mi-e dor de mine

Mi-a amintit prietena cea draga la care stau acum de o chestie faina de care uitasem.

Mergem intr-o zi spre Kaufland si era o zi frumoasa si ne simteam foarte bine cand deodata a aparut o masina condusa de un pig vomit (pig vomit este nenea ala care te clanxoneaza cand esti pe trecerea de pietoni pentru ca nu vrei tu nici cum sa intri in ritmul acestei lumi nebune si sa alegi pe drumul care duce nicaieri). Si ala claxona si facea foarte urat, moment in care eu i-am aratat desenul de pe jos, adica zebra si am inceput sa dansez pe trecerea de pietoni si toti oamenii din jur au inceput sa zambeasca si s-a inseninat si cerul.

Mi-e dor de nebunia aia frumoasa ... si cred ca si celor din jurul meu, prietenilor mei dragi, le este foarte dor de mine, cea care am fost. Oare exista vreun drum de intoarcere?

are you aware I kill at will?

Incep sa ma prind care e rolul Maestrului in viata mea. Si pana la urma- daca tot a declansat Lucian asta- poate ca e o coincidenta fericita sa mori putin fix la 33 de ani. Poate e un semn, trebuie sa fie un semn de bine, pentru ca raul nu exista, el e doar absenta binelui, nu?

Gata, ma dau batuta!
Am intors povestea asta pe toate partile si tot nu-i deslusesc misterul. Adica, simti ca o intalnire e magica si primul impuls e sa-ti spui ca esti tu nebun. Pe urma vine si confirmarea. Pe urma simt si oamenii din jur aceasta magie, adica alchimia asta se vede cu ochiul liber si chiar ramai putin cu gura cascata constatand cine e capabil sa o vada. Pe urma magia asta se intoarce impotriva ta si te omoara.
Unde naiba ai gresit? Si cum e posibil ca tocmai increderea in acea persoana inteligenta, evoluata si inteleapta sa fie sentinta ta? Recunosc oficial ca nici o alta intalnire nu m-a marcat atat de profund. As vrea sa inteleg. Nu e vorba de nimic carnal aici si nici de o iubire din aia, pamanteana. Probabil ca v-ati prins. E vorba de cu totul altceva, ceva ce trebuie sa iubesti, chiar daca te omoara. E vorba ca sufletul tau pur si simplu in prezenta lui nu e capabil de alt fel de sentiment... E vroba ca, dupa o astfel de intalnire, chiar nu stii incotro mai poti sa mergi...

Adica, cu alte cuvinte, eu nu mai vreau sa ma mut aproape de gara... eu trebuie pur si simplu sa plec undeva departe, in munti sau pe Marte, pentru ca dupa o astfel de intalnire nu-ti mai ramane nimic altceva de facut... mai ales atunci cand maestrul iti spune ca esti o actrita si nu un pescarus!

semnat: your pathetic friend

маленький принц

Oh, shit, se intoarce clepsidra si mereu dam nas in nas cu cei de care fugim... oh, shit! Auzi, daca tot ne intalnim, nu vrei sa-mi repari busola? Nu de alta, dar azi noapte in vis mi s-a stricat si parasuta si de-abia am reusit sa o directionez spre apa, sa nu ma ciocnesc direct de pamant... Intelegi? Nu intelegi nimic, pentru ca dimineata nu-ti amintesti nimic din ce ai visat... Oh, маленький принц!

cum sa nu-i iubesti?

Croatia 1- Adriatica

Si pentru ca unui Pesti cu ascendent in Pesti ii lipseste cel mai mult claritatea Adriaticii, puterea ei, cantecul ei, dansul ei dar si forta vindecarii pe care ea o poseda, prima parte ii va fi dedicata!



















foto: Leah Lubileah

Vis Island

Despre insula mea nu pot sa vorbesc dintr-un singur motiv: nu am ajuns acolo! Motivele pentru care nu am ajuns au fost mai multe. In primul rand, am aflat de insula asta in penultima zi. Da, stiu, as fi avut o ultima zi sa o vizitez, numai ca eu nu functionez asa, pe repede inainte (cum probabil ca v-ati dat seama). Si da, nu port nici ceas. Si in plus, AM GASIT-O, e acolo si pur si simplu nu pot in ultima zi sa merg sa o vizitez si apoi sa plec... intelegeti voi de ce.
Se pare ca toate insulele din preajma Splitului au fiecare ceva specific, cum e si firesc. Una e apreciata datorita artei culinare, alta e apreciata de cei care isi amagesc singuratatea noapte de noapte la partyurile care se tin acolo. Insula mea este cunoscuta datorita misterului ei, chiar si pentru localnici. :) E o insula mica si numele nu are nici o legatura cu insemnatatea cuvantului din limba romana.

M-a speriat putin dragostea mea fata de Croatia, fata de limba croata si fata de localnicii ei. Asa sunt eu, o speriecioasa si nu intamplator am atras atatea lasitati pana in prezent. Croatii astia sunt frumosi foc, dar le lipseste aroganta frumusetii. Ai zice ca sunt frumosi fara sa stie ca sunt frumosi. Si au ei un sictir in ei care nu e de fapt un sictir, e o relaxare combinata cu niscai: chiar nu trebuie sa fiu pe placul tau, decat daca sunt! si asta le da un farmec aparte. Adica, nu se straduiesc sa-ti faca pe plac, dar iti aduc farfuria cu mancare fluierand si cantand. Si-ti mai si spun, zambind, ca la ei in tara un zambet nu costa nimic! Pai da, nici la noi un zambet nu costa nimic! Numai, vedeti voi, nu stiti cate belele mi-am atras eu cand am zambit si apoi nu am oferit ceva mai mult. Adica, aici, in tara mea, pe langa faptul ca in anul 2 am vrut sa ma las de Facultate pentru ca m-am certat cu toti colegii, mare mi-a fost mirarea cand si asistenta le-a dat lor dreptate: pai nu canti asa, cand ai tu chef si mai ales cand vrei sa urmezi arta actorului. Pentru ca ii deranjezi pe ceilallti! De la ce, e cumva premiera in anul 2 si nu stiu eu? Nu, nu e nici premiera, nici examen, stati linistiti, e pur si simplu un soi de furie pe care ti-o declanseaza fericirea aproapelui. Si nu am mers la scoala vreo doua saptamani pana cand m-a sunat proful si m-a asigurat ca nu sunt eu nebuna! Dar am deviat! Oh, ce noutate... !

Despre Split, Trogir, Bacvice, Znjan as putea vorbi mult si bine, dar nu o fac, pentru ca pur si simplu nu o faci atunci cand iubesti cu adevarat. Atunci nu simti nevoia sa povestesti celor din jur, chiar e o taina. Nu e o regula generala, asa e la mine. Asa ma si prind din prima care ce si cum. Si Croatia e o mare taina. Pentru ca orietarea mea acolo a fost absolut incredibila. Simteam pur si simplu ca stiu locurile acelea si sunt sigura ca le si stiam cumva. Explicatia nu o cunosc, dar poate ca nici nu este importanta. Si felul in care se legau toate, ca pe roata, era din nou destul de surprinzator...

Deci, am gasit insula, dar nu am fost acolo.
Insa ma revansez cu colectia de poze Spit, Trogir care va urma. :)

nu scapa nimeni

Deci ( ca e concluzie, chiar daca nu pare):

Vin la sibiu, vreau sa o sun pe mama si sunt anuntata ca, datorita neplatii la timp ( sau, mai bine zis, fiindca ati fost in concediu si trebuie sa va reamintim cum e real life) , telefonul a fost suspendat. Intre timp, dau drumul la tv sa vad stirile si postul e blocat sub ochii mei, ca asa lucreaza astia, duminica la ora mesei. (tot intre timp constat ca e mult mai multa liniste fara bazaitul ala numit post TV, asa ca hotarasc sa renunt pentru o perioada mai lunga la cablu. Asa le trebuie daca nu se gandesc nemernicii ca linistea absentei televizorului poate produce astfel de revelatii). Desigur, nu am nici net, asa ca nu-mi ramane decat sa recuperez orele de somn pierdute in concediu, hihi. Mama ma avertizeaza ca ar trebui sa vorbesc frumos cu astia a doua zi, ca altfel s-ar putea sa dureze doua saptamani pana vin sa ma fericeasca cu netul. Desigur ca astazi am vorbit foarte frumos si calm, in special atunci cand le-am explicat ca linistea de duminica m-a convins sa renunt definitiv la cablu. In spatele meu, cateva persoane zambesc intelegator.

Maine trebuie sa eliberez apartamentul.
Vine o japoneza pe care am sa o sfatuiesc curand si amiabil sa-si provoace un mic harakiri, deoarece: ea a stat candva aici si la fiecare inceput de septembrie (de trei ani incoace) eu trebuie sa eliberez pentru zece zile apartamentul, pentru ca ea vrea sa stea aici si gata. Practic, pur si simplu i se rupe unde merg eu astea zece zile, ca trebuie sa-mi fac bagajul si sa ma car, cu leptop, haine de vara sau de toamna (ca nu putem stii sigur cum e ziua de maine in septembrie), cu haine de miscare, ca am inceput repetitiile). Dar na, cand ti se rupe, ti se rupe, asa ai fost crescut, educat sau asa ai invatat tu sa supravietuiesti. Eu am invatat altfel si acum trag ponoasele.

Asa ca, aseara am tras o tura buna de ras, asteptam sa apara rinocerul de dupa colt si am ras si mai tare cand m-am gandit ca in loc de rinocer o saapara tocmai o... japoneza! Si o sa ma tavalesc in continuare, cu toate ca acum am si net, si cablu (la care nu pot renunta decat de luna viitoare) si am si un fix care acum functioneaza, chipurile. Maine imi fac bagajul si plec si din casa... numai ca, fiiind in perioada in care sunt, s-ar putea foarte simplu... sa nu ma mai intorc, decat pentru a-mi lua restl de lucruri). Ca na, de ce nu mi-as gasi eu un alt loc de unde nu ma da nimeni afara? Sincer, de ce nu?

Asa ca, da, haideti sa zambim, ca viata asta e scurta si nu scapa nimeni de absurdul ei...

despre insula mea

Nu v-am povestit inca despre insula pe care am descoperit-o, dintr-un singur motiv: nu pot descarca pozele, pana maine, cand ajung la sibiu. Si maine, promit ca postarea va va face sa zambiti si veti intelege de ce am simtit ca locul acela este acasa. :)
Sa aveti o noapte linistita, dragii mei.

... ... ...

raspunsul e aici!

Va multumesc pentru gandurile minunate.
Cred ca incep sa inteleg (si asta e tot ce imi doresc, de fapt).
Va imbratisez cu sufletul.