Evanghelia dupa Toma- partea a II-a

"Manuscrisul 'Evangheliei dupa Toma' a fost descoperit in 1945, in Egipt, la Nag Hammadi. Face parte din biblioteca in limba copta a unei comunitati crestine din Egipt. Bibliotecile ascunse ale primilor crestini ni se deschid, dar nu se lasa patrunse usor.

Textul 'Evangheliei dupa Toma' contine 114 Rostiri sau Capitole. Era scris pe papirus, inchis intr-un ulcior si a fost gasit intr-o galerie in stanca. Apartine oare Apostolului? Il gasim in buna continuitate a celorlalti patru evanghelisti prin mesaj. Il gasim diferit de acestia prin absenta miracolului si a epicului. Evanghelia dupa Toma nu a consemnat fapte, episoade biografice care cladesc modelul. Nu a consemnat gesturile esentiale ale lui Hristos, gesturi care devin moduri de articulare a cotidianului nostru la divinitate. Aspectul mistic este mai pronuntat.

Evanghelia dupa Toma a retinut doar cuvintele Mantuitorului, doar rostirea, parabolele si enunturile, unele cunoscute din ceilalti evanghelisti, altele noi, cateva reformulate: nu mai hermetic, nu mai dificil decat la Ioan.

Jumatate din continutul Evangheliei dupa Toma se gaseste si in Evangheliile canonice. Cealalta jumatate s-a apreciat ca provine din traditia apostolica transmisa oral; s-a mai constatat ca sunt si insereturi din scrieri gnostice. Pare versiunea unui gnostic sau, pe alocuri, evidentierea unor interferente intre crestinism si ecouri din doctrine asiatice.

Cei mai multi comentatori opineaza ca Evanghelia dupa Toma este apocrifa.

Dintre toate Evangheliile apocrife, Evanghelia dupa Toma este cea mai coerenta, construita sferic si cea mai apropiata de spiritul invataturii. Textul complet a fost descoperit in 1945. Dar fragmente din el erau cunoscute prin manuscrise antice.
Chiar daca este apocrif, el nu este 'malefic', cum s-a exprimat cu spaima superstitioasa un cleric la noi. Textul este necanonic, asta este limpede. Dar nu tot ce-i necanonic este malefic! Nici Dante, nici Eminescu nu sunt canonici! Evanghelia dupa Toma are valoare filosofica, , cognitiva, o calitate culturala inalta, o respiratie filocalica, adica de frumusete duhovniceasca."

din Vasile Andru- "Evanghelia dupa Toma"

(va urma)

Evanghelia dupa Toma- partea I

Astazi am intrat intr-o librarie imensa, il cautam pe Borges. L-am gasit destul de repede. Dar nu stiu din ce cauza, am asezat cartea jos, pe raft, si am mers mai departe, ca si cand sufletul nu era impacat si multumit doar de aceasta alegere. Mi-era destul de rau, nu prea mancasem nimic, era deja seara si simteam ca mi-e prea cald dintr-o data si ca se invarte totul in jurul meu. Nu-mi doream decat sa ies afara, la aer, si totusi, ceva parca nu-mi dadea voie... Am ajuns la Rudolf Steiner, l-am luat si pe el in mana. Nu, nici asta nu era! Am ajuns la Jung, la Canetti, la Tolstoi, la Shakespeare si nimic nu simtea nevoia sa se lipeasca astazi de mana mea. Pana cand am vazut o carticica simpla, cu o coperta galbena, subtire pe care scria: 'Evanghelia dupa Toma'. M-am apropiat si am stiut ca ea ma chema!

Nu pot sa explic in cuvinte cat de aproape il simt pe acest Apostol minunat, pana acum nici nu prea intelegeam de ce am tot simtit nevoia sa ii rog pe oamenii din jur sa nu il mai numeasca necredincios, pentru ca aceasta 'numire' vine de la o traducere gresita, care, din 'Geamanul' s-a trnsformat in 'In-doitul' si de aici 'Necredinciosul'. Nu e drept ca pentru o clipa de slabiciune, acest Apostol, atat de iubit de Iisus sa fie numit 'Necredincios'.

"Numele adevarat al lui Toma era Iehuda sau Iuda; numele Toma vine din ebraicul Tauma, inseamna 'Geaman'. Numele grecesc, care i s-a adaugat, Didymos insemnand tot 'Geaman'.
Era foarte tanar cand a fost ales apostol. In reprezentarile antice era reprezentat fara barba, avand circa 20 de ani.
Traditia il caracterizeaza ca 'asemanator Domnului' (similis Christi), bun si puternic. Capacitatile miraculoase cu care era inzestrat sunt obiectul multor legende indiene.
S-a presupus ca era pescar. Stim ca se afla in barca lui Simon Petru in 'ziua pescuitului miraculos' (Ioan, 21). Dar din aceasta nu reiese obligatoriu ca era pescar. Intr-o sursa stim ca stia meseria de cioplitor in lemn si in piatra.
Era zelos in rugaciune si asceza. In lucrarea Faptele lui Toma gasim scris: 'Postea si se ruga fara incetare, manca doar paine cu sare si bea numai apa. Purta o singura imbracaminte pe vreme buna sau rea. Nu lua de la nimeni nimic si dadea totul altora. "

Apostolatul sfantului Toma are doua perioade.
In prima etapa, el a predicat in Edessa, in Armenia si-n tinuturi ale Partilor, pana in nordul Indiei.
Spre anul 50 dupa Hristos, el vine inapoi la Ierusalim, la moartea Mariei; atunci ia parte si la un conciliu apostolic.
A doua parte a apostolatului : calatoreste pe mare, in Egipt, in Nubia, Etiopia, in insula Socotra,
si in sudul Indiei unde, conform traditiei,a debarcat in Kerala. Intemeiaza comunitati crestine pe coasta Malabar. Apoi ajunge in Milapore (astazi Madras), unde sufera martiriul.

Astazi exista comunitati crestine in India, mai ales in sud, dar si in alte tinuturi din Asia, care se reclama ca provenind direct din linia apostolica tomaita. Acestia isi spun si acum "crestini tomaiti": Mar Thoma Christianikal sau Mar Thoma Nazranikal.

Multe din faptele lui Toma se pierd in legenda. Astazi legenda e confruntata cu repere istorice, cu date arheologice, si asistam la confirmari sau corectari. A ramas o lucrare intitulata "Faptele Apostolului Toma (Acta Thomae), text antic datat de unii ca fiind scris in sec. III, iar de altii in sec II. Partea intai este consacrata Minunilor lui Toma (Miracula Thomae) iar partea a doua, Patimile lui Toma (Passio Thomae) nareaza evenimentele care l-au condus spre orasul Mylapore (Madras), unde si-a continuat misiunea de evanghelizare. In anul 68 moare ca martir. Toma a fost strapuns de o lance in timp ce era in rugaciune in fata unei cruci pe care el insusi o daltuise in piatra. Acea cruce, vizibila si astazi la Madras, se numeste "crucea insangerata".

Sursele istorice afirma ca Toma este ingropat sau la Edessa sau la Madras.

Mormantul originar al lui Toma se afla in Madras, India.
Negustorul Khabin a adus osemintele lui Toma la Edessa, orasul primei sale misiuni apostolice si au fost ingropate in cimitirul Regilor.
In timpul unei cruciade, oasele apostolului au fost transportate la Chios (in anul 1144), iar de aici la Ortona, Italia (1258), unde se afla si astazi. Acolo poate fi vazut craniul lui Toma, zice o sursa. In Paris, inainte de Revolutia franceza, la biserica Sf. Denis, se afla o mana a lui Toma. O parte din bratul sau se pastreaza la Maastricht.

In India, Toma este venerat ca un sfant national, de crestini in primul rand, dar este respectat si de hinduisti. Sarbatoarea sa, in calendarul indian, este la 3 iulie. Si catolicii occidentali il sarbatoresc la 3 iulie.

Biserica ortodoxa il sarbatoreste la 6 octombrie."

(va urma)

din Vasile Andru, "Evanghelia dupa Toma" Editura Ofeu 2000

bine faci

Na, nu stiu de ce ma bantuie piesa asta... hmmm. Dar, cum in cazul meu, cam toate intrebarile de genul acesta isi afla raspunsul peste cateva zile (nici nu mai e nevoie de saptamani la viteza cu care se intoarce clepsidra) ce sa zic? Sa fie intr-un ceas bun orice ar fi! Am plecat, ma cheama Toma :) IAr despre asta, am sa va spun mai tarziu...

P. S. Intotdeauna i-am indragit pe cei care radeau cand eu plangeam; chiar daca pe moment ma cam enerva detasarea lor ... poate de asta imi place melodia. Eu nu prea mai am chef sa iau lucrurile atat de ' in serios' cum am facut-o pana acum... asa ca, bine faci you, when you laugh when I cry... :) invata-ma si pe mine sa fac asta! thanks

sete

undeva, la portile targului
bate un suflet- gata sa fie vandut
se spune ca viata sa a fost intr-atat de cernuta
prin sita cuvantului
incat ultima-i suflare a fost indeajuns
sa tulbere temelia lui Hades
si pana si coasa Pelerinului tacut
ar fi ruginit in propria-i teaca
de disperare

din aceasta pricina nu-mi gasesc tihna
si uit amintirea visului
dintr-o noapte harazita cu taine

parca-mi talcuieste cineva lucirea din geana
parca-i aud firea respirand prin cotloane
si totusi, cand intorc capul
nu tremura decat faclia luminii
ca si cand o naluca ar traversa un alt timp
si-ar da la o parte cortina uitarii
apoi
m-ar pofti sa iau parte
la tragicul festin al unui legamant
cand - celui de care mi-e sete acum
ii spuneam
frate

incluSIV

Inclusiv in vise se poate realiza binele! ~ Calderon de la Barca ~



dar si opusul binelui, as spune eu...



... cum spunea preotul Teofil: CE FACI, TE FACE!

e totul inca vis

"Ce credeti, ne-am trezit? Precat imi pare
e totul inca vis..." W. Shakespeare

"Motivul vieţii ca vis este unul foarte vechi în literatură şi a generat capodopere însemnate în cursul secolelor. Dar nici un geniu literar nu l-a prezentat într-o manieră artistică atât de expresivă precum William Shakespeare în Visul unei nopţi de vară, sau cea mai strălucită figură a barocului spaniol, Pedro Calderon de la Barca în a sa Viaţa e vis.
Însă Shakespeare mai are o viziune remarcabilă asupra vieţii, şi anume, viaţa ca teatru, pentru care voi lua în discuţie comedia sa Cum vă place.
O primă întrebare care ar putea să apară în mintea cititorului ar fi, de ce am recurs la această asociere: vis - teatru. Unde este legătura între aceste două elemente? De ce tocmai vis şi teatru ? Legătura dintre ele se află în asemănarea dintre teatru şi vis: în momentul în care păşeşti în sala de spectacol al unui teatru, când se sting luminile şi cortina se ridică maiestuos, actorii păşesc pe scenă şi încep să-şi recite versurile. Odată cu ei începe să se desfăşoare în faţa ochilor specta-torului o lume ficţională, magică şi de basm, asemănătoare unui vis. Astfel, întreaga piesă este de fapt un vis, pe care îl visează spectatorul care vizionează piesa de teatru. Acest vis însă se curmă brusc şi aproape dureros în momentul în care cade cortina şi publicul trebuie să se trezească din această dulce stare de transă şi să revină la realitate... (cititi articolul in intregime AICI)

adanc si rar

nici nu s-a deschis bine ochiul noului prag
ca a si inceput sa ma impunga coasta cea stramba
a trupului greu de purtat

as spune ca un anume acord
mi-a sagetat faptura intr-atat de adanc si de nefiresc
incat pana si el
cel care nu aude nu vede si nu simte
a tresarit pret de o clipa
de dincolo de amurg

nu te gandi ca tu cel care citesti acest gand
impertinent necugetat
ai putea fi el
dar mai ales nu te gandi ca nu ai putea fi
mai mult decat ce crezi despre tine insuti ca esti

cat despre mine
am sa atarn o vreme intre pamant si stele
pana voi primi in dar flautul fermecat sau macar
un inblanzitor clopotel argintat

cat despre mine
am sa cuget o vreme -
am sa INDRAZNESC
sa ma dumiresc

pana va sosi ziua cea de pe urma
a coastei strapunse de catre un zeu semizeu
muritor de rand sau sange regal

atunci voi zambi calm senin intelegator
atunci Sigurd imi va intinde mana si impreuna vom pasi
ca niste prieteni de demult pe trepte cu safire batute

atunci coasta cea stramba
se va metamorfoza
intr-o fragila stalactita de cristal
si va picura in launtrul meu - adanc si rar-
amintirea
unui nesfarsit taram

albastru
etern
tacut
si CLAR

sinceritate

"De altfel, orice fictiune este o impostură; singurul lucru care contează este să simtim că a fost visată cu sinceritate." J. L. Borges

Alt Poem al Darurilor

PHOTO: vi.sualize.us

Vreau să aduc mulţumiri dumnezeiescului
Labirint de efecte şi cauze
Pentru diversitatea făpturilor
Care alcătuiesc acest univers neobişnuit,
Pentru raţiune, care nu va înceta să viseze
La un plan al labirintului,
Pentru chipul Elenei şi stăruinţa lui Ulise,
Pentru dragoste, care ne îngăduie să-i vedem pe ceilalţi
Aşa cum îi vede Dumnezeu,
Pentru tăria diamantului şi apa curgătoare,
Pentru algebră, palat de cleştar desăvârşit,
Pentru monedele mistice ale lui Angelus Silesius,
Pentru Schopenhauer,
Care a dezlegat probabil taina universului,
Pentru strălucirea focului
Pe care nici o fiinţă omenească nu-l poate privi fără o veche uimire,
Pentru mahon, cedru şi santal,
Pentru pâine şi sare,
Pentru misterul trandafirului
Care dăruieşte culoare fără să o vadă,
Pentru câteva seri şi dimineţi din 1955,
Pentru vajnicii văcari ai pampei
Care mână cirezile în revărsat de zori,
Pentru ceasul dimineţii la Montevideo,
Pentru arta prieteniei,
Pentru ultima zi a lui Socrate,
Pentru cuvintele care s-au spus într-un asfinţit
De pe o cruce spre altă cruce,
Pentru acel vis al Islamului care a cuprins
O mie de nopţi şi încă una,
Pentru acel alt vis al iadului,
Cu un turn de foc ce purifică
Şi sfere de slavă
Pentru Swedenborg,
Care stătea de vorbă cu îngerii pe străzile Londrei,
Pentru râurile tainice şi străvechi
Care se adună în mine,
Pentru limba pe care, cu veacuri în urmă, am vorbit-o în Northumbria,
Pentru spada şi harpa saxonilor,
pentru mare, care este un pustiu strălucitor
Şi o mulţime de lucruri pe care nu le cunoaştem
Şi un epitaf al vikingilor,
Pentru muzica verbală a Angliei,
Pentru muzica verbală a Germaniei,
Pentru aur, care străluceşte în versuri,
Pentru strălucitoarea iarnă,
Pentru numele unei cărţi pe care n-am citit-o:
Gesta Dei per Francos,
Pentru Verlaine, nevinovat precum păsările,
Pentru prisma de cleştar şi greutatea de bronz,
Pentru dungile de pe blana tigrului,
Pentru înaltele turnuri din San Francisco şi de pe insula Manhattan,
Pentru dimineţile din Texas,
Pentru sevilianul care a redactat Epistola Morală
Şi al cărui nume, cum el şi-a dorit-o, a rămas necunoscut,
Pentru Seneca şi Lucan, din Cordoba,
Care, înainte de a exista spaniola, au scris
Toată literatura spaniolă,
Pentru geometricul şi vitejescul joc de şah,
Pentru ţestoasa lui Zenon şi harta lui Royce,
Pentru mirosul medicinal al eucalipţilor,
Pentru limbaj, care poate simula cunoaşterea,
Pentru uitare, care anulează ori modifică trecutul,
Pentru obicei,
Care ne repetă sau ne confirmă ca o oglindă,
Pentru dimineaţă, care ne dăruieşte iluzia unui început,
Pentru noapte, pentru întunericul şi astronomia ei,
Pentru curajul şi fericirea celorlalţi,
Pentru patrie, simţită în floarea de iasomie
Ori într-o spadă veche,
Pentru Whitman şi Francesco d’Asisi, care au scris acest poem,
Pentru faptul că poemul este inepuizabil
Şi se confundă cu suma făpturilor Domnului
Şi nu va ajunge niciodată la ultimul vers
Şi este mereu altul, potrivit oamenilor,
Pentru Frances Haslam, care a cerut iertare fiilor săi
Pentru că murea atât de încet,
Pentru minutele ce precedă somnul,
Pentru vis şi moarte,
Aceste două comori ascunse,
Pentru darurile lăuntrice pe care nu le pomenesc,
Pentru muzică, tainică formă a timpului.

J. L. Borges

31 decembrie

Va doresc o trecere cat mai frumoasa in Noul An, care va fi, cu siguranta, unul special, pentru simplul fapt ca il contine pe numarul maiastru 11! Va asigura o persoana care are cifra de destin 11 :) Este o cifra a luptatorilor, care se bucura mai mult de actiunea in sine decat de victoria de dupa! De aceea, am sa inchei Anul 2010 cu povestea 'Vrajmasul Marinimos', care a vibrat puternic in mine. Ca un exercitiu de sfarsit de An, va propun un 'cum ar fi daca-ar fi': cum ar fi sa ne traim fiecare zi ca si cand ar fi ultima? Este un exercitiu de imaginatie destul de greu, dar merita incercat!

Va imbratisez cu mare drag si va multumesc ca faceti parte din viata mea!!! Sa aveti o trecere usoara, pe masura frumusetii sufletelor voastre frumoase! Dedic aceasta poveste tuturor slabiciunilor si umbrelor mele, ca sa stie si ele cu cine au de-a face... :) dar si voua, luptatorilor de fiecare zi, pentru a va convinge ca experienta vietii tocmai din aceasta cauza este fascinanta si frumoasa! Dumnezeu sa ne ajute in lupta pe care o ducem fiecare spre desavarsire si in razboiul nevazut al fiecaruia dintre noi. Amin! LUBILEAH

"In anul 1102, Magnus Barford a intreprins cucerirea totala a regatelor Irlandei; se spune ca, in ajunul mortii sale, ar fi primit acest salut de la Muirchetarch, rege in Dublin:

Fie ca in randurile ostirii tale sa lupte aurul si furtuna, Magnus Barford.
Fie ca maine, pe campiile regatului meu, sortii sa-ti fie prielnici.
Fie ca bratele tale regesti sa teasa, cumplite, panza spadei.
Fie ca hrana sa-i stea lebedei rosii toti cei ce s-or impotrivi spadei tale.
Fie ca maine, in batalia ta, sa te arati mai viteaz ca niciodata.
Fie ca numerosii tai zei sa te indestuleze de glorie, sa te indestuleze de sange.
Fie ca zorii sa-ti aduca biruinta, rege ce vrei sa cotropesti Irlanda.
Fie ca, dintre multele tale zile, nici una sa n-o intreaca-n stralucire pe aceea de maine.
Caci ziua de maine va fi ziua ta cea din urma. Ti-o jur eu, rege Magnus.
Caci inainte ca lumina ei sa se stearga, te voi invinge si te voi sterge, Magnus Barford."

(din Anhang zur Heimskringla [1839] de H. Gering) J. L. Borges, "Cartea de Nisip"