insa care din noi suntem noi?

"Pentru a intelege mai bine reactiile irationale pe care le avem in fata oricarui lucru necunoscut, eu ma intorc intotdeauna la gandurile copilariei, cand sufletul nu era inca imbacsit de prejudecati si refulari artificiale. Imi amintesc setea masochista cu care o puneam pe mamica sa-mi citeasca povesti despre tot felul de feti-frumosi pe care un tovaras de lupta sau de calatorie ii omoara, iar peste trei zile vreo zana ii invia cu apa vie. Pe de o parte imi placea sa stiu ca acest Fat-Frumos va invia, iar pe de alta nu stiam unde sunt acei cai care manaca jaratec, ca sa pot sa pornesc in cautarea apei vii. De obicei, eu plangeam la aceste povesti si mamica trebuia sa ma linisteasca in poala ei. Ea insa nu stie nici pana azi ca eu nu plangeam atat de mila lui Fat-Frumos, cat de mine si de ea, care trebuia sa murim dar nu aveam apa vie. Cand am crescut mai mare si orice nadejde de a mai gasi acei munti de dupa noua mari si tari, care se bat cap in cap si unde pasare zburatoare n-a zburat, pentru a afla apa vie s-a spulberat, am urat orice poveste despre tineretile fara batranete si viata fara de moarte, ca pe cele mai sadice unelte de tortura inventate vreodata impotriva omului.
Insa care din noi suntem noi? Cel de atunci, cel de acum, cel de mai tarziu? Cu cata usurinta trecem de la visurile copilariei la teribilismul pubertin, de la existentialismul adolescentei la uniforma familistului care tremura pentru postul sau de munca... Budistii erau convinsi ca omul este intotdeauna altul, nascandu-se neincetat, dupa cum smantana rezulta din lapte si din smantana untul. Stanescu insa spunea ca omul este ceea ce-si aminteste despre sine. 
Cine suntem noi, cine este acea pata de sange care vorbeste, dupa expresia aceluiasi Stanescu, trantinta ca o haina in patul neputintei? (...) Da, omul este ceea ce-si aminteste despre sine, dar, in acelasi timp, este si ceea spre ce tinde."

"Totusi, omul nu este doar ceea ce isi aminteste despre sine, ci mai este si ceea spre ce tinde. Insa idealul trebuie sa fie de asa natura, incat sa nu ajunga vreodata sa poate fi inghitit de trecut. Ca si in cazul pacientului englez, ceea spre ce tinde majoritatea oamenilor se intoarce, in cele din urma, ca un bumerang impotriva lor insisi. Adica, in afara de nemurire si sfintenie, nimic nu poate cunoaste o ascendenta nelimitata. Toate celelalte pot fi distruse intr-o clipa de un accident exterior, declansand regresul umilitor spre suferinta nesfarsita."

Savatie Bastovoi, Intre Freud si Hristos

Si, pentru ca de cateva zile imi suna doar melodia asta in cap... 
Si pentru ca, intr-un mod exceptional, are si ea rostul ei in postare...
Noi nu prea stim sa iubim: asta mi-e din ce in ce mai clar.
Noi nici cand credem ca iubim, de fapt nu iubim. Nici pe noi insine, nici unii pe altii. 
Copiii sunt singurii care isi mai amintesc ce este aceea: a iubi!
Copiii si Sfintii Parinti. Si probabil mai sunt vreo cateva exceptii...

Sa ne fie noaptea buna cu Ingerul aproape. Ca fara el se pare ca e doar noapte.
De n-ar sadi Bunul Dumnezeu si o samanta de nadejde atunci cand ne ingaduie sa ne privim adancul cel intunecat, ne-am prabusi intr-o miime de secunda... 

dinceincemaiclarul zbor dinan depestean

am reusit sa-i pacalesc pe toti
cu mastile-mi pe care le-am respirat 
spre inauntru 
si inspre afara
aproape constient
si treaz
si mai ales aproape 
intentionat-

acum pot sa-mi vad linistit de treburile mele
de eu si de E si de U
de piticii mei
si de mine insami
si nu de mine insumi

dar parca si ei
oamenii-
mult prea repede
mastile-mi
le-au primit
si le-au acceptat
parca s-au si bucurat nitel de ele

poate e si pentru ei 
mult mai simplu
asa

e bine 
din cand in cand sa indraznesti sa fii 
pacaliciul ghidus si nebun
si asta doar pentru a-ti aminti
la inceputul primei veri
cine
esti
cand
esti
unde 
esti
si mai ales
cui

poate lui
poate nimanui
numai
vantului
Cuvantului

astazi 
pacalici fiind
la randul meu
rad cu hohote senine
numai inspre mine

maine
s-ar putea sa nu ma mai recunoasca chiar nime'
dar s-ar putea mie insami
(si nu mie insumi)
intr-o clipa sa-mi fiu
indeajuns

atunci 
veni-va a doua vara
vantul se va stradui, de dragul meu si numai al meu
o vreme sa taca
si nu! 
nu pentru ca cine sunt eu
ci pentru ca mare e iubirea lui si astfel
tacerea lui imi va fi
limpede raspuns

un raspuns al vantului 
Cuvantului
deghizat intr-un pacalici ghidus si nebun
sine 
sine qua non
epsilon si non-non-non
si mai ales bum bum ham ham
am cam ticaram spre ram
si spre zora corongola
gulgului incercanar
pam pam tiri ram param 
si tusti! 
si tup! tup!
inspre celmaicolorar auror boreal
dinceincemaiclarul zbor
dinan
depestean

cam atat a mai zis daimonul meu
catre mine

am plans pana ce-am auzit 
un limpede glas:
"Lasati copiii sa vina la Mine!"

Asculta Radio Vocea Sufletului

fabrica de ganduri bune

"Daca diavolul schimba subiectul, pentru ce sa nu-l schimbam si noi?"

"Cea mai bună acţiune a omului este să-şi facă o fabrică de gânduri bune. Atunci chiar şi pe cele rele mintea sa le va face bune. De pildă, dacă pe un om îl vezi ca pe un suflet, ca pe un înger, te sui îngereşte la cer şi viaţa ta este prăznuire. Dacă îl vezi trupeşte, te pogori în iad."

"Să te urmăreşti pe tine însuti, să te cercetezi şi, atunci când vrăjmaşul îţi aduce gânduri rele, să încerci să le alungi şi să le înlocuieşti cu gânduri bune. Când te vei nevoi aşa, se va cultiva intenţia ta şi va deveni bună. Şi atunci Dumnezeu, văzând intenţia ta cea bună, Se va milos­tivi şi te va ajuta. Şi astfel gândurile rele nu vor afla loc în tine. Vor pleca şi în mod firesc vei avea gânduri bune. Vei dobândi o obişnuinţă spre bine, va veni bunătatea în inima ta şi astfel vei sălăşlui înăuntrul tău pe Hristos." 

Cuviosul Paisie Aghioritul

Merita citit intreg articolul: LUPTA IMPOTRIVA GANDURILOR

asadar, din dragoste, mai ales!

 – Parinte, aghiuta stie ce avem in inima noastra ?

   – Asta ar mai lipsi, sa stie si inimile ! Numai Dumnezeu este cunoscator de inimi si numai oamenilor lui Dumnezeu le descopera uneori Dumnezeu – pentru binele nostru – ce avem in inimile noastre. Aghiuta stie vicleniile si rautatile ce le sadeste in madularele omului; nu stie gandurile noastre cele bune. Numai din experienta pricepe unele lucruri, dar si in acestea de cele mai multe ori greseste. Si daca Dumnezeu n-ar ingadui sa le priceapa nici pe acestea, mereu ar gresi in toate, deoarece diavolul este intunecat; vizibilitate zero !!! Nu stie de pilda, un gand bun de al nostru. Daca am vreun gand rau, pe acela il stie pentru ca el insusi il sadeste. Daca eu vreau sa merg sa fac o fapta buna undeva, sa mantuiesc un om, diavolul nu stie asta. Cand insa acela ii insufla cuiva un gand si-i spune: “Du-te si mantuieste pe cutare om !” – si il va broda in acelasi timp si cu mandrie, atunci stie gandul acesta. Prin faptul ca omul primeste mandria, da cale libera ispitei. Lucrurile sunt foarte fine. Va aduceti aminte de intamplarea cu Avva Macarie ? (Nota: Vezi Pateric, Avva Macarie, 3, pp. 130-131, Alba Iulia, 1990) Odata l-a intalnit pe diavolul ce se intorcea din pustia cea mai apropiata, unde a fost ca sa ispiteasca pe frati; acela i-a spus: Toti fratii s-au salbaticit impotriva mea, afara numai de unul care e prietenul meu si ma asculta si cand ma vede se invarte ca un titirez”. “Cine e fratele acela ?” – l-a intrebat avva Macarie. “Teopempt se numeste”, i-a raspuns acela. Merge Cuviosul si-l afla pe fratele. A reusit sa-l faca sa-i descopere gandurile lui si l-a ajutat. Cand l-a reintalnit pe diavol l-a intrebat despre frati, iar acela i-a raspuns: “Toti sunt foarte salbatici impotriva mea. Si ceea ce e mai rau e ca si cel ce imi era prieten, nu stiu cum s-a facut de s-a schimbat acum si este si mai salbatic decat toti !”. N-a stiut ca a mers avva Macarie si l-a adus pe fratele la prochimen, pentru ca avva Macarie a lucrat cu smerenie, din dragoste, si nu a avut diavolul parte la gandul lui. Daca avva Macarie s-ar fi mandrit, ar fi alungat harul lui Dumnezeu si diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci ar fi stiut asta, pentru ca el i-ar fi brodat mandria.

   – Daca omul ar spune un gand bun de al sau undeva, diavolul l-ar putea asculta si sa-l ispiteasca dupa aceea ?

   – Cum sa-l auda daca acela nu are “diavol” ? Daca insa l-ar spune ca sa se mandreasca, ar intra ispita la mijloc. Adica daca exista o predispozitie catre mandrie si cineva spune cu mandrie: “Voi merge sa-l mantuiesc pe acesta”, diavolul intra la mijioc si atunci stie gandul nostru. Insa daca actioneaza smerit, din dragoste, nu il stie. E nevoie de atentie. Lucrurile sunt foarte subtiri. De aceea Parintii spun ca viata duhovniceasca este “stiinta stiintelor”.

Dracii nu pot citi gandurile oamenilor

fiecare clipa a vietii mele...

"Sigur ca omul vechi ramane in noi pana la ultima suflare asteptand, dupa cum zici, prilej sa se trezeasca. Dar trebuie sa gasim limba comuna si cu el, cu omul acesta vechi din noi, sa-l mai certam, sa-l mai punem la treaba. Prostii a facut destule, ajunge! Acum sa mai faca si ceva bun, macar cat poate. In ce priveste trecutul, ce am eu a ascunde? Om ca toti oamenii, trecut ca tot trecutul. Nici nu ma laud, nici nu ma rusinez. Eu traiesc cu convingerea ca trecutul nu exista. Hristos a venit si a pus capat trecutului. Si eu ma rog Lui ca fiecare clipa a vietii mele sa fie un nou inceput, o noua nastere si sa nu mai socoteasca niciodata trecutul meu, pentru ca trecutul intotdeauna e un hau plin de mizerie si de tristete, pentru ca trecutul este moarte. Vesnicia nu are trecut!" 
Savatie Bastovoi

nadejdea si dragostea

"Ceea ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor. Incercati sa faceti asta si incet, incet nadejdea va creste in inima voastra. Si nu numai nadejdea, ci si dragostea." 
Savatie Bastovoi

Asculta Radio Vocea Sufletului

cu adevarat liber

"Acela este cu adevarat liber care traieste pentru Hristos. El se afla deasupra tuturor nenorocirilor. Daca el insusi nu va voi sa-si faca vreun rau, atunci niciodata altul nu va fi in stare sa-i faca acest lucru." - SF. AUGUSTIN

cand faci bine, oare nu-ti este fata senina?

"Noul Testament in cel Vechi se ascunde. 
Vechiul Testament in cel  Nou se descopera." Sf. AUGUSTIN

„Abel era pastor de oi, iar Cain, lucrator de pamant. Cain a adus din roadele pamantului jertfa lui Dumnezeu. Si a adus si Abel din cele intai-nascute ale oilor sale si din grasimea lor. Si Domnul a cautat spre Abel si spre darurile lui, dar spre Cain si spre darurile lui n-a cautat. Si s-a umplut Cain de manie si fata-i era posomorata. Si Domnul Dumnezeu i-a zis lui Cain: «De ce te-ai maniat si de ce-ti este fata posomorata? Cand faci bine, oare nu-ti este fata senina? Iar de nu faci bine, pacatul bate la usa si cauta sa te tarasca, dar tu biruieste-l!».  Facerea, 4

locul linistii tale netulburate

„Nu fi deşert, o, suflete al meu, şi nu deveni surd de urechea inimii din cauza zgomotului deşertăciunii tale. Ascultă şi tu: Cuvântul însuşi îţi strigă să te întorci la tine însuţi, căci locul liniştii tale netulburate va fi acolo unde nu este părăsită dragostea, dacă nici ea nu părăseşte. " Sf. Augustin

destinatia: gradina vietii

"Cand am zis lepadat sunt de la fata Ta, atunci ai auzit rugaciunea mea." - Psalmul 30

Frumos e cand vin raspunsurile precum razele line ale soarelui primaverii... 
Am visat cu cativa ani in urma un cimitir plin de poze. Desigur, in poze eram eu si cu inca cineva. Apoi a venit un vant puternic si le-a spulberat. Am simtit o eliberare adanca, profunda. Persoana de langa mine insa nu simtea deloc asa; alerga dupa poze, lupta cu vantul sa le castige, cumva, sa le adune. Insa vantul nu dadea semne ca ar dori sa-l ajute. Va dati seama ce nebunie... sa te pui cu vantul. Pai vantul e mult mai intelept, mult mai iscusit in 'dezordinea' lui stia foarte bine ce are de facut. Va dati seama ca are si el de cine sa asculte mai ceva ca de un natang de om speriat... :))) Pe cand persoana de langa mine incerca sa-i impuna vantului ordinea sa, eu am hotarat sa ma retrag. Mi se parea cel mai bun lucru de facut. M-am indepartat incet, nu inainte de a o imbratisa pe acea fiinta, care ramanea indurerata in urma mea. Si care pana in ziua de azi mi-e foarte draga...Cum sa nu-ti fie draga orice fiinta care ti-a intersectat calea intr-un astfel de vis, intr-o astfel de primavara?! Am simtit cum in urma mea ramanea o lume care nu-mi mai apartinea.

Asadar, iata, visele se leaga cu cartile citite uneori dupa ani, ani de zile... Si ce bine, ce bine e ca e asa. Caci astazi stiu ca totul e exact asa cum trebuie sa fie! Chiar e 1 Martie?! Chiar a trecut iarna?! Vorba ceea ce mi-i draga mie: 

"Si ne privim mirati unii pe altii si nu ne vine sa credem! Nu ne vine sa credem ca zapada aceea inghetata si ursuza s-a lasat induplecata atat de usor..."

Dar oare ce nu se lasa induplecat atat de usor cand este iubit cu adevarat?! Natangul, pesemne... (raspunde o voce atat de cunoascuta din mine). Si cum am fost atat de des pe drumul acela, mai bine tac... tic-tac, tichi- tac! A venit primavaraaaaaaa, prieteeeeeeniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!!! Tusti din cimitire in gradini pline de viata, de verdeata, de culoare, de vise magice si senine... Sa ne fie la toti cat mai cald si bine! De bine, mereu! 
Laula- Malia botezata de spiridusul SpeeLee:
 Licuriciul LeeKoo 

"Da, omul este ce-si aminteste despre sine, dar, in acelasi timp, este si ceea spre ce tinde. Amintirile sunt mai mult o saracie decat o avere, deoarece ele sunt tocmai ceea ce nu este si niciodata nu va mai putea fi, ele sunt ceea ce a pierdut omul, dar si ceea de ce el s-a izbavit. Trecutul, ca un roi de viespi veninoase, a fugit din inima lui, nu-l mai macina, scria un poet care si-a evitat trecutul. Singura avere indispensabila si permanenta a omului este cea spre care acesta tinde. Este insa infiorator cand idealul devine parte a trecutului, cum este in cazul romanticilor. Un astfel de om este reprezentat, de fapt, de ceea ce nu are si nu de ceea ce are. El este mortul care pazeste un cimitir de amintiri, un cimitir pe care nu-l mai viziteaza nimeni, caci el exista doar in mintea intristata a paznicului, care este chiar mortul insusi." Savatie Bastovoi, Intre Freud si Hristos

Asculta Radio Vocea Sufletului

Cu dedicatie pentru tine, MARTIE, si doar pentru tine: