viitorul prezentului trecut

septembrie-

frunze mute ce cad dintr-un nuc

ce stie de cand s-a nascut data la care 

fi-va cazut.

mai aproape de tine c-o spaima,

pamantule-

mai departe de tine c-o sfada,

cerule, visatorule-

mai departe de tine c-o neneascuta iubire, 

pamantule

mai aproape de tine c-o negraita durere vie,

omule.

pentru greselile ce le-am facut

am fost pusa iarasi cu fata catre zidul cel mut

oamenii si-au intors iarasi privirile

si doar in ochii curatiti de ale lacrimilor virtuti

pot sa-mi descopar, iata, si chipul

cel nestiut.

sa izolam nebunii-n care ni se oglindesc

viciile-

sa izolam nebunii care ne striga pe numele

de care n-avem habar-

sa izolam nebunii care ne scot la iveala mizeriile, 

chinurile-

sa respingem verdele, albastrul si mai ales

vindecarile.

ii iubim pe vindecatori, pe shamani

dar sa arate asa cum vrem noi-

poate mai obtinem de la ei ceva in plus-

poate reusim sa-i legam de patima noastra-

hahaha

ce mai vis nobil, 

fermecator!

sa-i infieram pe nebuni, ziceti voi

cei sanatosi.

sa le punem o eticheta in frunte

sa le acoperim steaua de pe cerul mintii plapande

sa le scuipam coroana de vita

ce le-a fost asezata

pe tample.

poate asa o sa dormim si noi mai bine!

poate asa mizeriile sufletesti sau tainele sufletului

vor sta bine ascunse

si nu le vor mai rosti in gura mare

nebunii!

ah! iubiri de-o viata, de-o clipa sau de-o secunda!

prieteni de-o viata care n-ati invatat sa rupeti in doua

painea primita

care va-ntoarceti acasa cu portofelul inca plin de bani

fara sa fi impartit, din inima, 

un ceai sau o tigara,

macar-

plecati de la mine, 

umbre bolnave  si otravite!

plecati din sufletul meu si din sufletele celor dragi -

plecati, voi, umbrelor, care primiti, dar n-ati invatat nici macar 

o cearta sa suportati

cum se cuvine!

plecati de la mine, cei care credeti care credeti ca a imparti 

din putinul sau multul pe care-l ai

te compromite.

cine in grija cui este?!

cand te indeamna cineva:

ai grija de ea!

inca n-ai inteles ce-ti spune:

ai grija de ea

ai grija de tine!

bolnavi suntem toti, va spun.

bolnavi cu sufletele putedre, 

mucegaite.

atata ca unii privim catre cerul albastru si catre iarba cea verde

cautand al vindecarilor aprig rost

iar altii scormonim mereu in acelasi egoism si aceeiasi mizerie

sperand sa-L mai fentam pe Dumnezeu

pret de un zlot.

pe drumul ce duce catre noi insine

singuri ne vom sfarsi,

fiecare-

singuri-

sau poate in bratele Dumnezeului mut

ce graieste copiilor Sai

viitorul 

prezentului 

trecut.

calauzirile

am cautat sa arunc vina in alta parte

am cautat sa ma dezvinovatesc de pacatul cel greu

am cautat floarea de colt scormonind in ale trecutului ape

am cautat ce nu era al meu.

am luat piatra si-am dat cu ea dupa fiecare

si astazi din icoana doi ochi m-au privit intristati

atat de mult mi-as fi dorit sa stau in fata Ta- mai puternica, Doamne

dar, mai mult ca oricand, vara asta, 

apele sarate mi le-ai tulburat.

am cautat sa stau de vorba cu inteleptul sarpe

si cand mi-a vazut neputinta, ingandurat a plecat

as fi vrut pe lupi sa-i pot imblanzi cu ale trecutului fapte

insa sangele meu cel turbat

i-a incaierat.

astazi nici macar nu mai stiu daca inima, in piept 

imi mai bate

sau dintr-un mormant ferecat amintirea pulsului celui viu 

imi gaseste o vina, mereu

astazi nici macar nu mai stiu cine sunt printre oameni, Doamne

tot ce stiu e ca glasurile fratilor ma calauzesc

de la nastere pana la moarte

spre Cuvantul Tau.

Apunand iar si iar spre Soare Rasare

amintirea e astazi a unui gest

o mana pe frunte si o sfiosenie cumsecade

amintirea e a vagabondului tampla aflandu-se descoperita

de un ochi ce s-a desteptat intr-o ora din zi

ori din noapte.

amintire e glasul copilarosilor visatori

un tricou verde si rochita mea inflorata, din ce in ce mai aproape-

amintire e ziua in care-am vrut sa-ti rapesc, inspre granita,

al singuratatilor loc

doar pentru ca stiam ca se vor potrivi, cumva, 

rand pe rand,

toate-

amintire e numai a unui univers in care esti peste tot

in trenuri, in rulote, pe plaja, in masina, in mare

pe stanci sau prin valuri, pe strada, printre oameni cerand de mancare-

cu surasul unei sfante mutenii pasind

catre noua cetate.

amintire e numai a fratestilor ochi

impartind din putinul lor, fiecare-

amintire vie, odihnindu-te astazi pe tamplele mele

cand senine, cand reci-

amintirea unor glasuri adesea

visate.

este mai bine sa arzi?!

sau mai bine te ofliesti?

in farama de ciob care suntem

gasim un raspuns 

cand apunem cu fata 

spre Soare Rasare. 

un model taciturn

daca ar fi sa mi se teasa o ie

pe care s-o imbrac la propria mea nastere

as incuviinta degraba un model taciturn

in care sa se impleteasca in dans 

verdele vindecatorului sarpe.

si chiar daca mi s-ar cuibari o vreme in jurul inimii, sufocand-o 

si desferecandu-i amintirile pana la refuz

eu tot as striga in gura mare:

mai desluseste-mi, rogu-te, 

a nemuririi cale.

vreau sa-mi amintesc hora strabunilor mei

dansul calusarilor si rotirea astrelor 

sa ne invartim pana cand murim

si murind, sa ne reamintim  cine suntem
si nu suntem

fiecare.

suntem totul.

si suntem

nimic.

deseara am sa-mi iau pensula in mana

am sa ma plimb cu ea pe strazile pustii

si am sa strig in gura mare:

heeeeeeeei! 

unde sunteti, frumosilor nebuni?!

in orasul acesta nu se-ntampla deocamdata nimic

vanzatorii de iluzii nascocesc zi de zi

aceleasi planuri moarte.

sau poate ca eu sunt cea care dorme-

si-n somnul cel adanc si greu, 

ma trezesc usor din propria-mi visare.

heeeeeeei!

nebunilor, calatorilor frumosilor, dragilor, zburatorilor

ajutati-ma sa imbrac ia strabuna 

a pamantului meu.

I A

NE-bun-IA

sa-i tulbur putin pe cei ce ne tulbura
focul cel viu.

s-apoi om mai vedea cum se vor regrupa pe cer stelele-

iar si iar-

 asa incat sa fie bine pentru fiecare.

de bine ce-mi este scriu.

de dor ce-mi este.

de jale.

iar tu-

cel care auzi astazi glasul cuvantului meu

sa te-nspaimanti o vreme

afland ca-n jurul inimii mele cuibaritu-s-a 

aprigul sarpe.

el spune:

comoditatea e o povara.

lupta- o bucurie.

el spune:

orice-ar fi, nu te teme!

el spune:

cei care m-au primit la sanul lor

danseaza hora astrilor

si tulburarea inimilor lor

e doar prilej de-a mai desfereca

o alta amintire de pe taramul 

razelor de soare. 

rana necesara

exista o neascultare necesara

de care cred ca se bucura pana si

Marele Anonim.

asa ca ingaduie ghimpelui din inima

sa respire intru nadejde, intru speranta

salveaza amintirea neprihanita din talpa insangerata.

fugara talpa fi-va curand vindecata.

nu te teme!

nu te teme!

frica e ucigasul mintii, ai spus.

bucura-te oriunde ai fi.

bucura-te, caci vestea e buna.

ingaduie, in sfarsit,

umbrelor care te inspaimanta

sa plece in pustiu

sa se ascunda prin grote sihastre

fi-vor ademenite de istetimea calugarului cel iscusit

vapaia rugaciunilor are sa le invaluie intr-o clipita

are sa le afle numele

iar cand numele umbrelor fi-va rostit-

renaste-vor intr-o noua formula maiastra

exista o neascultare necesara-

oricat ar parea

de stupid.

sa ramanem oameni pana la capat, 

sa lasam umbrele sa-si duca luptele cu cei care-au fost rostuiti

pentru astfel de trante.

cat despre noi-

licuricii acestia mici care suntem-

ar fi bine sa ne continuam dansul indragostirilor pana la sfarsit

imbratisati in hora bucuriei

si cutremurati pana la refuz de tainica povara:

ramai om, omule, ramai om,

pana la capat!

cand cazi, ridica-te!

cand te inspaimanti, cere ajutor!

cand te bucuri, imparte bucuria cu toti cei care sunt pregatiti

s-o primeasca!

cand dansezi, danseaza.

cand plangi, aminteste-ti ca veninul inimii

invoca si dorul vindecatoarelor regasiri.

cand dormi, dormi!

caci ochiul cel inchis in afara

cu putin noroc, se desteapta intr-un puls mai senin.

povesteam intr-o noapte instelata de vara

despre soarta poetilor asasinati

si despre nebunia lor.

nebuni in ochii tuturor-

pentru ca indrazneau sa cerseasca un zambet

o bucata de paine

o cafea, un cartof prajit

un gand, un gest, o idee

un sfat, un citat, o clatita cu cascaval

pentru a invata sa devina mai buni, mai indrazneti, mai lucizi

intr-al trezirilor dor, dintr-o data.

cersetori ai darurilor suntem-

cersetori de care Bunul se induioseaza-

cersim Imparatia Cerurilor, caci nu suntem vrednici altfel s-o cucerim-

cersim macar cu intentii bune?!

cand se indura Steaua de noi

cersim macar o inima mai intarita, mai incapatoare,

mai buna?!

cersim comoditatea,

cersim durerea,

sau veninul cunoasterii il cersim?!

ce-ar fi iubirea far de osanda?!

sarutul dat pe obrazul scuipat

primeste, deodata, curatenia unui crin.

ce-ar fi gustul vinului celui vechi

pana cand n-ai simtit amarul pelin?!

ce-ar fi prietenia care n-a cunoscut

al defaimarilor chin?!

sa stam departe o vreme, zici-

sa luam o pauza, zici-

sa ne fie bine intai cu noi  insine

sa ne relaxam si noi putin...

testul prieteniei

testul rabdarii

testul iertarii

testul rabdarii

eu nu ma caiesc c-am adunat in suflet si noroi

dar ma gandesc la tine...

amintirea e, mai ales

a celor care ne-au ingaduit sa retraim clipa

cand ne-am vazut, cu adevarat,

sufletele-

-cum de stii ca te privesc?- ai zis.

- nu stiu nimic, as fi vrut sa-ti spun.

stiu doar ce simt in clipe binecuvantate precum acestea.

asta e deocamdata, cam tot ce stiu.

si ce nu stiu.

sa pornim o hora, zic

daca tot s-a trezit luna cea noua-

si unu sa-l cheme pe-al doilea

si impreuna sa-l gandeasca pe-al treilea

si-apoi sa formam si o quadratura a cercului

si-apoi sa rugam steaua sa se indure de noi

si sa gandeasca atatea colturi cate sunt necesare

intalnirilor celor de suflet;

sa ne iertam unii pe altii-

sa ne iertam unii pe altii-

sa ne iertam, zic

acum, cata vreme suntem inca aici.

exista o neascultare necesara-

exista o revolta necesara-

exista o greseala necesara-

exista o spaima necesara-

exista o sfada necesara!

exista un razboi-

care e mai bun decat o pace falsa,

adica proasta, nu?

lipsita cumva de inteligenta...

si cred ca

ar fi bine uneori sa tinem cont

si de nimicnicia noastra.

asadar-

iertati-ma,

fratilor de pretutindeni-

pentru tot ce am fost

sunt

si voi fi-

cine rade la urma

pasind pe iluzionara prapastie a lumii

arhetipala fiinta isi cauta un raspuns

pierdut, gasit, regasit-

niciodata inteles 
indeajuns

vis al visului suntem

incalciti in prea multe iluzii-

gata sa ne inhatam, sa ne sfaramam, sa ne subjugam
pana la refuz.

as vrea sa fug;

dar unii spun ca nu te poti ascunde.

desi eu cred ca exista un loc-

un lacas secret unde te poti adaposti

de tot zumzetul, de toata flecareala desarta a unei lumi

atat de dragi si atat de obositoare

deopotriva.

eu cred-

asa m-am nascut.

A FI
 in locul secret si in mijlocul lumii, deopotriva-

o tacere, o odihna a sufletului meu de copil

pe care- de cand m-am nascut- am pierdut-o

si nu stiu cand am s-o mai regasesc

strain tie?!

sau strain lumii?!

n-am invatat Iubirea-

sunt inca mult prea departe de aceasta taina- 

si totusi, in cate o zi 
in care stau de vorba cu toate gandurile si indoielile

care colinda prin gradina vaz-duhului meu

uit de mine mereu si mereu-

si mereu-

razi! spun ei

trebuie sa razi!

viata e o joaca! e un vis! e un vis al visului si atat.

razi! regaseste-ti simtul umorului!

dar eu, vai mie!

cat de nebun trebuie sa fii sa vrei sa afli cum gandeste Dumnezeu.

e singurul sens pe care-l mai pot regasi

in aceasta ruina.

Dumnezeu rade, Dumnezeu canta, 

Dumnezeu danseaza-

asa spun ei, cei care spun ca L-au vazut
pe Dumnezeu.

numai eu nu stiu nimic

stiu ca nu stiu nimic.

si totusi, cred!

cineva a sters toate amintirile mele legate de El

si acum nu-L mai pot imagina

in schimb, incep sa-L simt cu lacrima din ochiul inrosit

cam cat sa se dezghete din mine sloiul de gheata-

bucurati-va- spun ei.

veselie- spun ei.

da, asa e, de buna seama.

dar cei ca mine nu-L pot afla

decat cu pretul unei lacrimi care a inteles 
ca nicicand n-a iubit.

si oricum

cine rade la urma, rade mai bine!

probabil va dura o viata intreaga acest dezghet

caci sunt un iceberg

de care se sfarma toate corabiile indraznete-

pana una alta

nu mai vreau sa-mi tradez melancolia-

e singurul adevar pe care mi-l mai amintesc despre mine

la aceasta ora tarzie din noapte.

am luat totul mult prea in serios

si maine am s-o iau de la capat-

ma voi indragosti pana in pragul nebuniei

caci masura mea e departe de a fi una echilibrata.

voi crede la fel de mult in oameni, 

indiferent de ceea ce aleg sa faca ei-

si daca intreaga lume s-ar prabusi in visul visului celui din urma

eu am sa-mi reamintesc iarasi de duiosia visului celui dintai-

si-am sa raman cu el aici, impreuna

eu si inca alti cativa nebuni;

cine indrazneste sa vina, sa vina, e primit-

desi- spun unii- e timpul cel de pe urma.

 De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare...

Tristetea mea aude nenascutii caini

pe nenascutii oameni cum ii latra...

pret de cateva zile, de cateva saptamani

am ascultat gandurile lumii-

ele nu mi-au spus nimic nou despre noi, despre mine-

aceleasi indoieli, aceleasi neputinte.

aceleasi infricosatoare spaime,
aceleasi nelamuriri-

aceleasi traume ale copilariei

ca poti fi ori prea mult ori prea putin-

si arareori esti indemnat

doar Sa Fii.

Eu sunt cel ce Sunt.

iata, prin aceaste vorbe

ai aflat ca tu esti moarte, omule.

Si acum, inspaimanta-te, tacere

inspaimanta-te si fugi si tu de mine 
pentru ca indraznesc sa-ti spun astazi cine sunt.

Moarte sunt. Si deocamdata
atat.

ai sa fugi si tu, nu-i asa?

cine ar sta locului auzind astfel de vorbe?

eu.

eu am sa stau locului-

am sa stau locului si poate am sa-mi aprind o tigara

sau poate n-am s-o aprind, cine stie?!

Dar poate ca as imbratisa un om gandind ca poate-i
cea de pe urma imbratisare.

Poate as da un telefon 
gandind ca-i ultimul glas pe care il aud.

am sa stau locului o vreme-

trebuie sa fii nebun sa stai locului, nu?!

sa nu alergi, sa nu ai nimic de demonstrat

nimic de castigat, nimic de pierdut.

Sa stai locului o vreme, pur si simplu-

sa stai locului.

astazi, acum, nu-mi mai doresc nimic altceva-

Sa cada, rogu-va, cortina!

Vreau sa-mi sterg masca asta cat mai curand

sa-mi las parul lung, cat mai lung

si sa-l impart apoi zarilor, in vantș

nu-mi mai soptiti nimic-

nu-mi mai amintiti nimic-

nu-mi mai tot dictati unde este si unde nu este
destinul meu.

maine oricum habar n-avem unde vom fi

daca vom fi, daca vom fi.

Dar acum, in aceasta clipa

cand pentru toti viata pare ca merge inainte la fel de firesc,
de natural, de sublim

ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat

ca si cand totul ar fi

ce-ar fi daca-ar fi

in aceasta clipa

am si eu o rugaminte:

ce-ar fi daca-ar fi tacere?

cum ar fi?

ar putea avea tacerea chipul lui

daca-ar fi ce ar fi?!

va rog din suflet-

pret de o secunda sa tacem cu totii

intreg pamantul sa taca pret de o secunda;

sa-L auzim pe Dumnezeu cum respira adanc

sa-I odihnim si Lui mintea

pret de o secunda!

va rog din inima, pret de o secunda

sa tacem, va rog
si atat.

ganduri bune

Un părinte spunea:

Hai să construim o fabrică de gânduri bune. Dacă o fabrică produce gloanţe şi o aprovizionăm cu fier, va face gloanţe. Dacă o fabrică face potire şi o aprovizionăm cu aur, va produce potire din aur. Dacă o aprovizionăm cu fier, va face potire din fier. Ce gânduri vom pune în minte, aceea vom obţine.

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, p. 184)

cea mai de pret amintire

by Silvia 15

ceea ce as vrea sa-ti spun astazi

nu mai poate fi grait prin cuvinte

cuvantul poate fi de-acum sageata aruncata de zei

catre prapastia nebuniei

necuvantul e singura cale de a-ti pastra in siguranta

samanta focului din amintire

iti scriu toate acestea

ca tu sa stii ca sunt deja pe drum

sau poate am ajuns- 

cine stie?!

astazi nu mai stiu in care timp suntem.

prinsa pret de cateva zile intre portile unui timp necunoscut

am reusit sa smulg din invapaiatul abis

cea mai de pret amintire-

as vrea sa nu uit niciodata

tot ce-am vazut...

- Murakami?! m-ai intrebat

- Sabato! sau Calugarul negru... am raspuns.

ai inchis iarasi ochii, ca in noaptea aceea-

apoi ai tacut.

cred ca de acum, din aceasta clipita

viata are un alt pret pentru mine-

iar iubirea nu mai poate fi un simplu cuvant.

fapta, gand, cuvant este ea,

fapta, gand, cuvant ar trebui 

sa fie-

stiu, stiu, sunt o lasa-

ar fi trebuit sa te sun...

dar de cateva zile

duc fel de fel de lupte in lumi necunoscute mie

iar singura limpezire cum ca lupta asta n-a fost in zadar

si ca trebuie dusa pana dincolo de pragul nebuniei

ai fost tu:

mintea cea limpede-

mintea care m-a tinut treaza

calauza catre adancul din nefiinta ai fost

si poate de asta indraznesc azi sa-ti spun:

nu ma lua in seama

cand iti spun ca am trecut portile nebuniei

si am reusit sa smulg din adancului pamantului

amintirea cea vie-

nu ma lua in seama 

cand iti spun ca nu se poate iubi

pana cand nu mori putin de spaima 

falfaitului aripilor cu cioc, aproape de netrecut

gata sa te inghita

seara de seara...

nu ma lua in seama

cand iti spun ca nu, nu se poate iubi-

pana cand nu vezi cu proprii ochi

cum se stinge steaua 

celui iubit-

pana cand nu ti se rapeste fiinta 

intr-un soi de intunecime abstracta

acolo unde, dezgolit de toate visele prea mari sau prea mici

gasesti acel umar pe care-ai vrut sa te-odihnesti dintotdeauna

dar n-ai indraznit. 

da- 

cea care iti scrie sunt tot eu

cea care doreste sa teasa astazi, acum- un alt fel de vis-

sau poate nu mai vrea decat

SA SE TREZEASCA!