasesti pe placul tau?
- Da. Faci parte dintre putinii care pot fi numiti pe buna dreptate alesii lui Dumnezeu. Tu slujesti adevarul vesnic. Gandurile, nazuintele tale, stiinta ta uimitoare si intreaga ta viata poarta pecetea divina, cereasca, fiindca sunt inchinate ratiunii si frumosului, cu alte cuvinte, a tot ce este vesnic.
- Vorbesti de "adevarul vesnic"... Dar acest adevar vesnic este el oare al oamenilor si le poate fi de folos, atata vreme cat nu exista o viata vesnica?
- Dar exista o viata vesnica? 

- Crezi in nemurirea oamenilor?
- Desigur.! Un viitor mare, stralucit va asteapta pe voi, oamenii. Si cu cat vor fi pe pamant mai multi oameni ca tine, cu atat mai curand se va infaptui acest viitor. Fara voi- slujitori ai celui mai de seama principiu, care traiti liber si constient- omenirea ar da gres. Daca ar fi trebuit sa urmeze cursul dezvoltarii ei firesti, ar fi asteptat multa vreme sfarsitul vietii sale pamantene. Dar voi o conduceti cu un avans de cateva mii de ani spre imparatia adevarului vesnic si in asta consta marele vostru merit. Voi intruchipati binecuvantarea Domnului, care s-a revarsat asupra omenirii.
- Si care e scopul vietii vesnice?
- Scopul oricarei vieti este bucuria de a trai. Adevarata bucurie consta in a sti si viata vesnica va darui mereu marete si necesare izvoare din care sa se adape mintea omeneasca dornica de a sti. In acest sens sta scris: In casa Tatalui Meu multe lacasuri sunt.

- Nu-ti inchipui, exclama Kovrin frecansu-si mainile de multumire, ce mult imi place sa te ascult!

- Cand vei pleca insa, ma va framanta problema realitatii tale. Esti o fantoma, o halucinatie. Inseamna deci ca psihicul meu este bolnav, ca nu sunt normal.

- Ei, si? Chiar daca ar fi asa, n-ai de ce sa te nelinistesti. Esti bolnav fiindca ai muncit peste puterile tale si ai obosit. Inseamna deci ca ti-ai sacrificat sanatatea pentru o idee si nu-i departe vremea cand iti vei da viata in acelasi scop. Ce poate fi mai frumos? Spre asta nazuiesc, indeobste, toate fiintele nobile si superioare.

- Daca ma stiu atins de o boala mintala, cum oare mai pot crede in mine?

- Dar cine iti spune ca oamenii de geniu, in care crede o lume intreaga, nu au avut vedenii? Savantii sustin astazi ca geniul este vecin cu nebunia. Afla, prietene, ca numai oamenii de rand, masa cu spirit de turma este sanatoasa si normala" A. P. CEHOV

Asculta Radio Vocea Sufletului

in apropiere

 Pentru o seara linistita, de Sfantul Daniel... 



 "Nu te teme niciodata de umbre. Ele arata doar ca exista lumina in apropiere."
Gary Sinise

Asculta Radio Vocea Sufletului

Toata grija pentru Imparatia Cerurilor

«De veţi avea toată grija pentru Impărăţia cerurilor, nu vă voi lipsi de cele trebuitoare firii celei văzute, ci vă vor veni vouă toate împreună cu celelalte».

Sf. Isaac Sirul: "Calea lui Dumnezeu e crucea de fiecare zi, caci nimenea nu s-a suit la cer cu rasfatul"

"... Dar de su­fletul lor nu se apropie vătămarea..."

SUNT PRINTRE OAMENI UN OM BINECUVANTAT!!!

Asculta Radio Vocea Sufletului
 

taina care trebuie "dezvaluita"

"Intr-o lume mai presus de orice  masculina, in care totul este pus sub semnul patriarhatului, barbatul, inarmat cu ratiunea sa, rationalizeaza fiinta si existenta, isi pierde legaturile cosmice cu cerul, cu natura si, de asemenea, cu femeia ca taina complementara propriei sale fiinte. Eliminand tot irationalul care nu-i este pe plac, alunecand sub abstractiuni, barbatul vede inchizandu-se inaintea lui dimensiunea adancului. Din instinct de autoaparare, barbatul inlantuie femeia, ca pe o putere malefica, ca pe o amenintare permanenta pentru libertatea lui. (...) Barbatul o poseda asa cum isi poseda pamanturile, cu atat mai mult cu cat femeia simbolizeaza pamantul, elementul teluric, daca nu lunar, iluzoriu. Principiul solar, claritatea, apartin barbatului. Fiziologia femeii, insasi feminitatea ei, darurile si harismele ei, sunt transformate de barbat in blesteme." 

" Femeia are felul ei specific de a fi, modul ei propriu de existenta, darul de a-si urzi intreaga fiinta din legatura ei cu totul aparte atat cu Dumnezeu cat si cu ceilalti si cu sine insasi. 
De-a lungul intregii istorii, mediul social este cel care a format sau a deformat tipurile femininului. Cu toate acestea, femeia isi salveaza mereu, in adancul adancului ei, taina fiintei si a harismelor sale pe care Sfantul Pavel le desemneaza prin simbolul "valului". Aceasta este taina care trebuie "dezvaluita", "descifrata" pentru a intelege destinul "conjugal" al femeii, in stransa legatura cu cel al barbatului. Chiar relatarea biblica a "crearii" Evei (care este mai mult o nastere, caci Eva se desprinde, iese din Adam) se ridica la nivelul de arhetip original al consubstantialitatii principiilor complementare. Masculinul si femininul formeaza monada umana arhetipala: Adam- Eva. Caderea protoparintilor este cea care a impartit-o in masculinitati rele si feminitati rele: cupluri facute din doua individualitati polarizate, obiectivate, separate, situate exterior una fata de cealalta, puse totusi una langa cealalta. De atunci exista toata aceasta distanta dintre cei doi poli ai existentei umane care sunt sau contrarii ce se crispeaza intr-o disonanta si o lupta fara iesire, sau diversitati ce se accepta sau complementarii care se iubesc, coincidenta a opusilor. " 

Paul Evdokimov, Taina Iubirii

Asculta Radio Vocea Sufletului

poezia unei tandreti adevarate

"In mizeria si dezordinea vietilor noastre, iubirea adevarata impune asadar, ca si monahismul, dar intr-un fel mai smerit si aparent mai banal, asceza si sfintenie. Ea implica de altfel, atat pentru barbat, cat si pentru femeie, un "monahism interiorizat" (o alta tema fundamentala a lui Evdokimov), acea singuratate buna pe care fiecare trebuie s-o respecte in celalalt, pentru a mentine viu simtul alteritatii lui. Numai distanta permite uneori presimtirea unitatii, numai o cunoastere in care celalalt cu cat este mai bine cunoascut se reveleaza si mai necunoscut, permite adancirea si reinnoirea iubirii.

Aceasta asceza a iubirii omenesti isi afla sensul ei deplin in notiunea de castitate, atat de importanta pentru filosofii religiosi rusi. Castitatea nu inseamna neaparat abstinenta, ea inseamna integritatea si integralitatea duhului, a inimii-duh care poarta toata puterea vietii, a erosului in intalnirea cu o persoana, facand din trup nu numai un obiect, ci poezia unei tandreti adevarate. Limbajul trupului ar fi un strigat de neinteles si sfasietor daca el n-ar revendica adevarata vesnicie, cea care se manifesta de-a lungul timpului, a rabdarii, a fidelitatii.

Barbatul si femeia angajati in aceasta taina trebuie sa stie ca nu vor face niciodata mai mult decat sa descifreze partial iubirea nemarginita care ii precede si ii sustine, iubirea lui Hristos si a Bisericii, insasi iubirea Comuniunii Sfintei Treimi. Astfel ei pot regasi intotdeauna (aproape intotdeauna), prin iertare, smerenie si incredere, mai profund decat iubirea lor precara si anemica, aceasta profunzime inepuizabila care le va reinnoi intalnirea." 

Paul Evdokimov, Taina Iubirii

Asculta Radio Vocea Sufletului

sa invatam Iubirea de la Iubitorul de Oameni

"Dupa ce Domnul l-a batut pe diavol in Pustia Carantaniei in sfant sufletul sau- curat de lumea aceasta ca o pustie- a venit sa-l bata si intre oameni. Cuvintele Evanghelistului ne descriu si aceasta latura a razboiului, caci zice: "Si dupa ce sfarsi toata ispita, diavolul se departa de la El, pana la o vreme." (Luca, 4, 13). Semn ca a mai venit iarasi, insa de data aceasta razboiundu-se cu Domnul prin oamenii lumii acesteia. Satana a rasculat impotriva Mantuitorului pe oamenii puternici de atunci, viclenii vremii, carturarii si fariseii lumii vechi, unelte ale sale, oameni slabi dar cu putere mare, ca doara doara Iisus ii va blestema, sau ii va uri, si asa va gresi macar impotriva celei de-a doua porunci, porunca iubirii de oameni.
Aceasta e, cum zice Sf. Maxim, ispita a doua, prin durere, care e starnita de potrivnicul cu menirea de a invrajbi pe Iisus cu oamenii si pe oameni intreolalta. Iata cuvintele Sf. Maxim Marturisitorul despre acest numit al doilea fel de ispita pe care l-a avut Mantuitorul de invins: "Dupa ce, asadar, prin biruinta asupra primei ispite, cea prin placere, a zadarnicit planul Puterilor, Capeteniilor, Stapanitoriilor celor rele, Domnul le-a ingaduit sa-si puna in lucrare si al doilea atac, adica sa vina si cu incercarea ce le mai ramasese, cu ispita prin durere. 
Sa urmarim deci uneltirile potrivnicului, sa vedem metoda lui si metoda lui Dumnezeu, tot dupa cuvintele Sf. Maxim.

"Neputand vrajmasul sa-l faca pe Domnul sa calce porunca iubirii de Dumnezeu, prin cele ce I le-a fagaduit in pustie, s-a straduit pe urma, dupa ce a venit in lume, cu ajutorul nelegiuitilor iudei, sa-l faca sa calce porunca iubirii de oameni. Satana (are inseamna "potrivnicul") ii indemna pe carturari si farisei la felurite mestesuguri impotriva lui Iisus, ca, neputand rabda incercarile, cum credea el, sa fie adus sa-i urasca pe cei ce-i intindeau curse si asa sa calce porunca iubirii de oameni. Dar Domnul, ca un Dumnezeu, cunoscand gandurile potrivnicului, n-a urat pe fariseii pusi la lucru de el (caci cum ar fi facut-o, fiind prin fire bun?) ci, pe cei purtati de el, nu inceta sa-i sfatuiasca, sa-i mustre, sa-i infricoseze, sa-i planga, ca pe unii ce puteau sa nu se lase condusi de el. Blestemat de ei, se purta cu indelunga rabdare. Mantuitorul, e drept, i-a mustrat si i-a certat ca nimeni altul, insa nu i-a urat nicio clipa, de vreme ce pe diavolul din ei il certa si-l umilea, dandu-l la iveala si arzandu-l cu adevarul , iar pe ei ii iubea si-i invata inainte.Patimea cu indurare si le arata toate faptele iubirii; ii invata caile vietii si zugravea prin fapte chipul vietuirii ceresti; vestea invierea mortilor si fagaduia viata vesnica si Imparatia Cerurilor celor ce cred; iar necredinciosilor (ateilor) le vestea infricosatele pedepse vesnice. Iar pe cel ce lucra prin ei (prin atei)il batea cu iubirea de oameni, iubindu-i si pe ei, desi-i ducea diavolul.
O, minunat razboi! In loc de ura, Iisus arata iubirea si rapune pe tatal rautatii prin bunatate. In acest scop, rabdand atatea rele de la ei- mai adevarat vorbind, pentru ei- S-a straduit pana la moarte, in chip omenesc, pentru porunca iubirii si, dobandind biruinta deplina impotriva diavolului, a primit cununa invierii pentru noi. Astfel Adam cel nou a innoit pe cel vechi." Parintele Arsenie Boca, "Cararea Imparatiei"

Si deoarece cred ca in aceste vremuri multi dintre noi simtim un dor de aceasta Desavarsita Iubire... am sa inchei, cum altfel, decat incercand sa-mi reamintesc Indemnul Invatatorului celui Bun...

“Oricine vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” 

Dumnezeu sa ne ajute!
Sa aveti o duminica linistita, cu incredere! :)

firesc, usor si zburatacitor

Eu sunt, da.
Si Laura si Aura si Balaura... :)))
Vede fiecare ce si cat poate...

Asa ca, hai mai bine sa ne intalnim acolo unde balaurul nu poate urca...
Unde totul e firesc, usor si zburatacitor...

"Intr-o piata veche mi-e popasul.
Adast, sa-mi umplu inca-odata ceasul
privind la o statuie de arama,
ramasa-aici din veacuri de candoare.
O vraja-n preajma ei ma cheama.
E sfantul care a purces calare
cu sulita balaur sa omoare.

Cand sfantul s-a pornit prin cel coclaur
sa-nfrunte- hotarat, dar fara ura-
primejdia, a imbracat armura
lucrata-n ochiuri ca de solzi de saur.
Cine si cum il invatase-anume
ca-nvingatorul, daca vrea sa-nvinga,
e nevoit sa semene cu-nvinsul?
Cine i-a spus- lui, focului prin lume,
in zale de reptila sa se-ncinga?

Sosit de undeva din dimineata,
se bate-acum la blestemata garla.
Cum seamana in sea, luptand cu bratul,
el insusi, Sfantul Gheorghe, c-o soparla!"

Lucian Blaga, "In fata unei statui a Sfantului Gheorghe"

Asculta Radio Vocea Sufletului

i n i m i

"Pana ce nu-ti cunosti contururile propriei tale inimi, nu le poti invata pe cele ale altuia."

Asculta Radio Vocea Sufletului

pffffffffffff

"Coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramane anonim." A. Einstein

Ce sa mai zic? Atat: "Bat for lashes"
Pfffffffff

Sau, cum ar veni: 

"Cand tu vorbesti cu Dumnezeu esti credincios. 
Cand vorbeste Dumnezeu cu tine esti schizofrenic." ...

Noapte buna! :)

Asculta Radio Vocea Sufletului

de ce sa nu fie fix asa, daca eu asa simt?

Daca ar fi sa am un moment de sinceritate eu cu mine si sa-mi raspund sincer la intrebarea: de ce mi-a placut 2012 sau de ce m-am impacat atat de bine cu anul acesta, nu cred ca as sta prea mult pe ganduri. 

Am citit mai demult, prin 2007 sau 2008 ca vor veni curand vremuri cand ne va fi din ce in ce mai usor sa 'ne citim' unii pe altii. Nu sunt atat de sigura ca am inteles foarte bine atunci ce se spunea acolo, in orice caz, stand in seara asta cu gandurile mele... as indrazni sa spun ca fix din acest motiv mi-e drag sau mi-a fost drag mie anul acesta. Acuma nu stiu daca e vorba doar de 2012, de cartile pe care le-am citit, de serile si noptile pe care le-am 'sacrificat' pentru a ma intelege mai bine pe mine si implicit pe cei din jurul meu. Dar parca totusi, anul acesta a fost unul mult mai... limpede...

M-am surpins stand la masa cu mari regizori si izbucnind in ras cand la intrebarea mea: ce mai faceti? Ei raspundeau: paaai, sunt binee! Era un ras firesc, a la Creanga, cumva, nu unul rautacios. Dar na, asta e reactia normala atunci cand propozitia asta: sunt bine! e rostita pe un ton care anunta ca ti s-au inecat toate corabiile! Desigur, reactia mea ii crispa si mai puternic pe cei din fata, incepeau in mare masura sa se explice, ca na, sunt bine dar sunt putin raciti etc si explicatiile lor nu veneau decat sa adanceasca minciuna... Si atunci intram in jocul lor pret de o secunda, ii lasam sa creada ca ii cred pe cuvant, desi simteau si ei, din privirea mea mirata ca degeaba sunt eu politicoasa, ca ei au cam scaldat-o, intelegeam si eu ca degeaba incerc sa nu-i ranesc, ca ei se ranesc singuri, alegand sa-si puna o masca mai degraba decat sa zica: Maria, stii ceva, sunt obosit, ma simt ciudat! sau nu mi-e bine, dar o sa treaca!

Si acum, spre decembrie, parca e din ce in ce mai groasa treaba... adica, parca pune Dumnezeu un reflector imens pe fiecare minciuna, cum ar fi ea, de ce culoare ar fi si incotro s-ar indrepta! Nu mai scapi, nu mai ai cum sa scapi! Asta e! Esti pur si simplu, cu un felinar imens deasupra ta, in pielea goala... nu-ti ramane decat sa te impaci cu ideea si sa faci tot ce-ti sta in putinta sa te simti bine in pielea ta... :)

As putea sa sciu pagini intregi despre oameni care imi spun: stai linistita, Maria! Dar asta, dupa ce privirea lor deja m-a acuzat de ceva: ca am intarziat, ca am uitat ceva, chestii minore, in fine... Dar e interesant sa observi ce vor ei sa spuna, ce cred ei despre tine si ce le iese de fapt pe gura. Si ... pppfffff... sunt tot mai multe exemple din acestea. 

Daca lumea e oglinda in care ne privim, vreau sa cred ca am curajul sa ma privesc intr-atat de adanc incat sa pot sa spun tot ce gandesc. Dar pentru asta trebuie sa fiu atenta la ganduri. Adica, cum ar veni, sa nu-mi fie rusine si, daca cineva patrunde in intimitatea lor sa nu simt ca trebuie sa-mi ascund capul in pamantul cel mai pamant.  Nu cred ca e greu, pe cuvant! Si nu vorbesc aici de sfintenie, pana acolo e cale lunga, desigur. Vorbesc despre a fi om, despre a avea intentii bune, despre a nu dori sa faci rau, sa acuzi, sa judeci, sa vorbesti de rau... atat cat poti tu ca om. 2012 m-a invatat ca nimic nu e greu! Nici sa faci de una singura un proiect (desi nu e corect sa spun: de una singura, pentru ca Dzeu a trimis atat de mult ajutor incat mi-ar fi rusine!!!). Nici sa iubesti! Credeam ca e mult mai greu, pentru ca asa am fost invatata si am auzit mereu in jurul meu doar: ce greu! e greu! e foarte greu! e nevoie de mult timp! de multa rabdare etc etc etc. Da, pentru ca lumea asta te invata orice, mai putin sa te iubesti autentic sau sa iubesti.
Nimic pe lumea asta nu e greu, daca faci cu daruire, cu bucurie, cu speranta si fara a astepta nimic in schimb, dar nimic! Te vei trezi dintr-o data foarte bine cu tine, ca ti-e bine in camera ta, ca se linistesc incet si cei din jurul tau, ca nimic din afara ta nu-ti poate aduce implinirea si... da, cam asa... Desigur, cred in continuare ca 'in aceeasi oala suntem cu totii si fierbem acolo inabusit!" Nu am deloc senzatia ca stiu mai mult sau mai putin decat altii. Cred doar ca am ales sa-mi deschid ochii si sa privesc in jur cu mai multa atentie. Cred ca asta poate sa faca oricine la fel de bine si chiar mult mai bine decat mine, daca se hotaraste intr-o buna zi, sa se intoarca spre sine insusi/ insasi si sa-si acorde o mai mare atentie. Sa nu se mai risipeasca in mii de directii si sa aleaga sa se adune in acel centru numit inima! Acolo nu va intalni numai lumina, caci confruntarea cu tine insuti/ insati nu e tocmai floare la ureche. Daca ar fi sa-mi public caietele cu vise, ceea ce- clar, nu o voi face- cred ca putine filme SF sau ezoterice au relatat despre astfel de ciocniri, razboaie, confruntari, intalniri, ritualuri, temple, nebunii... Dar e cel mai frumos drum, cel mai minunat dar pe care cineva si-l poate face! 

Nu stiu unde sunt, nici unde am ajuns, nici cat drum mai am de parcurs. Nu stiu... nu stiu mare lucru despre mine! Dar stiu ca de la o vreme incoace am invatat sa plang de fericire si sa multumesc in fiecare zi. Am privit anul acesta in urma, la viata mea, si nu as schimba in veci pururi, pentru nimic in lume, cu nimeni! Si o spun, constienta fiind de puterea cuvintelor pe care le rostesc! 
Sa te induioseze un zambet pana la lacrimi, o vorba spusa din inima, un cantec care incepe fix atunci cand ai tu nevoie, aproape soptindu-ti: cant pentru tine!; sa apara un prieten care are curajul sa se prezinte in fata ta vulnerabil, dovendindu-ti iar si iar cat de puternic e, tocmai pentru ca e unul dintre putinii care este sincer! 

Despre asta e vorba! Despre aceste oglinzi. Despre curaj, despre a rascoli istorii pana in adanc pentru a afla cine esti, cine ai fost, cine suntem! Nu mai am nimic de demonstrat, nu mai am foarte multe de spus! Vreau sa am curajul sa fiu si atat! Asa cum sunt! Cu bune, cu rele, ca oamenii sa ma stie si eu sa-i stiu pe ei exact in felul acesta. 

Cad mastile, Si totul iese la lumina!
Ar fi bine sa fim pregatiti cat de cat pentru acest moment!
Caci iata, deja ne ascultam altfel, deja ne intelegem altfel, deja nu mai avem nevoie de prea multe cuvinte! Si e bine asa... de ce sa nu fie bine?! E bine, e foarte bine!
Si da... O SA FIE BINE!

Si, pana la urma, de ce sa nu fie totul pentru mine? Asa, pur si simplu, in sensul de a multumi si nu a astepta nimic altceva in schimb? De sa nu fie cantecul acela pentru mine, daca eu asa simt? De ce sa nu ploua afara fiindca sunt eu trista, daca simt ca cerul si ploaia  sunt parte din mine? De ce sa nu ninga afara pentru mine, daca eu il iubesc pe Esenin si simt ca ninge fix cand ma gandesc eu la el? De ce nu ar fi posibil sa fie fix o astfel de cumunicare si cu natura, cu ploaia, cu zapada, cu visele, cu cantecele, cu marea, cu caii, cu pisicile, cu printii si cu zanele? De ce sa nu fie fix asa... daca eu asa simt?! Ooooffff, cate minunatii a lasat Dumnezeu la indemana omului... dar am uitat de ele, ne-am departat si nu stim sa facem altceva decat sa le respingem. Dar daca le-am iubi, daca le-am respecta, daca le-am vorbi, daca le-am mangaia, daca le-am chema... cum ne-ar asculta, cum am mai comunica unii cu altii, cu noi insine, cu stelele, cu universul, cu Ingerii, cu galaxiile... ce minunatie si ce magie ar mai fi... Si cata, cata, cata dragoste cat de multa impacare si bucurie!!!

Da, a fost asa, un fel de confesiune dupa o zi de 12. 12. 12 ...
Sa visati frumos! Noapte buna!

Asculta Radio Vocea Sufletului