cantase pamantul cel bun...

"Prezentul e viitorul trecutului" Parintele Arsenie Boca

Daca v-as face o lista cu poeziile mele preferate din trecut, ati intelege totul! Adica, noi chiar stim tot. Ati putea spune, pe buna dreptate, ca poeziile, ele insele au atras aceste experiente identice intelesului lor. Desigur, dar cine te indeamna sa le alegi?

Poate am sa ma incumet intr-o buna zi sa postez aceasta lista. Totusi, din tainele care s-au petrecut la inceputurile acestei saptamani, as alege acum sa spun doar "sttttt!"

Sa-l cititi si rascititi pe Parintele Arsenie Boca... !

"Nu poti deveni om mare pana nu te socotesti ca ai murit, pana nu te obisnuiesti sa socotesti moartea ta ca ceva ce a fost, nu ca ceva ce urmeaza sa fie."
Parintele Arsenie Boca

Aici una dintre poeziile mele preferate:

"Mă taie în două râul şi luna
şi noaptea îmi curge din gură ca sângele.
Cândva am fost una, cândva am fost una!
n-am ştiut că-s atât de sălbatice stâncile.

Veneam cu orbitele pline de flori,
cu vântul albastru pe umeri. Cântase
pământul cel bun: “Tu nu poţi să mori!”
Mi-era carnea sonoră pe lira de oase.

Căzând, ca-ntr-un vis de securi, iată luna...
şi râul tăindu-mă-n două. Repet:
Cândva am fost una, cândva am fost una!

Partea cu capul mi-o iau şi mi-o legăn încet."

Nina Cassian

29 septembrie- ziua de nastere a Parintelui Arsenie Boca

"Părintele a lăsat cuvintele acestea drept testament: "Eu acum nu vă pot ajuta, dar dacă am să plec de aici să ştiţi că v-ajut, numai să veniţi la mine! Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!.

În jurul mormântului există un duh care te îndeamnă la pocăinţă, la linişte. Te îndeamnă să-ţi plângi păcatele, să-ţi îndrepţi viaţa, să-L cauţi mai mult pe Dumnezeu."

inviere de fiecare zi

O inviere e pretutindeni, pe drum
si-n lumina desteapta.

Ochii mi se deschid umezi, si sunt impacat
ca fantanile din imperiul lutului.
Trecatorule, oricine-ai fi,
ridica si tu peste mine mana ta dreapta.
Astazi n-o sa mai cert nici o fiinta,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele.
Sunt in mijlocul privighetorilor. Invie strabunii?
Rugaciunea de-atatea ori inceputa
mi se sfarseste si zic:
Tata, te iert ca-n adanc
m-ai semanat intre brazdele lumii.

Ziua vine ca o dreptate facuta pamantului.
Flori peste fire de mari
imi lumineaza din larg -
aureole pierdute pe camp de sfintii trecutului.

Lucian Blaga

Talita Kumi- Inviind pe drumul Damascului

(sau despre moartea unei actrite la 33 de ani)

"Cartea de faţă -AICI- este un veritabil Jurnal al învierii sufleteşti. Autoarea, o descedentă din neamul lui David, este o replică feminină a lui Steinhardt. Timidă, dar nu mai putin fascinantă…" PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Oare cât este de departe scena Teatrului Naţional de porţile mănăstirii? Oare cum s-ar putea apropia cineva astăzi, când credinţa creştină este atât de defăimată, de sfânta taină a Botezului, după ce a cunoscut desfătările acestei lumi? Oare cât de anevoioasă este calea care duce de la păcat la virtute? Monica Fermo ne răspunde la fiecare dintre aceste întrebări, făcându-ne martori căderilor şi ridicărilor de care a avut parte in viaţa ei. În Sfânta Scriptură citim ca Hristos i-a spus unei fete care murise: Talita kumi – adică Fetiţo, scoăla-te – şi fata a înviat. Acelaşi Hristos a chemat-o si pe Monica Fermo la Învierea din moartea duhovnicească ce o cuprinsese. Şi ea a răspuns. A pornit pe calea Învierii. Despre care cartea de faţă dă mărturie…" (Editorul)

"Monica Fermo fost actriţă a teatrului naţional până la 33 de ani, când a murit. A murit pentru lume şi a renăscut întru Hristos ca Maica Ecaterina." Oana Jindiceanu

psalmul 50

ce ati prefera?

Stiu de ce sunt trista... pentru ca e poate prima data cand ii iubesc sincer pe oameni. I-as asculta ore intregi povestindu-mi despre problemele lor, i-as lua in brate si le-as spune la fiecare in parte cat sunt de buni, de frumosi, de luminosi, chiar si atunci cand cred despre ei insisi ca nu sunt asa! Dar unii dintre ei nu pot simti inca iubirea aceasta a mea, chiar daca ea e chiar aici, acum, langa ei. De ce ma intristeaza asta asa de tare? Doamne, atat de bine imi amintesc ei de mine... :)

Povestea care imi lumineaza sufletul de astazi suna asa:

"Raspunsul la rugaciunile noastre nu ne foloseste la nimic
Daca nu vine la momentul potrivit."

In India antica se punea un mare pret pe ritualurile vedice, considerate a fi atat de stiintifice incat daca inteleptii se rugau pentru ploaie, seceta nu venea niciodata. Intr-o zi, un om a inceput sa se roage, potrivit acestor rituri, zeitei prosperitatii, Lakshmi, implorand-o sa il imbogateasca.
A continuat astfel sa se roage fara nici un rezultat timp de zece ani, dupa care a realizat brusc natura iluzorie a a bogatiei si a trecut la sihastrie, refugiindu-se in muntii Himalaya.
Odata, pe cand statea in meditatie, el si-a deschis ochii si a vazut in fata lui o femeie de o mare frumusete, stralucind ca si cum ar fi fost facuta din aur.
- Cine esti si ce faci aici? a intrebat-o el.
- Sunt zeita Lakshmi, careia i-ai recitat imnuri timp de zece ani., i-a raspuns femeia. Am venit sa iti implinesc dorinta.
- O, draga mea zeita, i-a raspuns omul, intre timp am cunoscut beatitudinea in meditatie si mi-am pierdut dorinta de a fi bogat. Ai venit prea tarziu. Spune-mi, de ce ai intarziat atat de mult?
- Ca sa fiu sincera, i-a raspuns zeita, data fiind natura riturilor pe care le-ai indeplinit cu atata credinta, ai fi meritat cu varf si indesat sa fii bogat, dar in marea mea iubire pentru tine si in dorinta mea de a-ti asigura adevarata bunastare, cea interioara, am preferat sa mai astept putin.

Daca ati avea de ales, ce ati prefera:
implinirea cererii voastre,
sau gratia starii de pace,
indiferent daca o meritati sau nu?"

din "Rugaciunea broastei" de Anthony de Mello

nu-i asa ca e frumos? Totul...

Sunt pur si simplu fascinata ori de cate ori vad un copacel dansand... as putea sa stau ore intregi sa-i privesc felul in care isi misca frunzele... si da, mi-e dor de ploaie, de energia aceasta pe care am surpins-o in 2008 si nu mai puteam pur si simplu sa ies din ea, din cauza bucuriei pe care o declansa in mine. Vorba poetului: zice ca nu, zice ca da... :) El se referea la valurile marii, eu vorbesc acum de dansul frunzelor si de energia vantului... Ah, da, inca ceva: intre timp, cei care s-au jucat cu focul, s-au procopsit cu niscai incendiu in plan real... Din fericire in locul cu pricina nu era nimeni, a ars doar o parte din munca unora... Din toata patania, se naste implicit intrebarea:

oare invatam si noi ceva din lectia asta?

A, si-am mai inteles inca ceva despre mine: eu sunt proasta de buna si acum lucrez intens la asta. Adica, una e sa fii bun cu folos si intelepciune, alta e sa incasezi toanele unora si altora... Gata, m-am lamurit si cu asta! Pai daca e revolutie, sa fie revolutie! Pana la capat, pana la moarte si mai ales... dincolo de ea! :))

Acum ma prind ce e si cu Paznicul acela de-mi tot apare prin vise ... Si, Doamne, vorba ceea lui Nichita cel Stanesc, ce de intamplari in sufletul meu... ce de minuni de intamplari... Doamne, cat de frumos e totul cand intelegi care e rostul tau pe lumea asta. Dumnezeu sa ne ajute pe toti, sa ne intelegem drumul, menirea dar mai ales sa invatam Iubirea. Fata de noi insine, fata de aproapele nostru si fata de intregul cosmos si univers... si dincolo de el, pana unde mintea si intelegerea noastra nu poate patrunde. Doamne ajuta!

Si mi-e sete... mi-e sete de nu mai pot de cateva zile... de parca corpul asta al meu mi-ar cere sa schimb toata apa din mine... asa ma simt! Ca si cand procentul acela de apa care sunt vrea si el sa simta acest inceput nou! :) Si mi-e dor sa o visez pe copila aceea mica si blonda de care aveam grija inca din vremea adolescentei (in vis) si care am aflat mai tarziu ca sunt eu cand eram mica. Nu-i asa ca e frumos? Va imbratisez strans, cu drag!



Sfat prietenesc: a se viziona filmuletul ascultand Classic FM! :)

mda...

Ma felicit cu moderatie (sa nu cumva sa se infoaie egoul) pentru ca am ajuns de ceva vreme la concluziile astea, care vin acum ca o frumoasa confirmare: :))

"Dacă rămâi permanent in starea eului de Adult (presupunem că ai aşa ceva, sau îţi construieşti, în paşi mici), nu vei rezona nicicum la proiecţiile emise de agresorii psihici. Iar aceştia vor simţi asta. Vor simţi zidul invizibil de care se lovesc, faptul că tu nu îţi modifici percepţia despre lumea înconjurătoare ("nu e totul groaznic") şi nici sentimentul valorii de sine ("nu sunt nebun, nu sunt prost, nu sunt urât, etc"). Atunci se va întâmpla un fenomen interesant, agresorul fie te va lăsa în pace, fie va încerca să te lovească, din motive minore, inventate sau chiar fără motiv. Pentru că el are un scop, ca tu să înebuneşti (să fi ceea ce el este dar nu mai vrea să fie), nu el.

În ultimă instanţă soluţia e separarea. De reţinut, victima nu poate face psihoterapie agresorului ei (agresorul nu dă doi bani pe victimă e unul din pricipalele motive)."

"In momentul in care agresorul simte ca victima lui "gandeste", „doreste", "vrea sa existe", "reuseste ce isi propune", "nu greseste", "se poate bucura de una singura", se simt dezorientat, posibil invins, pentru ca victima inceteaza sa mai fie receptiva, sa-i mai pese. Agresorul se simte confuz sau dezorientat nu pentru ca ar constientiza jocul murdar pe care il practica ci pentru ca simte ca nu mai detine controlul asupra victimei. O victima care se bucura nu poate fi supusa, controlata sau manipulata. Deasemenea, nu-i poate fi distrusa increderea in sine."

concluzie!

"Religios si filozofic vorbind, nu există nici un mare joc al lumii. E vorba doar de o decizie a Marelui Programator, aceea de a face o lume cu imperfectiuni in asa fel ca cei lipsiti de iubire (cei are nu pot accepta situatiile si oamenii asa cum sunt ei) sa fie deconspirati (prin faptul că vor critica, vor reproşa, vor desconsidera totul pentru că ei ALEG să vadă numai urâtul din Lume, pentru că sufletul lor e urât).

Scopul site-ului nu e de a crea încă un "nebun specialist în psihologie" care îşi acuză semenii. Scopul e ca TU care citeşti să devii (mai) conştient şi să accepţi lucrurile aşa cum sunt şi pe oameni aşa cum sunt ei ("tăcerea e de aur"). Deci să oferi iubire conştientă (adică înţelegere).

Concluzia religioasă şi filozofică ar fi că noi oamenii avem o mare ocazie. Întoarcerea de pe drumul greşit, recuperarea."

hard to take :)

Eu nu ma prind ce-i cu lumea asta care ma inconjoara... Adica, ma prind destul de bine in ultimul timp, dar nu inteleg de ce alegem mereu cai de harta, de reprosuri, de cearta? Chiar e atat de greu sa ii intelegem pe cei din jurul nostru, sa privim pana in adancul ochilor lor si sa le intelegem suferinta, neputinta orice ar fi? De ce mereu si mereu cu spada in mana?

"Cu spada-ntinsa imi vorbesti de pace?" zice marele Will.
Pacat ca nici de el nu mai asculta prea multa lume.

De ce nu se poate cu iubire, cu rabdare, cu niscai toleranta?

V-as povesti ce nebunie mi s-a intamplat astazi, dar e o poveste atat de plina de egoism si dornica de harta, incat nu am sa murdaresc acest blog iar cu supararile mele. Si cand ma gandesc ca ziua se preconiza a fi una magica... :) Si stiu iarasi care e cauza isteriei si a reactiei din jurul meu: eu refuz sa-i mai las pe oameni sa intre in jocuri psihologice cu mine si ei, desigur, se isterizeaza! Apoi imi atribuie ganduri si lucruri pe care eu nu le-am spus dar pe care ei le deduc si le considera a fi cele adevarate. Si "e atat de obositor sa ai de aface cu asemenea persoane, pentru ca ele niciodata nu spun direct adevarul, ci doar emit proiectii (proiecteaza asupra altora propriile nemultumiri si neputinte". A zis-o un specialist de analiza tranzactionala, asa ca, ascultati-l macar pe el, nu pe mine!

Cand le spun ca eu nu am spus asta, iarasi se isterizeaza! Si apoi sunt intrebata daca putem purta o discutie civilizata. Eu raspund ca DA si apoi sunt iar umilita si acuzata de ceea ce nu am facut sau gandit. :))) Si ma apuca rasul, pentru ca mi-e foarte clar ca eu problema lor nu o pot rezolva. Ori ii las sa creada despre mine ceea ce vor ei sa creada, ori se isterizeaza! Asa ca, pentru cei care inca nu ma cunosc, am sa ma repet:

Salvarea e individuala, ca si raspunderea pentru ce am facut!

Si mai bine ne ocupam putinul timp ramas iubindu-ne unii pe altii, decat sa cadem in capcana acestor jocuri de doi bani! :)



Cantecul asta nu ar trebui sa deprime pe nimeni! Aceasta lume nebuna este oglinda noastra, a ceea ce am fost, ce suntem dar si ce putem deveni! Asa ca, haideti sa incercam macar, sa ne straduim atat cat putem sa urmam calea iubirii aproapelui si mai ales a acelora care dau cu piatra, cu parul sau ce le cade in mana pentru ca nu inteleg! Sa-i iubim, dar sa rupem din radacina aceste jocuri bolnavicioase! Ca sa nu se inteleaga iara altceva.... :).

"Cand renuntam la proiectii atat pozitive cat si negative si-l vedem pe celalalt asa cum este in realitate, ne putem concentra asupra dezvoltarii proprii. Datorita efortului depus in dezvoltarea noastra, nu-l mai vedem pe celalalt ca pe un raspuns la nevoile proprii, ci ca pe o persoana independenta. Accentul este pus pe autenticitatea relatiei si nu pe satisfacerea nevoilor proprii. "

Asadar, revin la "iubeste si fa ce vrei!" :)