recomandare...

roata medicinii Pamantului cu animalele totem

Roata Medicinii Pamantului, cu animalele totem asociate cu cele douasprezece perioade de timp zice asa:

21 martie-19 aprilie - SOIMUL- Timpul trezirii; 

20 aprilie-20 mai- CASTORUL- Timpul cresterii; 

21 mai-20 iunie - CERBUL- Timpul infloririi; 

21 iunie- 21 iulie- CIOCANITOAREA- Timpul zilelor lungi; 

22 iulie- 21 august- SOMON- Timpul desavarsirii; 

22 august- 21 septembrie- URSUL BRUN- Timpul recoltei; 

22 septembrie- 22 octombrie- CORBUL- Timpul frunzelor cazatoare; 

23 octombrie- 22 noiembrie- SARPELE- Timpul inghetului; 

23 noiembrie- 21 decembrie- BUFNITA- Timpul noptilor lungi; 

22 decembrie- 19 ianuarie- GASCA- Timpul reinoirii; 

20 ianuarie- 18 februarie- VIDRA- Timpul purificarii; 

19 februarie- 20 martie- LUPUL- Timpul vanturilor urlatoare." 

din cartea Spiritul Samanic 




smile emoticon

premiere automne

inceputul Postului

Post cu folos si dreapta masura tuturor!

Hristos si adevarul - (ca sa fie clar pentru toata lumea!)

Mă simt cuprins câteodată de o tristeţe, de o melancolie atât de sfâşietoare!... Pentru că, în acele momente, încep să cred că niciodată nu voi mai fi în stare să trăiesc o viaţă adevărată, că am pierdut de mult orice măsură, orice senzaţie a concretului, că nu mai am simţul realităţii; pentru că, în sfârşit, m-am blestemat de atâtea ori eu însumi, pentru că, după nopţile mele fantastice, îmi revin la momentele de luciditate, care sunt ucigătoare.

Prin ce chinuri groaznice am trecut, cât m-a costat şi cât mă costă încă această sete de a crede, care e cu atât mai puternică în sufletul meu, cu cât se găsesc mai multe argumente potrivnice. Şi cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvârşire liniştit. În aceste momente eu îi iubesc pe alţii şi găsesc că şi alţii mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credinţă în care totul pentru mine este limpede şi sfânt. Acest simbol este foarte simplu. Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul.- F.M. Dostoievski

multumesc, Calator in Timp. Si tuturor care ati inteles ideea. ... 

Unii prieteni sunt aici- sa-ti reaminteasca mereu de lumina dupa care tanjesti. Altii incearca din greu sa starneasca furtuni, invocand doar greseli natangi si omenesti, din trecut... Mi-e foarte greu sa decid cu care din ei sa raman... :) 

Are si primavara rostul ei: CURATENIA!

cuvintele

surprins fi-vei

ai sa mai umbli o vreme printre oameni

cu masca stiutorului pe fata

ai sa-ti mai legi pensula clipei de retina ochiului

incercand sa captezi nuanta pulsului

din aurora cea boreala

insa tainica surpriza a vietii

te va surprinde mereu

ai sa intorci iarasi globul acela fragil

credea-vei ca va ninge perfect

peste orasul de seara

insa iubirile iti vor iesi in cale mereu

si te vor striga pe nume

iarasi si iarasi

unde crezi ca te poti ascunde

de mustrarea copilului care-i in tine pitit?

 oare ai sa-ti mai doresti

sa-ti intinzi mainile peste poteci

pentru ca pruncii desculti sa paseasca in siguranta?

pana intr-o zi cand ai sa te opresti

pana intr-o zi cand cineva are sa te opreasca

o femeie craiasa, un copil intelept

sau poate chiar pasarea cea maiastra.

si cand ai sa privesti mai atent

vei vedea ca tarana esti si tu in cele din urma

si poate ca atunci n-ai sa te mai impotrivesti

numai ca peste tarana

sufla-va iarasi un Suflu

surpins fi-vei mereu si mereu

ochiul de vis aburit

mi-e-n somn o geana de plumb adormit

as vrea sa incerc lunecarea

spre stramta chilie a ceasului greu

cand ochiul- de vis aburit-

va sfinti in cele din urma odihna

plecarea-

visul e aidoma paltonului-trup

intors pe partea celalalta

si nu-i intuiesti petecul stramt-

mirosul uzat-

captuseala de har

profanata-

hai, intinde-te

uita o clipa de tine

priveste in adancul celui ce- surprins-

din lumini se aprinde

sfiosul neprihanitul

de dincolo de ochiul obosit

un indemn reinvie

si-n fiecare inspiratie a mea

doar darul sa-l privesc

uitand de marginime

iata oul fecundat

ma aflu in plina gestatie

mangai pruncul pregatit sa se nasca

si-l indemn sa aiba curaj sa-si divida -dupa expulzare-

rasa cea casta

parca ii recunosc mirosul

atat de familiar

asa trebuie sa miroase lumina

a negraire

a tagada

a viata

ca si cand, inchizand ochii

te-ai redescoperi pe tine prunc nenascut

dintr-o data

astfel simt somnul visarea

mereu-

Maria, trezeste-te!

am nevoie de tine aici!

si incep din nou si din nou si din nou

alta viata

6 ianuarie 2011

linistitor

as vrea sa-ti scriu ceva, uite

asa cum as scrijeli pe pielea mea cuvinte neinventate

unii spun ca am innebunit

de parca te poti desparti de cineva drag fara sa-ti pierzi mintile

nu-mi amintesc sa-mi fi luat cineva apararea

nu era cine, umblau oameni cu felinare in maini

si cautau alti oameni

pe unii i-am intalnit mai tarziu, presarau seminte de lacrimi pe unde treceau

erau frumosi pentru ca invatasera sa taca acolo unde nu era rost de cuvinte

erau de varste diferite, fiecare dupa chipul si asemanarea altcuiva

al unui arbore genetic stravechi

printre ploi, pe carari umede si unghere ascunse

inca mai aud intrebarea aceea:

- e adevarat ca ea a innebunit?!

dar pe mine nimeni nu ma intreba nimic

poate se speriau de raspusuri directe,

sau poate ca era mult mai la indemana sa asculte niste zvonuri

si pana la urma, nu pe temelia asta e cladita intreaga lume, draga mea?!

- Daca vrei sa cunosti cu adevarat un om

nu asculta ce spun altii despre el, ci ce spune el despre altii.

mi-a spus candva, cineva

si n-am putut sa uit nicicand vorba aceasta.

oamenii inca imi par a fi frumosi

mai putin cand asculta fel de fel de zvonuri

care nu au nicio legatura cu realitatea.

aceasta nu e un poem, 

desi as fi vrut sa scriu ceva inspirat in aceasta seara

mi-e dor de paltonul cu har captusit, mi-e dor de acea iarna

cand zapada scartaia sup talpile mele goale si nimeni nu ma judeca

ca nu aveam incaltari.

mi-e dor de acea privire calda, 

de o voce blanda, de un tip care canta la chitara

mi-e dor sa-i aud povestind despre cum 

am fost o data ca niciodata

in rest, 

ce bine, ce bine ca afara ploua si pot sa ascult voci de copii citind povesti

pe o vreme ca asta

si pot sa ma bucur de o viitoare primavara 

cand ii voi privi in ochi pe cei care spuneau candva ca am innebunit

iar ei, stanjeniti, fie vor rosi, fie vor privi intr-alta parte

pentru simplu fapt ca niciunul, niciunul n-a indraznit

sa-mi ia apararea.

si ce bine, ce bine ca dintre cei care ma iubesc sau m-au iubit candva

niciunul, dar absolut niciunul nu a fost normal, 

penibil de normal

ce bine! ce bine! si ce linistitor

rase iar si iar daimonul meu

ei nu luau pe nimeni la misto 

dintre cei care ii imbratisau seara tarziu cu privirea

stiau sa discearna un lup flamand de un lup credincios

si stiau mai bine decat mine toate intrebarile care-si pierdeau sensul

de-aceea invatasera sa rada de cei ce se luau mult prea in serios.

eu nu stiam sa fac asta!

uitasem, mai bine zis, cum se face asta

atat de mult m-a tulburat o respirare libera a lor

atat de mult m-a cutremurat ceva in adancul fiintei

de parca insasi cruciada copiilor isi facuse culcus in mine

si ma sculpta acum pe interior

acest proces, atat de dureros;

as fi vrut sa le strig in gura mare ca nu au nicio vina-

ca ei nu sunt vinovati de neputinta mea-

ca eu am inmarmurit de-acum, cum se facuse stanca de sare sotia lui Lot

privind inapoi, spre acea cruciada dintre Dumnezeu

si om.

atat de mult as fi vrut sa le pot explica-

sa le pot saruta rand pe rand inimile

asa, intarziati cum sunt, asa, cu lacrimi in ochi-

sa le spun ca nu au nicio vina

ca in mine tocmai se petrece ceva:
o viata de om!
dar ceva mai mare decat mine ma imbratisa si-mi soptea:

prea rece, prea grotesca, prea nu stiu cum 

firava.

nu, nu mai aveau scuze

incaltarile care-si pierdusera rand pe rand amintirile;

nu, nu mai aveau scuze tacerile

care-si dezbracau rand pe rand toate necuvinte;

iar lui nici prin cap nu-i trecea

sa stea de vorba cu mine inainte de a-mi impacheta lucrurile

a pleca era pentru el tot una

el era un fel de tiran respectat de toti
dar inteles numai de cei ca mine.

sau eu eram un fel de tiran care nu invatasem sa ma iubesc indeajuns

cine stie?!

vorbesc de el, nu de el

care a fost acolo, dar nici macar nu stiu daca-a avut habar

- de ce ai venit tocmai astazi?! l-am intrebat

rase iar si iar daimonul meu 

de natanga de mine.