"Eu nu mă mai încred în ce simt. Simţurile mele sunt robite lumii acesteia. Simţurile mele sunt căzute. Totuşi, în mine este cineva care poate să facă invers decât ce simte. Aceasta este persoana mea, e ipostasul meu. Şi în asta stă libertatea. Mie îmi vine să te înjur şi eu zic “Doamne, Iisuse Hristoase, binecuvintează-l”. Energia supărării e pusă cu acelaşi patos în rugăciune. Aşa îi pot mulţumi fratelui pentru că mă enervează.
Să primesc orice sentiment ca pe un dar care îmi dă puterea să mă
rog, de care pot profita ca să-l schimb în rugăciune. Să ne aducem
aminte. Să le trăim cu Dumnezeu. Spunând rugăciunea eu mă lepăd de fapt
de mine şi fac o mare jerfă.
A trăi “fără păcat” înseamnă a trăi conştient, viu, responsabil de
viaţa mea (pr. Sofronie). Să nu te trăiască viaţa pe tine. Dacă sunt
conştient şi din orice fac o rugăciune, atunci eu sunt viu. E foarte
dureros, e strâmtă calea. Dacă mă doare ceva şi transform această durere
în rugăciune mi se pare cumplită durerea. Dacă-mi mut gândul, (dacă
citesc ceva, dacă stau de vorbă cu cineva, dacă mă cert cu cineva) se
mută atenţia mea de la durere, dar ea nu se rezolvă. Pe când, dacă o
transform în rugăciune se rezolvă. Dumnezeu o transformă. Altfel, se va
repeta."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu