tulburand fariseicele iscoade

era o zi oarecare-

oamenii asteptau primavara, erau cu gandul la ce nu fuse rostuit inca-

si-n timpul asta, un pasaroi cu aripe gigantice de vant

un soi de inspiratie cuvanta.

unii aveau alergie, altii isi inventau fel de fel de pre-ocupari-

harul primit risipindu-l in sedinte, in furtisaguri si-n dezmierdari-

prea putini mai luau in seama si
 gandurile cele straBune.

prea putini mai inviau Cuvantului 

o raza transmutata dinspre noroiul vaz-duhului

spre un pamant α-nume.

Ω- dorul straBUNIlor de l-ar mai auzi cineva-

inimile lor batande de dincolo de morMINTE-

lacrimile, inDEMNurile, lipsa sovaielilor-

soAPTele, necuVINtele.

intelegeau unii 

ceea ce nu fuse nicicand rostuit-

altii insa nu puteau patrunde 
dincolo de propriul lor chip.

undeva, o mama punea un nume unui copil-

undeva, un porumbel isi aflase ConSoarta-

undeva cazuse limba unui ceas invechit-

undeva se oprise cerul din plans si-si pieptana de pe-acum

necuvantatoarea zapada.

undeva, dormea un caine neprihanit-

undeva, un suflet era mai putin important decat toate socotelile lumii.

undeva, pe drum ce duce spre nicaieri 
ne-am pierdut fratii, parintii, surorile,
bunii-

undeva, constelatiile cele ceresti si-au regasit steaua orfana-

undeva, inca de la facerea lumii

unii- pentru sfantul soare fost-au rostuiti

altii pentru munca cea istovitoare.

iar altii, visatorii cei neintelesi-

pentru graiurile cele pasaresti.