luni, 18 noiembrie 2013

fata in fata cu inexplicabilul


Un inexplicabil pe care putini mai incearca in ziua de azi sa-l cucereasca!

"Dragul meu Amarel, dragutul meu,
bombonica mea, sufletelul meu,

Cum se poate, acum cand totul e pierdut, sa mi te tangui si sa ma intrebi daca afectiunea mea nu a fost cumva vorba goala de la bun inceput? Nici gand de asa ceva! Sa nu te indoiesti ca dragostea mea pentru tine sau dragostea ta pentru mine seamana ca doua picaturi de apa. Intotdeauna te-am dorit, asa cum si tu (prostule si amaratule) m-ai dorit pe mine. Singura diferenta e ca eu sunt mai puternic. Cred ca acum au sa mi te livreze intreg: sau poate doar o bucata. Daca te iubesc? Cum sa nu? Asa pulpita gustoasa mai rar.

Ai lasat un suflet sa-ti scape printre degete. Urletul de foame atatata dupa prada pierduta rasuna chiar acum si se pravaleste pe toate treptele Imparatiei Zgomotului, de tremura pana si Tronul din Adanc. Ma inceaca furia cand ma gandesc. Cat de bine stiu ce s-a intamplat in clipa cand ti l-au smuls din brate! Privirea i s-a limpezit brusc (nu-i asa?) cand te-a vazut pentru prima data- si a inteles ca pana atunci parte din el era a ta- si a stiut ca de-acum nu-l mai puteai atinge. Gandeste-te numai (si fie acesta inceputul agoniei tale) ce a simtit el in momentul acela; ca a fost ca si cum ii cazuse coaja de pe o rana veche, ca si cum se scutura de o carapace monstruoasa, ca si cum se dezbraca pe veci de o camasa grea de sudoare si mizerie care i se lipise de piele. Pe Iad, destul ne chinuie sa-i vedem in fiecare zi a vietii lor muritoare cum scot de pe ei hainele murdare si se balacesc in apa fierbinte mormaind de placere si intinzandu-si madularele. Ce sa mai zic atunci, de aceasta despuiere finala, de aceasta curatire completa?

Cu cat ma gandesc mai bine, cu atat ma ingrozesc mai tare. A scapat asa de ieftin! Fara indoieli sau temeri, fara verdict medical, fara sanatoriu, fara interventie chirurgicala, fara false sperante de viata; eliberare completa si instantanee. Pentru o clipa lumea intreaga parea sa ne apartina; suierat de bombe, case prabusite, miros greu si gustul explozibilului pe buze si in plamani, picioare frante de oboseala, inima inghetata de groaza, creierul inabusit de sange, carnea chircita de durere; si in clipa urmatoare totul s-a spulberat, s-a dus ca un vis rau, fara sa ne mai fie vreodata de folos. Nevrednicule care esti, te-au rapus si te-au dat de rusine! Ai bagat oare de seama cat de firesc - ca si cum pentru asta s-ar fi nascut- a intrat viermele tarator in viata cea noua? Cum toate indoielile i s-au aratat, cat ai clipi din ochi, ridicole? 

Cat de bine stiu ce-si spunea creatura! Fireste. Intotdeauna a fost asa. Ororile urmeaza mereu acelasi curs, dau din rau in mai rau pana ce te inghesuie ca-ntr-o gaura de sarpe, si apoi, chiar in clipa in care te simti deja strivit, iata! esti scapat din stransoare si totul se indreapta dintr-o data. Extractia doare din ce in ce mai tare si apoi dintele e scos. Visul se preschimba in cosmar si apoi te trezesti. Mori o moarte si inca una, si apoi te afli dincolo de moarte. Cum m-am putut indoi vreodata?

In clipa in care te-a vazut pe tine, atunci i-a vazut si pe Ei. Stiu foarte bine cum a fost. Ai dat inapoi impleticit, buimac si orbit, mai strivit de Ei decat l-a putut strivi pe el o bomba. Cata degradare!- ca acest bot de noroi vascos sa-si ridice capul si sa stea de vorba cu spirite din fata carora tu, spirit fiind, n-ai putut decat sa te retragi cu spinarea incovoiata. Ai sperat, poate, ca spaima si cutremurul in fata straniei lor privesti au sa-i amuteasca bucuria. Dar asta-i toata blestematia: pentru ochii muritorilor, Ei sunt si straini si nestraini. Pana in momentul acela nu avusese nici cea mai vaga idee despre cum arata Ei, ba chiar se indoia ca ar exista. Dar cand i-a vazut a stiut ca ii cunostea dintotdeauna si a inteles ca fiecare dintre Ei i-a stat alaturi in multe clipe ale vietii cand se crezuse singur, asa ca acum le-a putut spune, fiecaruia in parte, nu Cine esti tu? ci Deci tu erai in tot timpul asta? Tot ce sunt Ei si tot ce i-au spus in clipa intalnirii a trezit amintiri. Vaga senzatie ca fusese inconjurat inca de mic de prieteni care i-au locuit singuratatile se explica acum, in sfarsit; acea cantare din inima fiecarei experiente pure pe care memoria nu reusea sa o retina era acum in sfarsit recuperata. Recunoscandu-i, a trecut dincolo de Ei si s-a eliberat, aproape inainte ca madularele trupului sa-si gaseasca odihna. Numai tu ai ramas pe dinafara.
Si nu doar pe Ei i-a vazut. L-a vazut si pe El. Acest animal, aceasta bucata de carne procreata intr-un asternut si-a putut atinti ochii asupra Lui. Ceea ce pentru tine e foc care arde si orbeste pentru el este acum lumina racoroasa, limpezimea insasi si i se arata in forma unui om. Ti-ar placea, daca ai putea, sa interpretezi prostratia pacientului in fata Prezentei, dispretul de sine si deplina recunoastere a pacatelor (da, Amarel, o recunoastere mai clara de care esti chiar tu in stare) prin analogie cu paralizia sufocanta pe care o resimti tu atunci cand te izbeste boarea fatala ce respira in inima Raiului. Doar ca e total lipsit de sens. Se poate ca dureri sa mai aiba de suferit,  dar sunt dureri pe care le primeste bucuros. Nu le-ar da pe nicio placere pamanteasca. Toate deliciile simturilor, ale inimii sau intelectului cu care l-ai fi putut ispiti odata , pana si deliciile virtutii insesi ii par acum, prin comparatie, tot asa cum nurii  indoielnici ai unei tarfe istovite trebuie sa para unui barbat care afla ca femeia iubita, pe care a adorat-o toata viata si pe care o credea moarta, traieste si se afla acum in pragul usii lui. A pasit acum in lumea in care durerea si placerea trec dincolo de orice granita a finitudinii si unde toata aritmetica noastra cade. O data in plus, stam fata in fata cu inexplicabilul."

din "Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar' de C. S. Lewis



marți, 12 noiembrie 2013

demonul- mihail lermontov


Teatrul literar -Demonul  -de- Mihail Lermontov

 

doar un dor al rusiei de ieri



Viata (mi) s-a transformat 
intr-o minunata poveste 
cand am inceput sa ma bucur... 

De elfii care nu existau dar eu stiam ca exista, 
de prietenii pe care nu i-am intalnit dar stiam ca-i voi intalni, 
de singuratea care pe altii ii ingrozeste cand pe mine cel mai ades' ma incanta, 
de lucrurile care par ca stau in loc 
doar pentru ca oamenii
nu mai sunt vii. 

Am inceput sa invat sa ma bucur 
si parca toate s-au asezat, in cele din urma, 
intr-o desavarsita ordine divina. 

Tarziu de tot am invatat sa multumesc: 
si pentru tradari, si pentru fericiri 
si pentru aplauze si pentru neimpliniri 
si pentru primavara si pentru iarna 
si pentru golul din suflet 
si pentru nesfarsita toamna. 

Caci in toate acestea- 
ca le dorim, ca nu le dorim-
se ascunde o taina. 

Nu le iubesc pe toate, 
nu am ajuns la aceasta masura 
dar am invatat sa nu mai opun rezistenta
cand viata ma surprinde 
in FEL si CHIP

Asadar, 
eu in seara asta ma bucur.

M-am bucurat 
si atunci cand am iesit pe strada cu flori in brate
era o bucurie nascuta dintr-o rana adanca
si n-as fi iesit daca as fi simtit (macar o secunda) 
ca sufletul meu a murit.
Unii spun ca nu murise inca.

Altii au inceput sa creada 
ca ma pasioneaza magia neagra. 
(n-am sa-mi pierd timpul cu astfel de nezorii). 

Altii au fost de parere 
ca sunt doar curioasa 
si ma preocupa mai ales sa inteleg 
cum functioneza universul, ceasul, timpul, compasul
Sau ca n-as spune nu!
daca m-ar invita la balul sau 
necuratul.

Eu pur si simplu ma numar 
printre nebunii care stiu cat de multe au de invatat 
de la copii. Da, in continuare printul Miskin 
e una dintre marile mele iubiri!
(strofa asta nu am scris-o eu-
e fiinta aia care nu se lasa prea usor convinsa
de cei ce se trezesc in gandurile ei cand ea, natanga, 
crede ca vegheaza) 

Asadar, fiecare e liber 
si-n acelasi timp determinat de propria-i limita
sa inteleaga atat cat poate
din tot ce i se-ntampla.

Dar daca pe Dumnezeu 
nu-L regasesti pretutindeni
nu-L mai poti nicaieri regasi...

in toata aceasta poveste, 
e important sa nu uiti, omule, ca atunci cand te uiti la mine, 
chipul meu se transforma intr-un fel de oglinda.
Si tot pe tine si tot propria-ti limita 
ai sa o vezi.

Tot o iluzie-
ar rosti fiinta aia ce crede despre sine 
ca-si poate stapani gandurile
Si care de fiecare data e surpinsa de tot ce i se-ntampla 
in vis in somn sau in viata.

Tot o iluzie-
Si timpul si tic-tacul si dorul si victoriile.
Si rolurile si gandurile si uitarile 
si iubirile

afara de una...

Numai bucuria, 
ooo, daaaaaaaaaaa
bucuria copilariei ar putea fi o harta
si cu cheia credintei am putea regasi
a minunilor poarta 

Atunci
in acel moment totul-
dar absolut totul ar avea un sens
si pe Dumnezeu l-ai gasi pretutindeni 
insa cei ce reusesc
cei ce reusesc sa faca asta macar o data in viata
sunt acuzati in acesta lume
ca ar practica un fel de magie neagra.

numai ignoranta 
pare ca scapa de fiecare data basma curata-
asta numai pana cand pe lume sunt trimisi anchetatorii lui Dumnezeu-
stii, asa i-a numit un sfant
care l-ar fi inteles pe iubitul meu

Mihail Afanasievici Bulgakov

tu ce mai scrii
cand mai scrii?!
ce mai speri
cand mai speri?!

visele
le mai lasi sa paseasca-n secunda?

(Acesta nu-i un poem
nici o ciudata manifestare a schizofreniei
e un fel de exercitiu numit dicteu menit a o-ntelege pe doamna 
care insista sa se trezeasca in mine- 
sau poate-i doar un dor
al rusiei de ieri

habar n-am... 
cine stie?!)

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

revolutia- asa cum o vad eu sau despre un vis ce merita coborat in aceasta lume


Un vis ce merita coborat in aceasta lume:

Se facea ca noi, astia "nebunii" de ne-am propus sa salvam lumea cantam aria asta celor care distrugeau lumea. Era o stare de spirit minunata, pentru ca schimbam lucrurile cantand, iar nu razboindu-ne. Dar si pentru ca stiam ca astazi, acum, in acest prezent, numai asa vom putea invinge! Si in timp ce cantam noi aceasta arie, cladirile comuniste parasite de oameni se prabuseau, pur si simplu... si in urma noastra ramanea o stare de eliberare, de incredere, de renastere, de BINE.


Revolutia aceasta e musai sa fie una culturala. 

Din aceasta pricina si concertele care au avut loc la mai toate manifestatiile din tara! 
Revolutia asta e musai sa fie una a pacii, a bunui simt, a bunului gust. 
Multumesc, con-frate Mozart, oriunde te-ai afla, oriunde ai fi! 
Multumesc oamenilor de pretutindeni care au facut posibila renasterea viselor mele! 
Multumesc slujitorilor care se afla de partea binelui- oriunde s-ar afla ei. Fie in aceasta lume, fie in minunatele lumi paralele! 

Nu cred ca visele ar trebui povestite pe blog si arareori mai cred ca visele ar trebui coborate in aceasta lume. Ele sunt taina din adanc a povestii sufletului noastru iar taina, pentru a capata putere, e bine sa ramana o taina! Dar sunt momente in care lumea aceasta are nevoie disperata de aceste vise, e atat de insetata dupa ele incat trebuie, din cand in cand, sa-i dai un strop de incredere, de apa vie. Cata vreme mai exista in adancul noastru astfel de vise, lumea mai poate fi salvata!

Asa sa ne-ajute bunul Dumnezeu!

"Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!"


Synopsis: Figaro tells Cherubino that he must give up his easy life and his women and become a soldier.



Non più andrai, Figaro's aria from Le Nozze di Figaro

Non più andrai, farfallone amoroso,  You won't go any more, amorous
                                                       butterfly,
Notte e giorno d'intorno girando,       Fluttering around inside night and day,
Delle belle turbando il riposo,         Disturbing the sleep of beauties,
Narcisetto, Adoncino d'amor.            A little Narcissus and Adonis of love.
Non piu avrai questi bei penacchini,    You won't have those fine feathers
                                                      any more,
Quel cappello leggiero e galante,       That light and jaunty hat,
Quella chioma, quell'aria brillante,    That hair, that shining aspect,
Quel vermiglio donnesco color!          That womanish red color [in your face]!
Fra guerrieri, poffar Bacco!            Among soldiers, by Bacchus!
Gran mustacchi, stretto sacco,          A huge moustache, a little knapsack,
Schioppo in spalla, sciabla al fianco,  Gun on your back, sword at your side,
Collo dritto, muso franco,              Your neck straight, your nose exposed,
Un gran casco, o un gran turbante,      A big helmet, or a big turban,
Molto onor, poco contante.              A lot of honour, very little pay.
Ed in vece del fandango                 And in place of the dance
Una marcia per il fango.                A march through the mud.
Per montagne, per valloni,              Over mountains, through valleys,
Con le nevi, e i solioni,               With snow, and heat-stroke,
Al concerto di tromboni,                To the music of trumpets,
Di bombarde, di cannoni,                Of bombards, and of cannons,
Che le palle in tutti i tuoni,          Which, at every boom,
All'orecchio fan fischiar.              Will make bullets whistle past your ear.
Cherubino, alla vittoria!              Cherubino, go to victory!
Alla gloria militar!                    To military glory!



miercuri, 6 noiembrie 2013

dincolo de omenesc sau adevarata arta


"Am lucrat mereu cu convingerea, corespunzatoare temperamentului, ca in fond nu ar exista probleme nerezolvabile. Experienta mi-a dat dreptate, aratandu-mi deseori cum unii oameni pur si simplu treceau de o problema ce pe altii ii facuse sa esueze complet. Aceasta depasire, cum o numeam pe vremuri, s-a dovedit a fi in lumina experientei ulterioare o ridicare a nivelului constiintei. In campul vizual isi facea aparitia un interes mai inalt si mai larg, iar prin aceasta largire a orizontului, problema nerezolvabila isi pierdea din urgenta. Nu era rezolvata logic in sine insasi, ci palea fata de o directie de viata noua si mai puternica. Nu era refulata sau facuta inconstienta, ci doar aparea intr-o alta lumina, devenind astfel diferita. 

Ceea ce pe o treapta mai joasa ar fi creat ocazia pentru dezlantuirea celor mai salbatice conflicte si furtuni ale afectelor panicate aparea acum, privit de pe nivelul mai inalt al personalitatii, ca o furtuna dintr-o vale privita de pe varful unui munte inalt. Prin aceasta nu s-a diminuat cu nimic realitatea furtunii, insa nu te mai afli in ea, ci deasupra. Dar deoarece in privinta sufletului noi suntem atat la vale cat si la munte, ar putea sa para o iluzie nevorosimila ca cineva sa se poate simti dincolo de omenesc. Cu siguranta ca simtim emotia, cu siguranta ca suntem cutremurati si chinuiti, dar in acelasi timp este prezenta palpabil si o stare de constienta de dincolo, o stare de constienta ce impiedica identificarea cu afectul, o stare de constienta ce ia afectul drept obiect si care poate spune: stiu ca sufar. Ceea ce textul nostru spune despre inertie, si anume: Inertia de care nu esti constient si inertia de care esti constient sunt la o mie de mile departare una de alta- este perfect valabil si pentru afect.
Ceea ce s-a petrecut uneori in aceasta privinta, si anume faptul ca cineva s-a autodepasit, a devenit pentru mine experienta cea mai pretioasa. Invatasem intre timp sa inteleg ca cele mai mari si importante probleme de viata sunt in fond toate nerezolvabile; ele trebuie sa fie asa deoarece exprima polaritatea necesara, imanenta oricarui sistem autoreglant. Ele nu pot fi niciodata rezolvate, poti doar sa le depasesti. (...)

Fiecare om ar trebui de fapt sa posede acel nivel mai inalt cel putin sub forma de germene si sa poate dezvolta aceasta posibilitate in imprejurari favorabile. Observand evolutia psihica a celor care pe nesimtite s-au autodepasit parca inconstient, am vazut ca destinele lor au avut toate ceva in comun, si anume apropierea din afara sau dinauntru a ceva nou ivit din campul obscur al posibilitatilor; ei l-au acceptat si au crescut impreuna cu el. 
Mi s-a parut tipic faptul ca unii l-au acceptat din afara sau mai bine spus ca a crescut venind din afara, iar altii, venind dinauntru. Niciodata insa noul nu a fost exclusiv de domeniul exteriorului sau launtricului. Daca venea din afara, devenea traire profund launtrica. Daca venea dinauntru, devenea eveniment exterior. NICIODATA INSA NU A FOST PROVOCAT CU INTENTIE SAU VOINTA CONSTIENTA, CI MAI DEGRABA S-A APROPIAT CURGAND PE FLUVIUL TIMPULUI. (...)

Si ce faceam acesti oameni pentru a dobandi progresul eliberator? Din cate am vazut, nu faceau nimic (wu wei), ci lasau, asa cum invata maestrul LU DSU, ca lumina sa se roteasca dupa propria lege chiar daca omul nu abandoneaza meseria sa obisnuita. A lasa lucrurile sa se intample, actiunea in non-actiune, conceptul Sich- Lassen (a se abandona) al lui Meister Eckhart au devenit cheia cu care am reusit sa deschid usa spre aceasta cale: Psihic, trebuie sa poti sa lasi sa se intample. Pentru noi aceasta este o adevarata arta, din care nenumarati oameni nu inteleg nimic, deoarece constiinta lor intervine mereu ajutand, corectand si negand, fara sa poate in niciun caz lasa neperturbata simpla devenire a procesului psihic. - C. G. JUNG

luni, 4 noiembrie 2013

toaca inimii mele


susurul sangelui
apa adancului
crugul cetoaselor vene
glasul pamantului
pecetea vesmantului
ritmul stramosestilor gene

o muzica din care nu stiam ca fac parte
cuvanta in mine
un glas necunoscut pe de-a-ntregul trezeste seara de seara
o amintire

aud ganduri pe care refuz sa le simt-
arareori plang lacrimi care potolesc setea de razbunare a fratelui vant
iar cel mai adesea pasesc cu talpa pe carbunii aprinsi
ai celui mai invinuitor gand

si nimeni de n-ar judeca 
pe nimeni-

caci n-avem cunostinta de imperiul cel nevazut
din care cerbii cei insetati se adapa
mai inspre seara, mai inspre amurg
si nici de vulpile cele sirete
pregatite sa-ti strecoare in ritmul povestii
o inasprire
o invrajbire
o impovaratoare corvoada

si totusi-
cand ma scufund acolo
in ungherul cel mai saracacios al inimii mele
aud inima unei alte fiinte
ce-n fiecare dimineata se trezeste
si-n fiecare dimineata bate toaca
si-n fiecare dimineata pot  deslusi acolo, daca ma scufund-
o sfanta tainica 
liturghie

numai noaptea-
numai noaptea, ceea ce aud
nu mai poate fi pus nicidecum in cuvinte

intinerim instantaneu 
cand izvorul curcubeului de viata neinceput
picteaza surasul cel bland al lui Dumnezeu 
pe ridul din fasa-nasprit de prea multa durere 
ce ni se scurge 
din rana

caci intre o poveste si-o amintire 
ne mai ramane in acest prezent uituc 
doar dreptul la taina